Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Vitalie Cătană.


Născut la 25 martie 1971, în Floreşti. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Licenţiat în Drept. Avocat, membru al Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova.


Luni

Astăzi am citit un articol despre grija unui american pentru bătrânul său câine care cândva i-a salvat viaţa. Povestea este însoţită şi de o fotografie înduioşătoare în care stăpânul spijină capul cuciului ce doarme în apă. Acesta are nevoie de proceduri de tot felul, inclusiv acvatice, pentru că suferă de artrită iar procedurile îi atenuează durerile. M-a impresionat cazul. Probabil, exemple de acest fel sunt foarte multe. Sunt însă multe şi din cele care mă indispun prin barbaria, prin inumanitatea lor.

Marţi

La National Geografic. Un film-reportaj despre cum japonezii omoară câte 3000 de balene, chipurile, pentru experimente ştiinţifice, de fapt pentru a fi pătate. Am un respect deosebit pentru civilizaţia japonezilor, dar treaba asta nu pot să o înţeleg şi nu cred că aş fi capabil să accept vreo justificare. Doi tineri sunt întrebaţi de ce mănâncă carne de balenă. Primul, deşi filmat de la piept în sus, după cât de clăpăug este îmi imaginez că nici de la piept în jos nu e un macho, ci un fel de ipochimen căruia între piciaore îi incape şi o roată de bicicletă. Acesta răspunde că mănâncă carne de balenă pentru că îl ajută să fie mai viril şi să facă sex mai bine cu prietena lui. La cât de pocit arată sexosul, sunt convins că nici prietena lui nu e ruptă din soare. De aceea întreb, chiar e necesar să fie omorâtă o balenă, asupra căreia natura a lucrat milioane de ani, pentru ca un clăpăug şi o crăcănată să facă sex?

Al doilea răspunde că îi place carnea de balenă pentru că are acelaşi gust ca şi carnea de vită! Logic, îţi vine să-l întrebi imediat dacă nu e mai indicat să mânânce direct carne de vită pentru a nu ucide balenele care sunt tot mai puţine la număr!?

Miercuri

Întotdeauna privesc cu interes ştirile despre taurii care mai omoară sau rănesc grav câte un „curajos” toreador. Am şi pentru spanioli o admiraţie specială, iar fotbaliştii sunt fantastici, însă dacă aş avea puterea, aş interzice corida imediat şi cu mare plăcere.

Nu mi se par corecte regulile. Care ar fi sensul coridei, de fapt? Ca un individ, care nu are talent să fie în echipa de fotbal a Spaniei să se dea mare şi iscusit luptător consumând aiurea emoţiile devoratorilor de sânge taurin? Păi, în cazul ăsta să fie luptă egală! Cine învinge, să trăiască, cine pierde, la cimitir sau la abator, nu doar la abator. E, nu e aşa, din păcate. Dacă apare riscul să fie învins toreadorul, se intervine imediat pentru a-l salva, căci victoria taurului este considerată doar accident. Şi, atunci, unde e miza? De ce trebuie aplaudat un individ care omoară un taur, fiind la adăpostul măsurilor de securitate şi în condiţile în care riscă să moară doar dacă este un sufleţel lipsit de abilităţi elementare.

Din punctul meu de vedere, curajoşi sunt soldaţii care luptă în războaie reale, cu arme reale, inamici reali şi în condiţii egale în care înving cei mai pregătiţi. De aceea, invitaţia mea pentru toreadori este să îşi verifice curajul şi instinctele pe teatrele de război existente în prezent: Afganistan, Irak, Siria...

Joi

La marginea unei păduri nişte căprioare… La TVvânători care explică cât de abil trebuie să fii ca să fii vânător. Pentru mine vânătorii sunt măcelari la pătrat pentru că ucid fiinţe vii. Resorturile vânătoriei pe care le-am auzit: instinctul genetic de dobânditor de hrană, unii se cred mai bărbaţi şi mai curajoşi.

Cei care sunt nevoiţi să alerge prin savanele africane după animale pentru a se hrăni expunându-şi viaţa, înţeleg, e musai. Dar, în condiţiile în care civilizaţia îţi pune la dispoziţie păpica necesară nu cred că argumentul este valabil. Apoi, cât de curajos trebuie să fii ca să tragi într-un iepuraş sau o căprioară?

Pentru etalarea curajului există locuri: Afganistan, Irak, Siria…

Vineri

Moldovenii nu sunt mai breji. Imaginea mea despre relaţia moldoveanului cu fraţii ma mici este de fapt o scenă pe care am surprins-o de mai multe ori. Nişte câini, vreo 7-8, în preajma unei gunoişti care, în lipsa unor oase sau a unor resturi de mâncare, care oricum rămân după ce omul îşi umple stomacul, de foame rod sticle de plastic şi peturi. Acea gunoişte deserveşte vreo patru sau cinci blocuri şi un calcul elementar mă obligă să întreb: chiar nu se găseşte un os, ceva resturi de pe masa omului şi pentru fiinţele care arată pentru om doar fidelitate.

În concluzie, înainte de a privi câinii, pisicile, balenele, taurii, vitele, oile cu aroganţa unei creaturi superioare, ar trebui să fim atenţi dacă noi înşine nu am devenit cumva nişte rinoceri. În definiţia atribuită fiarei de către Ionesco, bineînţeles.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG