Linkuri accesibilitate

Prima zi de şcoală, sub semnul patriotismului şi al educaţiei civice


Prima lecţie a avut genericul „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici - tribuni ai idealurilor naţionale".


A început un nou an şcolar, sub semnul educaţiei patriotice pentru cei 35 de mii de copii, care au intrat în clasa 1-ea. Prima lecţie a avut genericul „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici - tribuni ai idealurilor naţionale" iar la cererea premierului Vlad Filat, ministrul educaţiei Maia Sandu le-a trimis diriginţilor o circulară, îndemnându-i să le vorbească elevilor despre semnificația simbolurilor de stat, drapelul, stema şi imnul. Un lucru inedit a fost însă întâlnirea elevilor din prima clasă cu poliţiştii de cartier, care le-au explicat regulile de circulaţie şi rolul poliţiei rutiere. Poate că o astfel de întâlnire ar trebui să aibă loc şi între poliţişti şi şoferi… Un reportaj de la liceul „Spiru Haret” din Chişinău, semnat de Tamara Grejdean:

Ochi de copii în care mai sălăşluieşte vacanţa, părinţi şi profesori împovăraţi de emoţii şi multe, foarte multe buchete de flori, acestea ar fi reperele unui documentar pe care mi-am propus sa îl realizez la careul festiv dedicat primei zile de şcoală. În mod tradiţional cântecele şi poeziile au făcut atmosfera festivă care s-a mutat, cu micile cete generatoare în sălile de clasă imediat după sunetul clopoţelului. Diana Gavriliţă, profesoară de limbă engleză, îmi spune că în fiecare an, bucuria revenirii la cursuri ţine doar câteva zile, mai departe, depinde de măiestria profesorului:

„Parcă au setea aceasta de carte la început, vom vedea până la sfârşit cum va fi, oricum ei când vin într-un an nou şcolar ei ştiu că îi aşteaptă ceva nou, prima lună, a doua lună încă ei sunt aşa bine dispuşi, dar este o muncă mare depusă de profesor ca să-i atragă, au apărut multe tehnologii, multe invenţii de care ei sunt atraşi şi din cauza aceasta este foarte greu ca să-i adunăm la lecţii.”

Pe holul liceului privirea îmi este atrasă de o domnita, foarte responsabila, aflu ca o cheamă Camelia Lupaşcu:

Camelia Lupaşcu: „Sunt pregătită pentru şcoală, sperăm să avem succese mari, să fie un an mai roditor şi prima săptămână cred că aş dori să fie cu mai puţine ore, pentru că, oarecum să ne adaptăm la noul an. Pentru un copil, de fiecare dată doreşte să aibă o recreaţie, să fie multă libertate, să se joace, şi cred că aş mai dori un pic de vacanţă.”

Ce simte la început de an şcolar o întreb si pe Daniela Nicoară, elevă în clasa a şasea:

„Mă simt bucuroasă pentru că sunt deja a şasea, e bine în liceu, te simţi deja acomodată cu tot.”

Erai pregătită să vii astăzi la şcoală?

„Eram pregătită, deja ştiam.”

De la profesori ce aşteptaţi?

,,Să fie mai liberi cu noi, să facă lecţii aşa de început, cum ar fi. E început de şcoală, mă pregătesc, mă încarc cu energie.”

Cei mai mici au venit la şcoală însoţiţi de părinţi, la uşa unei clase stau de vorba cu Veaceslav Boboc:

„Copiii singuri de acuma s-au plictisit în vacanţă, adică ei niciodată nu se plictisesc de joacă dar oricum, chiar a avut o dorinţă de a reveni la şcoală, al întâi septembrie, de a revedea colegii. Ei sunt curioşi, însuşi copiii, şi plictiseala aceasta de vacanţă, de a dormi mai mult, de a se juca, evident că i-am pus şi lectură să facă, un an înainte de a munci este şi trebuie cât mai mult curaj şi sârguinţă, adică să-i organizeze, să poată să lucreze în echipă, să studieze.”

Un mesaj pentru profesori şi părinţi a avut să-mi spună şi bunicuţa unei eleve din clasa a cincea Ludmila Scalnîi:

„Trebuie să fie mobilizaţi, că trebuie de mers la studii, să fie orientaţi bine mai întâi de familie şi să nu uite familia că i-a transmis şcolii copilul, dar zilnic trebuie de muncit, nu numai şcoala, nu numai şcoala e responsabilă, dar e responsabilă şi familia în primul rând, aceştia nu sunt copiii de 20 de ani în urmă sau de treizeci.”

Prima zi de şcoală poate e singura în care părinţii şi profesorii încearcă să facă abstracţie de probleme şi se gândesc doar la partea plină a paharului, vorba filozofilor. La fel ca şi copiii care ştiu că la primele ore nu le va pune nimeni note pentru răspunsul la întrebarea Ce ai reuşit sa faci în vacanţă?
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG