Linkuri accesibilitate

Președinția interimară a României critică un interviu al președintelui Traian Băsescu în relație și cu raporturile moldo-române


Consilierul prezidenţial de la Bucureşti pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat portalului de stiri Hotnews.ro că „unirea Romaniei cu Basarabia s-a ratat în 1991, cînd fostul preşedinte Ion Iliescu a semnat tratatul de baza cu URSS, deşi la Chişinău exista un guvern unionist pregătit să facă paşi importanţi în această direcţie”. Domnul Tomac s-a referit la interviul acordat joi de preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, postului de radio Vocea Rusiei. În acel interviu Traian Băsescu spunea că România şi Moldova sunt două state independente, iar atunci cînd Moldova va fi acceptată în Uniunea Europeană „graniţele dintre cele două ţări nu vor mai avea decit valoare istorică pentru că cetăţenii Uniunii pot circula liber dintr-o ţară în alta”. Eugen Tomac a mai spus şi că subiectul unificării Moldovei cu România este unul care nu poate fi pus în discuţie „atît de simplist”, amintind însă că cele două ţări au semnat din aprilie 2010 un parteneriat strategic privind integrarea europeană.
XS
SM
MD
LG