Linkuri accesibilitate

„Cartea este parte din ceva care nu se află în cartea propriu-zisă, dar a cărei existenţă şi continuitate le simt mulţumită celor istorisite în carte…”


„Într-o zi am citit o carte şi întreaga mea viaţă s-a schimbat”, astfel începe romanul lui Orhan Pamuk, Viaţa cea nouă, Polirom, 2011, pentru a se încheia peste alte 300 de pagini cu aceste cuvinte (de rămas-bun): „…nu-mi doream deloc să trec în altă viaţă, să mor”. Una peste alta, prins în vraja lecturii, tânărul de 22 de ani trăieşte cea de a doua experienţă fundamentală: „A doua zi m-am îndrăgostit”. Nu-i rămâne decât să le pună în ecuaţie: „Eu eram persoana care citise o carte, căreia i se schimbase întreaga viaţă, care se îndrăgostise, care simţea că urma să pornească pe calea ce ducea spre o nouă viaţă”, pentru a-şi părăsi casa părintească, în căutarea celei ce i-a pus cartea în mână, frumoasa Canan.

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

La rându-i, fata porneşte pe urmele iubitului ei, cel care a iniţiat-o în lectura cărţii, înainte de a se refugia cu totul în paginile acesteia, pe care le copiază la comandă. Şi cum tot universul conspiră atunci când iubiţii se caută, tânărul nostru o întâlneşte pe Canan, rănită într-un teribil accident de autobuz, şi astfel povestea se relansează – acum pe viaţă şi pe moarte. Nu peste mult timp, au şi prima confirmare a ceea ce s-ar putea numi literalmente „impactul lecturii” – într-un alt accident, tinerii scot dintre ruinele autobuzului o fată muribundă care le spune o poveste asemănătoare cu a lor: „Eu am fost cea care a citit mai întâi cartea (…) Am greşit când i-am dat-o s-o citească, socotind că şi el va fi la fel de fascinat ca mine. A fost, dar nu s-a mulţumit cu asta, ci a dorit să plece pe tărâmul acela”.

Sună oarecum a predestinare, ultimele cuvinte ale fetei: „Acum duceţi-vă voi acolo, în locul nostru…” Şi aşa, sub identităţi false, tinerii noştri ajung în mrejele Marii Uneltiri, iar ghemul odată depănat îi va duce în casa Doctorului Narin, chiar tatăl îndoliat – avant la lettre, cum se va dovedi ulterior – al lui Nahit (alias, Mehmet, iubitului lui Canan). Anume acesta-i va pune-n mână lui Osman, pe care-l tratează ca pe-un fiu, Waltherul cu care acesta din urmă îi va omorî fiul, adevăratul fiu, ascuns sub numele de Osman, nu înainte ca acesta să-i ţină o adevărată prelegere despre carte: „Cartea este parte din ceva care nu se află în cartea propriu-zisă, dar a cărei existenţă şi continuitate le simt mulţumită celor istorisite în carte…”
20 august ’12
XS
SM
MD
LG