Linkuri accesibilitate

Un mijloc de cunoaştere foarte eficient pentru conducătorii autohtoni. De sus poţi să vezi ceea ce nici un subaltern nu-ţi va spune.


Cîmpul vizual al omului e limitat, se ştie bine asta. Şi de cele mai multe ori, pentru a descoperi nuanţe şi detalii noi, trebuie să te detaşezi de lucrurile care te înconjoară în mod obişnuit, să schimbi perspectiva. Şi atunci peisajul îţi apare într-o lumină necunoscută. Cam aceasta pesemne i s-a întîmplat deunăzi premierului Vlad Filat.

Premierul a avut o revelaţie ce vizează domeniul forestier al ţării: „De la înălţimea zborului, mai ales din elicopter, se vede cel mai bine că în pădure avem mai multe case construite decît copaci sădiţi. Am solicitat o evaluare a tot ce înseamnă darea în arendă a terenurilor din păduri”. Aşadar, din elicopter premierul a văzut ceea ce nu prea vedea de pe pămînt.

Cîteva precizări s-ar impune aici, după părerea mea. Prima ar fi aceea că pădurea care are mai multe case decît arbori nu pare a fi o pădure. De aceea, dacă tot vrea să ştie mai multe amănunte, premierul ar trebui să afle ce a fost cu adevărat acolo pînă la apariţia caselor. Poate dimpotrivă a fost un teren arid, iar făuritorii de case au sădit copaci cu însufleţire, fapt pentru care ar trebui să li se mulţumească.

Altminteri, e îmbucurător faptul că premierului i s-a lărgit acum oriziontul. Păi, se mai interesa el vreodată de casele astea pitite printre copaci dacă nu urca în elicopter? E greu de spus. Mai curînd că, avînd o mie şi o sută de probleme pe cap, nu se interesa niciodată. Aşa însă, din tăriile cerului, el a remarcat o nouă problemă. Ştiindu-i consecvenţa şi principialitatea, nu am nici o îndoială că premierul va dezlega misterul căsuţelor din păduri. Sînt şi eu curios să ştiu ce e cu acele căsuţe. S-ar putea să nu fie nici o tragedie, unde mai pui că Moldova are păduri cu duiumul. E loc suficient pentru căsuţe în ele.

Îmi amintesc că şi un fost guvernant, acum cîţiva ani, a zburat cu elicopterul deasupra raioanelor sudice ale ţării, remarcînd nişte nereguli la frontiera moldo-ucraineană. Şi mă gîndesc acum că elicopterul ar putea fi un mijloc de cunoaştere foarte eficient pentru conducătorii autohtoni. De sus poţi să vezi ceea ce nici un subaltern nu-ţi va spune.
XS
SM
MD
LG