Am văzut luni, pe sticlă, mai mulţi tineri care ne explicau cum „mişcă Moldova din loc”, cum încearcă ei să primenească ţara care, să recunoaştem, are multe probleme endemice. Reprezentanţii tinerei generaţii, în temei participanţi la festivalul GUSTAR, debordau de optimism şi dădeau prioritate lucrurilor mici, aparent insignifiante, care ar trebui modificate.
O tînără a spus că ea nu parchează maşina neregulamentar, alta a precizat că face răbdătoare coadă, fără să se bage înaintea altora, alţii citesc cărţi, nu dau mită, le mulţumesc oamenilor pentru binele făcut, le zîmbesc trecătorilor şi depun la fisc declaraţiile pe venit. Toate aceste eforturi zilnice urmăresc scopul întoarcerii în patrie a concetăţenilor noştri plecaţi pe alte meridiane. Aşa cel puţin reiese din melodioara care însoţea mărturisirile celor care mişcă Moldova din loc.
Fireşte că existenţa acestor tineri preocupaţi de primenirea Moldovei e îmbucurătoare. Ca şi predilecţia lor pentru lucrurile mici: un zîmbet, o parcare corectă, refuzul de a da mită sînt importante şi schimbarea Moldovei de aici ar trebui parcă să înceapă. Ideea e că tinerilor aceştia le pasă de societatea în care trăiesc. Ei înţeleg că nu se pot simţi bine dacă în jur domnesc decăderea morală şi mişmaşul. Prin urmare, ei nu se izolează de restul concetăţenilor, ci încearcă să facă cîte ceva acolo unde trăiesc şi activează. Schimbîndu-te tu însuţi, schimbi lumea din jurul tău. Nu aştepta să facă alţii, fă tu primul! Cam ăsta e mesajul oarecum banal al tinerilor sus-pomeniţi.
Ce să spun? Şi eu fac câte ceva pentru a mişca Moldova din loc, dacă e să folosesc terminologia tinerilor. De pildă, eu am început să separ gunoiul înainte să-l duc la tomberoane. Nu mai arunc totul laolaltă. Dar înseamnă oare asta că lumea din jurul meu se primeneşte şi că Moldova cu adevărat se modifică? Îmi este greu să răspund afirmativ şi nu doar pentru că nu mai sînt tînăr.
Chestia e că efortul meu şi al altora în această privinţă e un fel de picătură în ocean. Şi nici un fel de campanie de responsabilizare televizată şi nici rugăminţile mele fierbinţi nu-i vor face pe alţii să separe gunoaiele. Cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri s-au baricadat în fortăreţele lor familiale şi nu întrezăresc nici o legătură între binele lor şi binele societăţii. Acesta cred că e adevărul. Iar elocinţa tinerilor cărora le pasă, deşi e necesară, nu e suficientă. Masele nu vor renunţa la apucăturile lor doar pentru că un tînăr mai şcolit îi îndeamnă să zîmbească, să citească şi să nu dea mită. Mi se pare asta de domeniul evidenţei.
