Linkuri accesibilitate

Interviu cu vicepremierul Valeriu Lazăr,



Primul ministru Vlad Filat va face o vizită la Moscova în 10-11 septembrie, la invitaţia omologului său rus Dmitri Medvedev. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Filat a spus că agenda discuțiilor va avea chestiuni economice, dar ar urma să fie finalizate şi discuții legate de procesul migrațional şi de relația din domeniul energetic. Vicepremirul Valeriu Lazăr, ministrul economiei se refera la cooperarea moldo-rusă.

Valeriu Lazăr: „Ceea ce noi vom discuta, cu certitudine, la Moscova şi ne pregătim pentru aceste discuţii, va fi domeniul energetic. Noi ne propunem să dăm startul de fapt oficial la nivel politic, adică la nivelul premierilor, a negocierilor asupra acordului bilateral, care îşi propune să devină un acord cadru pe domeniul energetic şi nu doar pe partea de probleme. Noi vedem un document cadru. Noi avem exemple pozitive pe domeniul energiei electrice. Noi avem ce discuta pe tema eficienţei energiei electrice.”

Europa Liberă: Ce e pozitiv?

Valeriu Lazăr:
„Noi avem o investiţie din Federaţia Rusă în teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă este în regiunea transnistreană şi, apropo, este un exemplu, ceea ce înseamnă că se generează energii electrice în teritoriul nostru şi se exportă pe piaţa Uniunii Europene. Mă refer la staţia de la Cuciurgan, care pe moment nu o face, dar, cu o anumită periodicitate, ei realizează furnizări de energie electrică în România, de fapt, care este piaţa Uniunii Europene. Şi noi vrem în cadrul acestui acord să nu ne referim doar la problemele care există, să pornim de la exemplele pozitive – care sunt – să le dezvoltăm. De ce nu? Să vorbim de investiţii ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova în toate domeniile. Respectiv vom discuta şi despre comerţul bilateral.”

Europa Liberă: Domnule Lazăr, dar dependenţa Moldovei de resursele energetice din Federaţia Rusă o face să îngenuncheze sau o pune pe picior de partener?

Valeriu Lazăr: „Noi demult nu mai purtăm discuţii şi dialog de pe poziţii: frate mai mare, frate mai mic. Eu cred că noi am avut o strategie absolut corectă, avem în spate 3 ani deloc uşori. Dar noi absolut conştient am mers anume pe această strategie de comportament: nu facem concesiuni politice, ajungem, oricât de greu ne-ar fi, la nişte preţuri medii regionale. Noi, în calitate de ţară cumpărătoare, trebuie să facem faţă acestor preţuri, dar cu condiţia că ele sunt absolut transparente, sunt formate după nişte principii pe care noi le înţelegem. Şi noi am ajuns la acest nivel. De aceea noi nu suntem în situaţia de a face careva concesiuni şi de a avea cumva careva complexe de inferioritate. Eu cred că noi cu demnitate, destul de corect gestionăm această situaţie, la fel cum noi am negociat şi tariful pentru tranzit. El a fost majorat de la 2,5 până la 3 dolari, o majorare destul de semnificativă. Nu a fost uşor, dar eu cred că este o abordare absolut corectă, fiindcă, atunci când mergi cu mâna întinsă, cu cealaltă mână trebuie să faci anumite concesiuni. Noi nu mergem să facem concesiuni, tot aşa cum nu le-am făcut – cu demnitate – să vedem unde sunt interesele noastre, să vedem unde sunt interesele Federaţiei Ruse. Am văzut destul zone, unde avem interese comune – pe această bază trebuie să ne dezvoltăm relaţiile.”

Europa Liberă: Proiectul de acord pentru importul de gaze l-aţi definitivat?

Valeriu Lazăr:
„El nu este pentru importul de gaze. Acordul este interguvernamental cu privire la colaborare în domeniul energetic. Dar la nivel interguvernamental ne propunem să găsim soluţii pentru 2 chestiuni principiale: cum avem de ici încolo să asigurăm Republica Moldova cu gaze naturale, inclusiv pentru zona transnistreană, într-o manieră în care acest consum să fie achitat corect, adică cine consumă – achită. Să nu mai acumulăm datorii pe viitor la Moldova Gaz pentru consumul neachitat de regiunea transnistreană a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar un acord cu Gazprom trebuie?

Valeriu Lazăr:
„Acordul cu Gazpromul va deriva din acest acord interguvernamental, nu-l va substitui. La fel, în cadrul acestui acord interguvernamental, ne propunem să găsim o soluţie de principiu: cum va fi soluţionată problema acelei datorii de câteva miliarde de dolari.”

Europa Liberă: Aveţi variantă?

Valeriu Lazăr:
„Da, în acord noi mergem la negocieri cu o viziune foarte clară cum vedem noi soluţionarea acestei probleme.”

Europa Liberă: Cum o vedeţi?

Valeriu Lazăr:
„Nu mai târziu decât într-o săptămână, atunci când Guvernul va discuta acest proiect şi va da mandatul pentru negocieri, această informaţie, mai mult sau mai puţin, va deveni publică.”

Europa Liberă: Dar e posibil aceste datorii să fie stinse, să fie trecute pe spatele Chişinăului?

Valeriu Lazăr:
„Nici ipotetic nu putem vorbi despre asumarea de către, să zicem, Guvernul Republicii Moldova a unei datorii pentru consumul pe care nu l-am avut. Această opţiune nu este examinată. Cine a consumat – să achite şi cine va consuma – să achite.”

Europa Liberă: Ce mai vreţi să obţineţi acum, negociind preţul şi furnizarea de gaze ruseşti către Moldova din partea Rusiei?

Valeriu Lazăr:
„O schemă de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova pe ambele maluri, foarte transparentă, cu o politică tarifară foarte clară, care ar ţine cont şi de ultimele evoluţiile pe paiaţa gazieră din regiune, fiindcă au loc anumite schimbări.”

Europa Liberă: Dar Moldova achită pentru mia de metri cubi de import de gaze, atât cât achită şi occidentalii?

Valeriu Lazăr:
„Nu, noi achităm mai puţin. Tariful achitat acum de Republica Moldova este mai mic decât cel achitat de colegii ucraineni şi este mai mic decât cel achitat de colegii din România. Aceasta este realitatea.”

Europa Liberă: Şi atunci cei de la Gazprom ar putea, la un moment dat, să zică că uite vrem şi voi să achitaţi fie ca ucrainenii, fie ca românii.

Valeriu Lazăr:
„Până acuma aceasta noi şi dorim: o formula foarte clară, transparentă. Această formulă este. Sigur că noi vom încerca să obţinem anumite discount-uri de la această formulă. E altă temă de discuţie.”

Europa Liberă: Cum se explică faptul că Moldova achită mai puţin decât Ucraina, din moment ce Ucraina e mai aproape de Rusia?

Valeriu Lazăr:
„E o întrebare pe care trebuie să o adresaţi autorităţilor ucrainene. Eu ştiu că şi ei se preocupă de găsirea răspunsurilor la această întrebare. Pe mine mă interesează în primul rând ca această formulă să fie clară, ca tariful achitat de Republica Moldova să fie unul susţinabil pentru consumatorii din Republica Moldova, să existe previzibilitatea necesară, fiindcă şi strategia energetică este varianta pre-finală, care este, la rândul ei, inspirată din strategia energetică europeană, pune în capul locului securitatea furnizării. Următorul obiectiv este ca această energie să fie furnizată la preţuri cât mai mici. Dar, reiterez, principalul obiectiv este să ai energia, fiindcă, dacă am întreba noi acuma un simplu cetăţean ce alege: să aibă 24/24, să zicem, asigurată energia electrică sau să aibă numai 3 ore, dar mai ieftin, eu cred că răspunsul este la suprafaţă. Pentru noi în primul rând este important să înţelegem că Federaţia Rusă şi Gazpromul sunt şi vor fi un furnizor foarte şi foarte important de surse energetice pentru toată regiunea. De aceea noi nu avem cum şi nici nu e cazul să ne propunem să schimbăm regulile jocului care sunt în regiune.”

Europa Liberă: Dar faptul că moldovenii consumă mai puţine gaze acuma îi pune cumva pe gânduri pe cei de la Gazprom?

Valeriu Lazăr:
„Uite aici merci pentru întrebare. Pe mine mă bucură personal că şi anul trecut, şi anul curent are loc scăderea consumului de surse energetice. Fiindcă la nivelul de intensitate energetică pe care o avem noi, care este de 3 ori mai mare decât media europeană, eu cred că noi încă mulţi ani la rând va trebui să creştem din punct de vedere economic, să creştem bunăstarea, pe fundalul economiei de energie. Lucrul acesta s-a pornit, se începe. Sigur că este un argument în negocierile noastre cu Federaţia Rusă şi noi operăm cu noţiuni economice, fiindcă un semnal foarte cert că această piaţă merită un tarif mai mic este tocmai faptul că scade consumul şi este faptul că nivelul de colectare a debitelor este cu probleme. Şi noi foarte precis am prins acest moment, fiindcă pe fundalul creşterii preţului de import, creştea şi consumul şi nu erau probleme cu colectarea debitelor, adică cu achitarea. Dintr-un anumit moment, de la un anumit preţ, au început aceste probleme. Şi într-adevăr aveţi perfectă dreptate. Noi utilizăm aceste realităţi în negocieri. Ei sunt oameni raţionali şi noi le punem o întrebare foarte simplă: voi doar vreţi să vindeţi gaze naturale pe piaţa Republicii Moldova. Or, realităţile ne arată că capacitatea reală de cumpărare, să zic aşa, şi a consumatorilor casnici, şi a celor industriali – ei nu reuşesc cu capacitatea lor de cumpărare, în goana aceasta de majorare a preţurilor. De aceea noi vom încerca, în cadrul acestor negocieri, să obţinem anumite discount-uri care ar ţine cont de realităţile economice din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Proiectul de acord cu Gazpromul e definitivat?

Valeriu Lazăr:
„Proiectul acordului cu Gazpromul de fapt este definitivat încă de anul trecut. Negocierile au fost suspendate la iniţiativa colegilor ruşi. Sunt încrezător că în cadrul acestor negocieri la nivel guvernamental vom ajunge la o înţelegere de principiu pe acest acord interguvernamental care, la rândul său, va crea premisele necesare pentru revenirea şi, până la urmă, finalizarea negocierilor la nivel de operatori economici.”

Europa Liberă: Dar acum vă propuneţi să semnaţi un acord pe un termen mai lung?

Valeriu Lazăr:
„Termenul despre care se discută este de 3 ani. Piaţa gazieră din regiune în următorii câţiva ani va suferi anumite schimbări. Şi noi, pe de o parte, avem nevoie de previzibilitate şi stabilitate, dar nici nu vrem să ne prindem pe un contract cu angajamente pe termen lung, fiindcă s-ar putea să ne îngusteze spaţiul de manevre, atunci când, zic aşa, vor interveni schimbări în această piaţă.”

Europa Liberă: Mia de metri cubi cât va costa?

Valeriu Lazăr:
„Nu ştiu. Este subiect de negocieri. Eu sper, cel puţin, să nu fie mai mult decât este acum. Trei sute nouăzeci şi ceva. Adică bariera psihologică de patru sute de dolari pe care noi o depăşisem. Acum am revenit. Programul minim pentru noi este sarcina minimă ca acest tarif să nu crească în continuare.”

Europa Liberă: Domnule Lazăr, admiteţi anumite condiţionări din partea partenerilor ruşi: că dacă nu veţi accepta să negociaţi o eventuală aderare la Uniunea Euroasiatică, aţi putea să pierdeţi economic.

Valeriu Lazăr:
„Noi nu suntem acuma în situaţia în care eventual să fim supuşi şantajului. Noi ne comportăm ca toţi cumpărătorii europeni. Am ajuns la acest preţ, am arătat că suntem în stare să facem faţă acestei provocări şi eu nu văd de ce noi ar trebui acum să fim supuşi anumitor condiţionări. Fiindcă pe termen scurt nici Federaţia Rusă sau Gazpromul nu are alternativă pentru tranzit, dar noi nu suntem acum, chiar nu dorim să mergem pe poziţii de şantaj, fiindcă nu e corect. Şantajul poate să-ţi dea rezultate pe termen imediat. Dar orice negociator care negociază de pe poziţii de şantaj, vă asigur, aceasta este axiomă, pe termen mediu-lung are de pierdut, fiindcă-ţi pierzi credibilitatea, nu eşti corect. De aceea nu cred că noi suntem în această situaţie. Deja de pe poziţiile pe care suntem eu cred că noi putem discuta, negocia cu demnitate, fără a face careva concesiuni, cu atât mai mult sub presiunea anumitor condiţii.”

Europa Liberă: Ce alte aşteptări aveţi de la această vizită la Moscova?

Valeriu Lazăr:
„Aşteptările sunt că noi vom reuşi în continuare să eliminăm barierele care sunt în calea comerţului bilateral. Această întâlnire la nivel înalt va fi un prilej, în sfârşit, de a deschide, cel puţin, încă un punct de trecere pentru produsele alcoolice. Transmitem informaţii, dovada faptului că noi suntem foarte şi foarte preocupaţi de calitatea vinurilor moldoveneşti. Şi noi încercăm să-i convingem pe colegii noştri ruşi că Republica Moldova chiar nu merită o abordare discriminatorie, atunci când să zicem, vinurile ciliene sau australiene, sau bulgăreşti, sau care vreţi intră pe teritoriul Federaţiei Ruse prin orice punct de trecere. Nu ştiu de ce vinurile Republicii Moldova trebuie să meargă doar calea acestui ghişeu unic. Noi avem suficiente argumente să avansăm în eliminarea acestor bariere, în ultima perioadă de timp, pas cu pas. Şi noi dăm dovadă că gestionăm sistemul de calitate, dar şi partea rusă arată tot mai multă deschidere şi eliminăm treptat barierele care există. Şi în şedinţă de Guvern am raportat, chiar şi în aceste condiţii, în situaţia în care în zona euro creşterea economică este foarte şi foarte modestă, noi compensăm destul de mult prin exporturile pe care le facem în zona estică. Ori, dacă, per ansamblu, exporturile au crescut în jumătate de an cu 4,6%, în CSI – cu 10% şi ceva, iar în Federaţia Rusă – cu 15%, adică se întâmplă ceea ce şi noi intuiam că o să se întâmple. Adică conjunctura pe zona estică va fi destul de favorabilă şi noi trebuie să profităm de această conjunctură. Iar pentru aceasta trebuie să avem mărfuri competitive şi pentru aceasta trebuie să existe cât mai puţine bariere în calea comerţului. Acestea vor fi subiectele principale de discuţii.”
XS
SM
MD
LG