Linkuri accesibilitate

Teritoriul simulacrelor


Bunul-simţ şi dreptatea există doar în poveştile frumoase cu care îţi adormi copiii.


Mi se pare că Moldova nu poate ieşi din impas ani de zile pentru că cetăţenii ei văd în jurul lor numai simulacre şi păcăleli şi nu au încredere în nimic. Îmi explica odată un părinte ocrotitor de ce a dat mită pentru BAC-ul copilului său. Pentru că nu credea în corectitudinea şi imparţialitatea profilor şi în concurenţa corectă. De altfel, recentele bazaconii de la BAC îi confirmă cu brio temerile. Altceva e că darea de mită, la rîndu-i, îi nedreptăţeşte pe cei care nu au ce să dea şi menţine practica vicioasă.

Mai există perioade dificile şi în alte ţări, dar nu ştiu dacă mai există un individ la fel de suspicios-neîncrezător ca omul tranziţiei moldoveneşti. Mai totul ce vede acesta e apanajul minciunii, falsităţii, neadevărului. Încrederea e un balon de săpun. Şi nu e vorba doar de promisiunile electorale ale politicienilor care par decupate din basme. Aici mai totul te poate fraieri. Poţi lua ţeapă pretutindeni.

Nu poţi avea încredere în medici şi în verdictele lor. Recent, ministrul sănătăţii constata cu seninătate că acum va fi redusă esenţial infectarea cu hepatită în instituţiile medico-sanitare. Dar pînă acum ce a fost? Puteai să mergi la dentist sau la operaţie şi să ţi se bage hepatita fără să ai idee de asta. Cam aşa reiese. Nu poţi avea încredere în poliţişti. Omul tranziţiei moldoveneşti ştie că aceştia au adunat suficiente chilipiruri pe şoselele patriei. Nu poţi avea încredere în vecin. Pe acesta îl doare-n cot de liniştea ta. Nu poţi avea încrederea în vînzătorii care îţi vînd legume şi fructe. Acestea sînt bucşite cu nitraţi, iar vînzătorii îţi vor spune, dimpotrivă, că sînt foarte OK.

În definitiv, nu poţi avea încrederea nici în instituţiile statului. Mai ales atunci cînd îţi parvine următoarea informaţie. Direcţia de Investigare a Fraudelor a depistat o schemă frauduloasă la un Oficiu al Stării Civile. Cetăţenii plăteau ilegal acolo cîte 100 de lei pentru a obţine actele mai repede, pe cînd lucrătorii oficiului creau intenţionat cozile. Şi cînd mă gîndesc cîte cozi infernale am văzut la tot felul de instituţii de-a lungul anilor...

Aşadar, nu poţi avea încredere în nimic. De aceea, te baricadezi în fortăreaţa rudelor-cumătrilor-amicilor şi acţionezi mereu, folosindu-te de orice metodă care îţi permite să supravieţuieşti în această lume a simulacrelor: pila, mişmaşul, mita, salariul în plic, păcălirea concetăţeanului. Altminteri eşti călcat tu în picioare. Iar bunul-simţ şi dreptatea există doar în poveştile frumoase cu care îţi adormi copiii.
XS
SM
MD
LG