Linkuri accesibilitate

Vladimir Voronin informează ambasada rusă de la Chișinău de intenția PCRM de a obține aprobarea referendumului referitor la aderarea Moldovei la Uniunea vamală euroasiatică


Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, l-a informat pe ambasadorul rus la Chișinău de intenția partidului său de a obține aprobarea Parlamentului pentru referendumul de aderare a Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Potrivit unui comunicat de presă al PCRM, liderul opoziției i-a spus ambasadorului Farit Muhamteșin că aderarea la Uniunea Vamală din cadrul CSI corespunde dorinței majorității moldovenilor și ar fi nu doar în interesul prosperității economice a țării, ci și al păstrării statalității moldovene.
PCRM dorește ca Parlamentul să dezbată problema referendumului săptămâna viitoare, într-o ședință specială.
XS
SM
MD
LG