Linkuri accesibilitate

Era digitală ne curăță amintirile


Detaliu din afişul expoziției Digital Crystal de la Muzeul Designului din Londra.

Detaliu din afişul expoziției Digital Crystal de la Muzeul Designului din Londra.

Ținem la mare preț obiectele transmise din generație în generație. Cum recreăm asta pe un stick USB?




Între 5 septembrie - 31 ianuarie la Muzeul Designului de la Londra se deschide o expoziție inedită, numită „Digital Crystal”. Prefațînd deschiderea acestei expoziții, directorul Museului Designului Deyan Sudjici a explicat într-un articol tipărit în publicația britanică „The Times” că scopul acestei expoziții e de a descoperi modalități în care ne putem duce amintirile în era digitală aşa cum puteam face asta, în mod tangibil, în era pre-digitală. Deyan Sudjici porneşte de la un paradox. Lucian Ştefănescu are detaliile.

Deyan Sudjici scrie că în timp ce lumea digitală nu ne lasă să uităm nimic, tot ea ne subminează capacitatea de a ține minte. Urmele e-mailurilor şi sms-urile noastre, adaugă el, vor dura tot atît de mult cît fermele de servere cărora le-a fost dată deja un anume fel de nemurire de orice om cu un cont de Twitter.

Deyan Sudjici

Deyan Sudjici

Pornind de la constatarea că motorul de căutare Google e de fapt o unealtă care ne săbeşte puterea de a ne aminti - asta pentru că, găsind totul pe internet, practic nu mai e nevoie să ținem minte nimic, explicăm noi - directorul Muzeului Designului de la Londra ajunge la trista concluzie că lumea de azi a pierdut confortul pe care generațiile dinaintea noastră au fost capabile să-l obțină de pe urma obiectelor pe care le aveau în posesie.

„Sîntem o specie obişnuită să ne măsurăm trecerea vieții prin urme, zgîrieturi, crestături, uzuri şi toceli în metal şi lemn, piatră şi piele. Dramatic sau în mod cu totul banal, aceste urme ne spun cine am fost odată. Avem o nevoie emoțională să dăm mai departe lucruri. ne amintim de bunicii şi de părinții noştri prin lucrurile pe care ni le lasă. Şi vrem ca şi copiii noştri să facă la fel cu ceea ce le lăsăm noi lor. Şi totuşi gama de obiecte pe care le dăm mai departe se micşorează pe măsură ce digitalizarea preia controlul.

Există o campanie de publicitate insidioasă şi eficientă pentru un ceas elvețian care înfățişează un domn bine îngrijit, albit, dar zvelt, vorbindu-i la fel de elegantului său fiu: „Nu vei avea de fapt niciodată unul din acestea, doar îl cauți în generația viitoare”,

E bineînțeles o ofertă de a cheltui prețul unui automobil de mici dimensiuni pe un mijloc de a afla cît e ceasul care nu e cu nimic mai exact sau convenabil decît un telefon mobil obişnuit. Dar e în acelaşi timp o ironică readucere aminte a ce au însemnat cândva obiectele şi a ceea ce deznădăjduți noi încă sperăm că vor mai putea să însemne. Nu doar lucrurile prețioase sînt mijloacele materiale de a purta o amintire. Obişnuiau să fie asta şi anonimele obiecte cotidiene pe care le foloseam zi de zi.

Telefonul mobil care îți spune cu exactitate cît e ceasul nu e doar subtitutul unui ceas. A abolit o mulțime de alte obiecte. E un aparat de fotografiat, un computer, o consolă muzicală, un atlas, o agendă cu adrese, şi un raft de magazin. Şi foarte des nu e nevoie decît de nouă luni după ce l-ai primit în cutia sa elegantă ca, exact aşa cum a a prezis cu succes legea lui Moore, să fie de două ori mai puternic şi la jumătate de preț.

Aceasta nu e o lamentație proustiană pentru mirosul unei haine de piele veche, sau pentru luciul metalului tocit, deşi încă mai am maşina de scris pe care tatăl meu mi-a lăsat-o ascunsă într-un dulap, exact cum eu însumi am lăsat să se prăfuiască pe un raft iMacul de culoarea agrişei. Dar cumva iMacul e o magazie de amintiri mai puțin puternică decît maşina de scris mecanicăă, cu tastele şi lamele sale unse. Computerul a ieşit la pensie înainte de a începe o carieră adevărată, condamnat fiind de tehnologie. Maşina de scris portabilă a tatălui meu a călătorit pînă la procesul de la Nurenberg şi înapoi. iMacul n-a ajuns mai departe de biroul meu.

Vedem cum schimbările tehnologice făcute cu o viteză nemaiîntîlnită transformă ritualurile vieții de zi cu zi. Nu e cale de întoarcere. Ceasul de mână încă rezistă, cu o oarecare disperare, doar mulțumită investiției masive făcut de industria de ceasuri în publicitate şi marketing. Dar alte obiecte care sînt văzute frecvent ca depozitare de amintiri, acele lucruri folosite ca daruri pentru a marca evenimente speciale, cum e stiloul cu rezervor, sau ceasul de perete, sînt pe cale de dispariție. Iar un stick USB nu va avea aceeaşi rezonanță.”

În încheierea articolului din „The Times”, directorul Muzeului Designului de la Londra Deyan Sudjici, ne spune că ideea expoziției Digital Crystal e de a afla cum se poate împăca această nevoie umană fundamentală pentru amintiri fizice, tangibile, cu era digitală.

Cei mai mulți dintre designerii care expun la expoziția organizată în colaborare cu Swarovski au ales să creeze căi în care putem interacționa cu obiect, explică Sudjici, şi dă cîteva exemple.

Ron Arad a făcut un candelabru care proiectează mesaje trimise prin sms. Grupul Troika a găsit o modalitate de a monumentaliza imagini digitale cu un obiect mecanic masiv ce aminteşte de primul computer mecanic, maşina de calculat a lui Babbage. Arok Levy a produs o proiecție digitală care interacționează cu privitorul pentru a genera structuri cristaline: ideea e că dacă găseşti o astfel de structură care chiar îți place, o tipăreşti şi o iei acasă.

„Designul îşi mută continuu atenția de la o nouă tehnologie la alta, punînd întrebări despre lumea care ne înconjoară şi răspunzînd la ele în aşa fel încît să vină în întîmponarea nevoilor noastre emoâionale şi practice. Dacă aceste noi tehnologii pot oferi aceeaşi consolare ca o carte sau un ceas rămâne de văzut.”, scrie Deyan Sudjici în încheierea articolului din „The Times”.
XS
SM
MD
LG