Curioşii au aflat de ce preşedintele Băsescu a stat mut ca o lebădă, după pronunţarea sentinţei care-l readucea la Cotroceni. În primul rând, după ce sabia demiterii aproape că i-a atins corzile vocale, fericirea revenirii în funcţie a părut să-i fi luat graiul cu totul. Poate că şi-a păstrat vocea pentru chiuiturile de la nunta fiicei unde a avut partitură solistică de socru foarte mic şi s-a luat la trântă cu o parte din milioanele de figuranţi care au votat împotriva lui, veniţi să-i ureze toate cele bune. Ar fi încercat ei să fure mireasa, dar aceasta s-a refugiat în casa de piatră primită cadou, pare-se, de la noile sale rude de la Luxten, compania cu care-i orbea pe bucureşteni Traian Băsescu pe când se lupta cu bezna dictaturii lui Năstase. Tot pe-atunci fata, astăzi căsătorită, era angajată ca stagiară cu câteva mii de dolari pe lună, să stingă luminile prin birourile firmei şi să fie chezaşa eternităţii contractelor cu primăria. Protestatarilor care au aruncat cu ouă clocite în tortul miresei Traian Băsescu le-a promis că vor vedea ei după nuntă.
Căci nunta a fost, pentru preşedinte, doar un fel de ceremonie inaugurală a noii perioade de coabitare politică. Iar lista de invitaţi la nuntă a fost considerată, de unii comentatori, drept lista de pasageri a Arcei lui Noe pe care au acces doar supravieţuitorii potopului de fiere şi pucioasă care va urma. Lupul de mare a coabitat cu aceştia până devreme dimineaţa, făcând planuri „din cuţite şi pahară”, arătându-le că, deşi socru mic, este naşul tuturor. Au luptat din greu cu un meniu încărcat de franţuzisme pe care niciun intelectual de la masă nu le putea citi. Şi, după cum au coabitat boicotând referendumul, şi la nunta micuţei dive au coabitat acoperind cuplul cu sponsorizări generoase, să nu fie nevoiţi să obţină şi ei primul milion cum l-au obţinut ceilalţi membri ai familiei, după cum rezultă din interceptările telefonice aflate la dosarul fostului şef al fiscului.
Iar protestatarii au avut ce vedea după nuntă. În primul rând, l-au văzut pe Traian Băsescu spunând la reuniunea ambasadorilor români că instituţiilor le merge bine, în ciuda faptului că statul a fost făcut ţăndări. Da, trădătorii au făcut ţăndări statul pe spinarea căruia preşedintele a câştigat două campanii prezidenţiale, promiţând că-l va reforma pe ici pe colo prin părţile esenţiale. Însă, în ciuda dezastrului, spunea preşedintele, instituţiile sunt solide, sănătoase, bine gândite şi l-au salvat. Ştia el ce ştia, doar verificase darurile de la nuntă.
A urmat o clipă de confuzie. La ce instituţii salvatoare s-o fi referit preşedintele? La Parlament? Păi, tocmai Parlamentul este acuzat că, printr-o coaliţie artificială, a încercat să-l răstoarne pe preşedinte cu tot cu mesenii prezenţi la nuntă. E drept, şi după alegerile din 2008 majoritatea parlamentară a fost producţia negocierilor preşedintelui care i-a făcut pe unii dintre adversarii săi să-l iubească cu de-a sila. Noua majoritate este ostilă preşedintelui însă acesta speră să facă oferte imposibil de refuzat. Că nu e om să nu aibă o slăbiciune.
La care altă instituţie salvatoare să se fi referit? La guvern? Guvernul este adversarul natural al preşedintelui, pentru că nu mai răspunde la comenzile Cotroceniului. Din cauza guvernului s-a micşorat darul la nuntă şi tot el e vinovat că s-a scurtat lista nuntaşilor cu multe nume de corupţi, aflaţi până nu demult sub protecţia preşedintelui. Că doar n-o să elogieze Organizaţia europeană de luptă antifraudă care a constatat că guvernul PDL a făcut fraude de sute de milioane de euro. Şi nici Institutul de Statistică unde s-a descoperit, două zile după ce Curtea Constituţională a invalidat refedendumul, că populaţia României a scăzut la circa 19 milioane. Nu poate fi vorba nici despre Curtea de Conturi care descoperă zilnic găuri negre de miliarde în bugetele ministerelor şi conturi albe în declaraţiile de avere ale amicilor lui Traian Băsescu. La urma-urmei, banii sunt făcuţi să circule, nu să se împiedice în cotroalele fiscului. De aceea, n-a mirat pe nimeni că singurele instituţii elogiate de Traian Băsescu au fost justiţia, o parte din Ministerul de interne şi serviciile secrete.
Justiţia i-a tăiat drumul prin măreţia dreptului care, după cum spunea şeful Curţii Constituţionale, fost jurist de întreprindere dar om cu mare experienţă la partid, lasă loc legilor pentru atâtea interpretări. Dar ce e justiţia fără serviciile secrete? Ca şi jocul economic, dominat, după cum se vede, de aranjamente, tranzacţii pe sub masă şi informaţii confidenţiale, nici justiţia nu ar merge înainte fără informaţii din interior, fără trădări şi interceptări.
Coabitarea cu preşedintele Băsescu presupune să-ţi împarţi conturile, informaţiile şi intimitatea cu ochiul şi timpanul serviciilor secrete. Pentru preşedintele jucător democraţia înseamnă şi o instituţionalizare a intimităţii. Cuvintele dosare, declaraţii, informări, interceptări au devenit cuvinte-cheie ale democraţiei româneşti. Prin paginile presei româneşti se află mare parte din onoarea pierdută a celor care n-au mai avut cum se apăra de şenilele instituţiilor salvatoare ale lui Traian Băsescu. Violarea corespondenţei, interceptarea convorbirilor telefonice şi filajul sunt partea jocului politic care-l fac invulnerabil, imbatabil şi mereu jovial pe preşedintele Băsescu.
Cum să nu te simţi un zeu al şahului politic când ai soluţia fiecărei partide? Pentru a arăta care-i masculul alfa al coabitării, îi sapă pe adversari la psihic şi apoi la fotoliu. Pe adversar nu trebuie să-l omori, ci doar să-i schilodeşti. Nu degeaba spun unii că singura strategie reuşită în România ultimilor ani este controlul instituţiilor. Uniunea social liberală ar fi eşuat în încercarea de a-l înlătura pe preşedinte pentru că nu ar fi avut codul de acces la voinţa şefilor din instituţiile de forţă. E drept că, şi dacă l-ar fi avut, nu ar fi ştiut cum să-l folosească. Astfel că, deşi deţin majoritatea, s-au pomenit că, în perioada suspendării preşedintelui, instituţiile au intrat în grevă de zel, că s-au pustiit. Aici nu mai e vorba despre rezultatul unui vot, ci despre cine poate coabita cu acele instituţii. Într-un habitat cataclismic, coabitarea este o lege a supravieţuirii, însă nu poate fi tolerat decât cel care măreşte speranţa de viaţă, pe cel care cooperează, eventual se lasă parazitat pentru supravieţuirea celuilalt. Ceilalţi sunt adversari ireductibili şi trebuie exterminaţi.
După ce preşedintele a spus la reuniunea ambasadorilor că va merge până în pânzele albe pentru a-i pedepsi pe cei care au pus statul în pericol, ba chiar a şi arătat cu degetul către capetele care vor cădea, Liviu Dragnea, secretar general PSD şi fost şef al campaniei electorale pentru referendum, a fost convocat la Direcţia anticorupţie în calitate de învinuit. Este acuzat, în primul rând, că i-a dus pe oameni la vot şi se citează halucinant din legea care prevede pedepse penale pentru cei care-i împiedică pe oameni să meargă la vot. Apoi pentru că ar fi contabilizat voturile în timp real, ceea ce ar fi însemnat violarea secretului votului, că i-a pus să voteze pe minori şi pe morţi, că a încurajat votul multiplu şi multe asemenea.
Liviu Dragnea este doar faţa vizibilă şi simpatică a martirilor pentru referendum, victimă, se pare, a unui denunţ depus de Vasile Blaga. Poate pentru a face viaţa preşedintelui mai comodă, pentru a se martiriza în beneficiul electoral al alianţei politice pe care o reprezintă sau doar pentru că au mirosit ocazia unei campanii publicitare, premierul şi şeful Senatului s-au autodenunţat şi ei spunând că i-au incitat ei înşişi pe votanţi să meargă la referendum, aşadar sunt penali. Oricum au promis că vor traduce comunicatul DNA pentru a-l trimite la Bruxelles şi Comisiei de la Veneţia, care s-a invitat la Bucureşti pentru a analiza sughiţurile constituţionale. Dar criteriile Direcţiei anticorupţie se aplică punct cu punct şi în cazul liderilor PDL. Ar trebui să se autodenunţe preşedintele însuşi şi stafful său de campanie care i-au îndemnat pe oameni să nu meargă la vot. Însă aceştia preferă să se prezinte, în continuare, drept campionii democraţiei pentru că au reuşit să blocheze constituirea cvorumului.
Este cert că ecourile penale ale referendumului vor pustii cabinele de vot de la alegerile generale. Tot mai mulţi oameni îşi spun că votul dăunează sănătăţii. Şi libertăţii. Nu-i vorbă că oamenii vor absenta motivat şi pentru că nu au ce alege în locul adunăturii de socri, cuscri, naşi şi fini care coabitează în PDL. După ce a consumat fără control tot ce i s-a pus în farfurie, pentru a creşte mare în vot, actuala putere are probleme de digestie şi respiraţie şi nu se mai poate ridica din fotolii. Nu mai poate aplica nicio strategie, decât aceea de a stat în prostraţie pe băncile Parlamentului sau prin cotloanele partidului. A devenit o pradă bună pentru adversarii pe care foamea permanentă de bani şi putere i-a făcut mai supli.
Astfel că muzica de Periniţă, strangulările simbolice cu baticul şi pupăturile generalizate acoperă rumoarea venită din stradă sau din rândul adversarilor politici care au început să simtă acum răcoarea zidului din spate. Pentru că devine tot mai evident că, atunci când a spus că va merge până în pânzele albe, Traian Băsescu nu se gândea la voalul miresei, ci la cămaşa purtată de adversarii săi la locul execuţiilor publice.
