Linkuri accesibilitate

Mentalitatea sovietică a supravieţuit și se reproduce (Al. Canțâr/Adevărul)


Ce a învățat un moldovean de la germani (Timpul).


Editorialul lui Alexandru Canţâr din Adevărul are ca punct de plecare regretul preşedintelui rus Putin pe care şi l-a exprimat recent legat de dispariţia conceptului de popor sovietic, unul dintre puţinile lucruri bune, după părerea liderului de la Kremlin, inventate de perioada sovietică. În opinia jurnalistului, regretul lui Putin ar fi exagerat. „Atât „poporul sovietic”, cît şi „omul sovietic” nu au dispărut, ci doar au suferit mutaţii, scrie Alexandru Canţâr, inclusiv în Republica Moldova.

Mentalitatea sovietică a supravieţuit pur şi simplu ideologiei instituţionalizate şi se reproduce. În plus, se mai şi consolidează datorită a fel de fel de stimuli emanaţi de la Kremlin”. Şi asta pentru că în anii de independenţă a Moldovei mentalităţii de
homo sovieticus i s-a opus o retorică pro-occidentală deseori stîngace şi o morală socială şi ideologică confuză şi ambiguă.

Tot în Adevărul se anunţă că autorităţile planifică să indexeze pensiile anul viitor, de la 1 aprilie, cu 8%, potrivit proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru 2013, elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Majorarea se va face tot după formula veche, scrie Adevărul,
ceea ce înseamnă că pensiile în continuare vor creşte disproporţionat: cei care au acum o pensie de 800 de lei vor câştiga în plus doar 60 de lei, în timp ce un pensionar care primeşte 8.000 de lei se va bucura de o creştere de peste 600 de lei.

Într-un articol din Timpul, Tudor Cojocaru se arată decepţionat de incapacitata autorităţilor de a-i pedepsi pe cei care au periclitat marşul unioniştilor de la Bălţi: „Mi s-a părut că am avea o șansă cu MAI-ul, cu Procuratura, cu niște politicieni de pe la putere, dar dacă până acum au fost deschise doar două dosare
penale, în timp ce și un orb a văzut minimum șase instigatori în persoana unor fețe peste măsură de publice, mă tem că nici nu vom afla ce a fost în mintea atacatorilor”, scrie autorul.

Timpul mai inserează şi reflecţiile unui moldovean despre spiritul şi mentalitatea germanilor, pe care le-a cunoscut în cei 13 ani de şedere a sa în Germania. Oleg Cebanu din raionul Făleşti spune că a învăţat de la germani munca, punctualitatea şi corectitudinea. „Valoarea promisiunii este mai sfîntă ca un jurămînt,” mărturiseşte moldoveanul.
XS
SM
MD
LG