Linkuri accesibilitate

Pegra delincvenței nu poate exista, desigur, fără complicitatea autorităţilor şi nu e greu de bănuit de ce nu s-a decis nimeni să ia măsuri.


Yurika Masuno venise din Japonia în România cu destinaţia Craiova unde era aşteptată de o organizaţie studenţească. Urma să predea un curs de japoneză. Din nefericire, studenţii români nu i-au ieşit în întâmpinare la scara avionului, s-o apere de prădătorii din jungla românească, nici n-au trimis pe altcineva să-i fie călăuză, iar calitatea de gazdă a părut să-i cam obosească. Yurika le-a trimis mai multe mesaje prin care îi ruga s-o aştepte la aeroport sau măcar să-i transmită indicaţii mai precise. I s-a spus că trebuie să ajungă în gară de unde să ia un tren de noapte care-o va aduce în Craiova.

Ce a urmat se ştie. Pe aeroport a acroşat-o un combinator, adică un ins care face rost de clienţi pentru taximetrişti şi tustrei au plecat către Bucureşti. Undeva pe traseu, combinatorul a scos-o pe fată din maşină, a intrat cu ea în pădure, a violat-o şi a omorât-o. Cei care au cunoscut-o sau măcar au văzut poza Yurikăi Masuno ştiu că nici nu ar fi fost greu: fata era o mână de om, delicată ca o floare de cireş. Cel care a omorât-o nu a avut prea mult de furcă. Prada era exotică şi stranie ca o pasăre-colibri venită de pe altă lume, aşa că merita să culeagă acest trofeu. Căci asasinul avea deja trofeele lui de vânător.

El a tâlhărit, violat şi ucis în voie, exersându-şi poftele naturale fără oprelişti, ba chiar cu ajutorul neprecupeţit al poliţiei şi procuraturii. S-ar părea chiar că este vorba despre un ucigaş în serie pe care nepăsarea quasi-generală l-a făcut să-şi hăituiască impunibil victimele printr-un peisaj în care fiecare îşi astâmpără foamea cum vrea. Nu demult, a fost prins pentru un asasinat însă procurorii nu au făcut un test ADN vital pentru că, spuneau ei, nu au bani de aşa ceva. Astfel că probele prelevate la locul asasinatului nu au putut fi analizate iar asasinul a fost eliberat pentru a-şi duce destinul la împlinire. Destinul lui şi al Yurikăi.

Procurorii, parchetul, poliţiştii şi serviciile secrete ştiu de multă vreme că aeroporturile, ca şi gările, sunt o sursă inepuizabilă de delincvenţă. Acum câteva luni la aeroportul Otopeni s-au schimbat focuri de armă între gangsterii care-şi împărţeau teritoriul şi prada. Războiul teritorial pare să nu se fi terminat. Nu trece zi în care să nu se reclame un furt din bagaje sau tâlhărirea vreunui călător. Această pegră, ca şi cele care funcţionează în pieţe, la licitaţii sau la distribuirea fondurilor europene, nu poate exista, desigur, fără complicitatea autorităţilor şi nu e greu să bănuim de ce nu s-a decis nimeni să ia măsuri. E probabil acelaşi motiv pentru care capii lumii interlope şi politicienii rătăciţi prin labirintul legislativ beneficiază de clemenţa justiţiei. Sunt sacrificaţi cei prea lacomi şi fără proptele, cei care pun în pericol mecanismul însă acesta rămâne în funcţiune, cum a fost zeci de ani. De ce să distrugi o reţea infracţională, dacă este printre singurele mecanisme care aduc profit în România?

Probabil că asasinatul din pădurea Otopeni ar fi fost una dintre banalităţile odioase care ne umplu existenţa fără a le mai da cineva atenţie. Urâţenia a devenit un vector al subordonării şi e folosită propagandistic, pentru a ne speria de alternativele sociale şi politice. De altfel, bătrâna asasinată anterior de cel care a omorât-o şi pe Yurika a fost doar o ştire de după-amiază, agitată puţin pentru a creşte audienţa şi accesările pe Internet. Şi, probabil, aşa s-ar fi întâmplat şi cu micuţa Yurika dacă scandalul internaţional n-ar fi determinat poliţia şi procuratura să facă investigaţii rapide şi extinse.

Fapte de acest tip se întâmplă frecvent şi au ajuns să facă parte din contextul infracţional în care trăim. Societatea a fost imunizată de fraudele uriaşe ale politicienilor sau înalţilor demnitari, petrecute la lumina zilei (furtul voturilor din Parlament sau încălcarea deciziilor judecătoreşti prin asumarea răspunderii guvernamentale) şi a căpătat o toleranţă maximă faţă de infracţiunile particulare, domestice.

Faţă de marile acte de corupţie (dosarul ALRO, vânzarea de energie ieftină revândută scump mai apoi, licitaţiile cu dedicaţie şi uriaşele note de plată pentru firmele clienţilor politici din bugetul de stat şi banii europeni), criminalitatea de pe stradă pare de înţeles, ba i se găsesc chiar şi explicaţii sociologice. Dar cine se aşteaptă să crească numărul de criminali arestaţi şi condamnaţi când treaba jandarmeriei a devenit amendarea protestatarilor iar a procurorilor să-i caute pe morţii vii votanţi la referendum.

Procurorii, cei care alături de poliţişti fac parte din avangarda luptei cu infracţionalitatea, au devenit personaje importante pe scena publică însă nu pentru că ar fi stârpit corupţia sau pentru că s-ar fi bătut cu lăcomia politicienilor şi ar fi investigat fraudele la nivel înalt, frângând gâtul plutocraţiei formate din politicieni şi interlopi, ci pentru că, spun unii, dacă le observi acţiunile, afli care sunt idiosincraziile preşedintelui Băsescu. Ambiguitatea statutului lor (subordonaţi Ministerului Public care e subordonat Ministerului Justiţiei, magistraţi aparţinând executivului) i-a făcut de necriticat pe principiul că a criticat incompetenţa şi politizarea procuraturii reprezintă o ingerinţă a politicului în domeniul justiţiei. Nişte magistraţi-jucători, asemeni preşedintelui-jucător care-i pune la muncă.

Procurorul general anunţă periodic recolte-record de corupţi la hectarul câmpilor politici şi economici însă, de cele mai multe ori, ţintele sunt politicieni sau apropiaţi adversarilor politici ai partidului dlui Băsescu iar rezultatele cercetărilor sunt rizibile şi evident manipulate politic. Poate aşa se explică zelul cu care Parchetul general şi Departamentul anticorupţie cercetează azi fraudele de la referendum cu toate că au îngropat prin arhive miile de plângeri penale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

Pe vremea când era adversarul declarat al preşedintelui Băsescu, unul dintre miliardarii României a fost cercetat pentru fraude de multe sute de milioane de euro. Să nu-l întrebaţi cum a făcut primul miliard de euro. Se spune că ar fi făcut tranzacţii la bursă cu informaţii privilegiate. S-au bucurat mulţi prieteni de aceste informaţii, mai ales că din banii de pe acţiunile subevaluate ar fi trebuit plătite datoriile imense pe care le avea firma cu pricina faţă de stat. Probele păreau beton însă, pentru că omul are acum trust de presă şi a făcut răni la genunchi şi la gură de cât l-a curtat pe Traian Băsescu, ancheta a pierdut energia dintâi. Zilele trecute, la tribunal, parchetul a cerut 20 de ani închisoare. Judecătorul a dat însă de toţi pereţii cu procurorii şi a decis să-l achite pe miliardar. Probele nu erau concludente. Acelaşi lucru şi cu dosarele de trădare intentate acum câţiva ani unor politicieni şi investitori străini.

Dosarele de la procuratură au propria lor viaţă: dintre copertele lor dispar sau apar probe. Uneori, mai ales dacă sunt oportune din punct de vedere politic, informaţiile de prin dosare apar în mod misterios în principalele emisiuni informative sau pe prima pagină a ziarelor preferate ale lui Traian Băsescu. Convorbirile interceptate cu atâta grijă şi adnotări ambientale dovedesc că atunci când sunt la o răscruce de carieră, procurorii pot fi profesionişti deşi doar la interceptarea convorbirilor şi la cititul tabloidelor politice.

La rândul lor, conştienţi că sunt doar o pată de culoare pe marele tablou, jurnaliştii publică fără procese de conştiinţă, morală sau logică aceste documente chiar dacă la atâta se rezumă, în cele din urmă, actul de justiţie şi activitatea procurorilor. Poate că nu câştigi procese cu dosarele procurorilor, dar poţi compromite adversarii, arătându-i cât de mici şi meschini sunt în intimitate.

Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu cumva, atunci când spunea că se teme că adversarii săi vor să pună mâna pe justiţie, preşedintele Băsescu nu se referea la aceasta ca la o proprietate privată a lui şi a familiei lui de copii, fraţi, fini şi naşi, din al cărei uzufruct a trăit bine, dar care, prin transferul puterii, s-a aflat pe punctul de a fi naţionalizată. Asta da lovitură de stat. Cum să abandonezi frumoasa, chiar dacă oarbă, pe mâna bestiilor? Se sperie mintea când te gândeşti ce i-ar putea face combinatorii acolo, în sălbăticie. Şi, dacă nu ar avea o mână prietenă care să-i îndrepte sabia, cine ştie ce prăpăd orbesc ar declanşa!
XS
SM
MD
LG