Linkuri accesibilitate

Carlos CASTANEDA, Al doilea cerc de putere


Carlos Castaneda
Carlos Castaneda

Carlos Castaneda... un Guru pentru unii, Mare Mistificator pentru alţii.


Guru pentru unii, Mare Mistificator pentru alţii, Carlos Castaneda nu mai este demult un simplu nume, ci un brand, acum şi pe piaţa românească – Al doilea cerc de putere, Rao, 2007, face parte din seria de autor „Carlos Castaneda” a editurii Rao, alături de alte 9 titluri.

„Bagajul meu intelectual era neiertător. Totuşi, de data asta, totul era diferit, şi gândul că pe acest pământ există efectiv fiinţe care provin dintr-o altă lume, fără a fi străine de pământ, era mai mult decât puteam suporta”, iată o frază-cheie (sau… şperaclu, în cazul cititorilor sceptici ai lui Castaneda) pentru iniţierea în universul mistic al celui de-Al doilea cerc…, pe post de Nagual (aici, maestru spiritual; noţiune complexă, putând însemna de la „principiul indescriptibil, sursa oricărui lucru”, la „Nagualul este în oricine”) apărând de data asta nu bătrânul indian don Juan Matus, ci „fetele” acestuia – Lidia, Josephina, Rosa şi La Gorda –, cărora li se alătură mama lui Pablito, dona Soledad.

Cinci fiinţe ca cinci degete ale aceleaşi mâini care-l acaparează pur şi simplu pe autorul-narator, avându-l la degetul mic, şi chiar încercând să-l ucidă pentru a-i lua „puterea” („Nagualul spunea că şansele tale sunt unu la patru: dacă puterea noastră va fi mare, vom fi capabili să te aducem aici şi te vom putea avertiza şi salva; în caz contrar, vom sosi la timp ca să-ţi vedem cadavrul. A treia şansă era să te găsim ori sclavul vrăjitoarei de Soledad, ori sclavul acelor femei dezgustătoare şi bărbătoase; a patra şansă şi cea mai mică era să te găsim bine şi în viaţă”).

Cum însă nu doar surioarele-s „vrăjitoare”, ci şi protagonistul e „luptător” în devenire, lupta pentru putere trece pe nesimţite într-o adevărată iniţiere spirituală, după cum urmează: „Arta vrăjitorilor constă în a fi în afara oricărui lucru şi în a fi neremarcaţi. Şi, mai mult decât orice, arta vrăjitorilor constă din a nu-şi risipi puterea”. Dincolo de limbajul codificat, vorbesc faptele, cu adevărat înspăimântătoare: fie că-i vorba de teleportare, de levitaţie, de dublură, de aliaţi etc., etc., „vrăjitoarele” şi „luptătorii” sunt supuşi unor pericole de moarte, din care ies de fiecare dată victorioşi, dar epuizaţi.

Dacă ar fi să rezum Învăţătura, aş face-o cu cuvintele căpeteniei „vrăjitoarelor” La Gorda: „– Nagualul a spus că tot ce este în lume este forţă, de atracţie sau de respingere. Pentru ca noi să putem fi atraşi sau respinşi, trebuie să fim ca o pânză, ca un zmeu în vânt”.
27 august ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG