Linkuri accesibilitate

Octavian Țîcu: „decomunizarea ar fi trebuit să aibă un rol de asanare a societăţii...”


August, şi sunt 21 de ani de când URSS intrase în comă, este şi sezonul reciclării nostalgiilor pentru fostul imperiu sovietic. Iată că şi în acest august, preşedintele rus Vladimir Putin, poate cel mai important agitator, propagandist şi organizator al nostalgiilor pentru vremurile imperial-sovietice, a declarat că deplânge dispariţia unuia dintre multele lucruri „bune” de atunci: „poporul sovietic”. A dispărut oare într-adevăr „poporul sovietic”? În mentalitate, nu în documente… Vom discuta în această dimineaţă cu doctorul în istorie, profesorul universitar Octavian Ţîcu.

Europa Liberă: Sunt, aşadar, 21 de ani în acest sfârşit de vară de când URSS intrase în moarte clinică. Ca de obicei, în august, în special dinspre Rusia, dar şi în fostele „republici surori” se reiau de către unele categorii de populaţie, de demnitari foşti sau actuali în primul rând, cu îndărătnicie, dacă nu chiar în crescendo, părerile de rău pentru destrămarea imperiului sovietic. Preşedintele rus Vladimir Putin, ca de obicei, vorbeşte oarecum mobilizator în numele tuturor nostalgicilor sovietici: anul acest iată a deplâns, de exemplu, dispariţia unuia dintre multele lucruri „bune” de atunci - „poporul sovietic”. A dispărut oare într-adevăr „poporul sovietic”, ca să ajungă să fie deplâns de şeful Rusiei de acum? Ca mentalitate, nu ca paşaport?

Octavian Țîcu în studioul Europei Libere la Chișinău

Octavian Țîcu în studioul Europei Libere la Chișinău

Octavian Ţîcu: „Astăzi mai este o dată sinistră: sunt 48 de ani de la intervenţia sovietică în Cehoslovacia, la 21 august 1968.

Un lucru pe care ar fi fost mai bine, cred eu, să şi-l amintească Putin decât ceea ce spune despre destrămarea URSS, care a fost un imperiu clădit pe milioane de oameni suferinzi şi care a lăsat o moştenire grea în planul mentalităţii.

Pentru că dacă vorbim despre aceste schimbări care s-au produs de-a lungul celor 70 de ani, atunci într-adevăr impactul comunismului asupra omenirii a fost dezastruos.

Pentru că ne referim în cifre umane doar în jur de 90 de milioane de oameni calculaţi fiind în „Cartea neagră” a comunismului sunt repartizaţi geografic cam pe tot mapamond. Ne mai vorbind despre impactul distrugerii a unor societăţi tradiţionale care au fost aşezate timp de secole şi care au avut ca rezultat apariţia unei noi societăţi, unui nou om. Pentru că crearea unui nou om este prin definiţie locul unde s-au focusat regimurile totalitare, un fenomen al secolului XX, şi aici vorbim nu dor de regimul totalitar sovietic, dar şi de cel fascist, sau cel nazist.”

Europa Liberă: Dle Ţîcu, a propos, dar acest om totuşi de după '91 a redevenit altul, a revenit în albia lui veche sau totuşi se menţine în diferite manifestări sub aspectul menhtalului?

Octavian Ţîcu:
„De fapt, metodologic abordând acest lucru, „nuevo hombre" este o noţiune mai veche, ea vine de la Cicero care vorbea de faptul că în Imperiul Roman omul nou era cel care venea de nicăieri, care nu avea o descendenţă, care venea de jos şi în aparenţă încerca să-şi creeze o nouă imagine bazată pe anumite realizări.

Aplicat într-o chestiune de regim totalitar sovietic, omul nou este o finalitate a concepţiilor lui Marx, care spunea că realizarea noii societăţi se poate produce doar prin distrugerea vechii orânduiri şi a vechilor clase şi crearea unei noi clase care trebuia să dea finalitate comunismului.

Lenin a preluat această idee şi s-a axat pe două aspecte, pentru că modelarea omului sovietic s-a constituit din două procese suprapuse, unul de distrugere a orânduirii vechi şi a acelor clase care făceau imposibilă inocularea şi modelarea societăţii comuniste şi altul de plămădire a acestui om, care s-a realizat în mod special prin totalitatea acestor politici represive; dar şi constructive, modelatoare ale perioadei sovietice, în mare parte determinată de revoluţia culturală sovietică care a pus acest om nou, omul muncii în centrul construcţiei sale, determinând formarea acelui realism socialist care îi dădea contur din punct de vedere al culturii proletare şi care în ultimă instanţă de-a lungul timpului a fost încercat în a fi construit în URSS.

Ne aducem aminte de exemplu că în anul 1961 statutul partidului vorbea despre faptul că toate naţiunile, toate părţile constitutive ale URSS înfloresc, dar până la urmă se contopesc într-un popor unic sovietic.”

Europa Liberă: Aşa dar, homo sovieticus, dle Ţicu. Dar unii ar zice că acest homo sovieticus a fost chiar şi simpatic şi de ce ar trebui să fie repudiat ca model, mai ales că cei care se consideră succesorii adevăraţi ai lui, ai URSS şi a tot ce a fost atunci spun: noi suntem doar succesorii a tot ce a făcut bine URSS, iar de rele şi de crime să dea seamă numai Iosif Visarionovici şi anturajul său?

Octavian Ţîcu:
„Nu, nu este chiar aşa. De fapt aici sunt două aspecte. Dacă vorbim de homo sovieticus avem doi oameni la care facem, referinţă, doi teoreticieni. Cel care i-a dat conţinut şi l-a lansat ca sintagmă este Grigori Zinoviev care a scris „Homo sovieticus”. El, fiind un emigrant, a prezentat din punctul meu de vedere foarte succint şi relevant ceea ce este un homo sovieticus, cu toate aspectele lui pozitive şi negative. De multe ori îl prezintă ca un om net superior modelului occidental prin realismul lui de viaţă ş.a.m.d.

Însă dacă ne referim la un studiu profund, atunci trebuie să invocăm aici Iuri Levada, care a scris „Postoi, sovietskii celovek” şi care vorbeşte despre homo sovieticus ca despre un individ profund ideologizat, sovietizat, un om transparent, un om făcut pentru o perioadă îndelungată, uşor de condus, care îşi reduce existenţa sa la satisfacerea necesităţilor primare, cum se spunea în perioada sovietică „reţionalinaia potrebnosti”.

Acest om, care era extrem de modest, un om care nu emitea pretenţii, care nu punea întrebări şi care trebuia să devină o masă atomizată pe care regimul totalitar s-o folosească, o piesă în acest angrenaj, absolut lipsită de individualitate şi personalitate, care nici nu conta da fapt în construcţia comunismului. Şi asta a fost nu numai în perioada lui Stalin, când avem aspectul violent al formării sale, dar şi ulterior, mai ales în perioada lui Brejnev, când el a fost legat de cu totul alte lucruri, era angrenat într-un construct pe care îl vedeau finalizat ca o societate mult avansată din punct de vedere al evoluţiei istorice şi acest om trebuia să corespundă într-un fel.”

Europa Liberă: Acum trăim alte timpuri. Cea mai mare parte a populaţiei, şi din R. Moldova, rămâne încă cea născută într-un stat care nu mai există de două decenii. De ce nu a existat totuşi un program de succes de „desovietizare”, de „decomunizare”? Ci doar retorică şi vorbe în vând fără prea multă forţă de a schimba mentalităţi profunde?

Octavian Ţîcu:
„Vedeţi, noi avem aici două dimensiuni pe care trebuie să le luăm în considerare. Mentalităţile sunt greu de schimbat, ele nasc nostalgii şi cu asta este greu de luptat, dacă în general ar fi bine de luptat. Lucrurile astea, ce ţin de nostalgii, memorii ş.a.m.d., ele trebuie cumva înţelese în sens de percepţii.

Pe de altă parte este această nostalgie politică. Reactivarea acestei nostalgii, într-un context în care societăţile deja trebuie să evolueze cumva în alte dimensiuni, iar resuscitarea acestui homo sovieticus fac imposibil şi dificil acest lucru. Exact cu asta ne-am întâlnit noi. Pentru că decomunizarea în contextul nostru ar fi trebuit să aibă două componente.

Prima – o decomunizare în sens de justiţie istorică dacă vreţi, recuperarea unei memorii pe care perioada sovietică a anihilat-o, repunerea în drepturi a celor care au avut de suferit, o reabilitare a lor şi din punct de vedere material, nu numai moral sau istoric ş.a.m.d. Pe de altă parte, decomunizarea ar fi trebuit să aibă un rol de asanare a societăţii, pentru că ar fi trebuit să însemne înlăturarea tuturor celor care au contribuit dintr-un anumit punct de vedere la modelarea acestei societăţi, mai ales la acest aspect represiv.”

Europa Liberă: A prospo, când în opinia Dvs. se va putea vorbi despre finalizarea anevoiosului proces de dezintegrare a URSS în oameni? Sau, altfel spus, când ADN-ul sovietic va rămâne doar în trecut?

Octavian Ţîcu:
„În Republica Moldova este greu de realizat, însă eu cred că contextul general în care ne aflăm de remodelare a R. Moldova din punctul de vedere al percepţiei civilizaţiei europene va face destul de uşoară această tranziţie, pentru că volens-nolens încadrarea Republicii Moldova în alt câmp de referinţă din punct de vedere al evoluţiei istorice, mă refer la toate procesele care au loc, va duce în ultimă instanţă la schimbări de mentalitate, pentru că vedem că moldovenii noştri împrăştiaţi prin toată civilizaţia occidentală dau dovadă de capacităţi de adaptare şi gândesc şi acţionează altfel.

Pe de altă parte, atâta timp cât vom fi traşi în această dimensiune euro-asiatică care nu are alt efect decât de destabilizare a statalităţii R. Moldova şi reactivare a acestor nostalgii, noi vom avea multe probleme în a merge mai departe. Pentru că există o mare sensibilitate faţă de multe din sloganele care le invocă cei care pedalează ideea revenirii într-un spaţiu de altă dată, care este imposibilă cred eu.

Nostalgia, spuneam în alt context, este ca şi sexualitatea: ea poate fi trăită în intimitate, însă nu poate să aibă finalităţi politice, pentru că deja ne aflăm în altă dimensiune a evoluţiei istorice.”

Europa Liberă: Dle Ţîcu, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG