Linkuri accesibilitate

Criminalul norvegian Anders Behring Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare


O sentinţă acceptată de rudele victimelor şi de norvegienii de rînd.



Decizia de a-l declara pe Anders Behring Breivik vinovat de uciderea a 77 de oameni, majoritatea tineri, anul trecut în luna iulie. şi în deplinătatea facultăţilor sale mintale. a fost luată în unanimitate de toti cei 5 judecatori ai cazului. Breivik va petrece următorii 21 de ani în închisoare, iar avocatii săi au declarat că ar fi făcut apel numai dacă clientul lor ar fi fost declarat nebun şi internat pentru restul vietii într-o clinică psihiatrica.Cu o sinteza a informaţiilor difuzate de agentiile internaţionale de presă Oana Serafim

Cazul a şocat acum un an Norvegia. 69 dintre cei ucişi de Breivik erau adolescenţi la o tabara de vară a tinerilor social democraţi, iar ucigaşul lor a declarat în timpul procesului că gestul său ar fi fost „necesar”, pentru a atrage atenţia asupra pericolelor reprezentate de multiculturalism in Europa şi că ar repeta ceea ce a făcut. Potrivit declraţiilor sale în timpul procesului social democratii norvegieni distruge Norvegia şi moştenirea sa culturală încurajînd venirea musulmanilor în această ţară nordică.

În timp ce a ascultat verdictul acuzatul a zimbit, fiind mulţumit cu aceasta sentinţă. Sentinţa de 21 de ani in închisoare este pedeapsa maximă ce poate fi dată în Norvegia. In virstă de 33 de ani acum, el ar putea să fie liber la 54 de ani, dar este posibil ca sentinţa să-i fie prelungită dacă se va constata că, după executarea ei, Breivik ar mai putea reprezenta un pericol pentru societate.

Procurorii au cerut să fie declarat nebun şi internat pe viaţă într-o clinică psihiatrică.

Decizia tribunalului este considerată dreaptă atit de rude ale celor ucişi cît şi de oamenii de pe stradă. Sindra Hauglund a declarat agentiei Reuter:

„A fost un şoc atît de mare pentru norvegieni ce s-a întîmplat anul trecut, încit acum, după verdictul dat, răsuflăm uşuraţi. Cred că verdictul e bine privit de majoritatea norvegienilor."

Iar Beate Amundsen Korren crede că zîmbetul satisfăcut al criminalului după aflarea verdictului va fi uşor uitat:

„Ne-am obişnuit în timpul procesului cu acest tip de comportament şi nu cred că oamenii o să se gîndească prea mult la asta. Noi, oamenii de rînd, am vrut să fie dat acest verdict care ne va scăpa de el pe o perioadă de timp şi vom fi mulţumiti să îl ştim în spatele gratiilor."

În ceea ce priveste starea de sănătate a lui Breivik, el a fost consultat de două echipe de specialişti. Una l-a declarat întreg la minte, cealaltă nu.
XS
SM
MD
LG