Linkuri accesibilitate

Ce aşteaptă Chişinăul de la vizita Angelei Merkel


Iurie Leancă: vizita doamnei Merkel semnalează încă o dată sprijinul pentru politicile de modernizare ale Moldovei.


Evenimentul politic al acestei veri la Chişinău este legat de aşteptata vizită în Moldova a cancelarului Germaniei Angela Merkel, care va avea loc miercuri, 22 august. Se speculează multe în legătură cu scopul vizitei şi agenda convorbirilor, ştiut fiind că doamna Merkel s-a implicat în rezolvarea crizei transnistrene, în înlesnirea unor întrevederi neoficiale între liderii din Moldova şi cei din regiunea transnistreană, dar şi că Germania este, în acest moment, ceea ce experții numesc „motorul Europei”. Valentina Ursu a stat de vorbă despre această vizită cu şeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă.

Iurie Leancă:
„Este o vizită extrem de importantă. Este o vizită în premieră a Cancelarului german în Republica Moldova, în 20 de ani, din momentul în care consemnăm stabilirea relaţiilor moldo-germane.

Chişinăul nu a fost vizitat niciodată de un cancelar german. Şi aş vrea puţin să revin la rolul Germaniei nu doar în context european, da şi în context mondial. Germania este unul din cei mai importanţi actori economici, unul din cei mai importanţi actori comerciali. Este forţa motrice a dezvoltării tehnologice, industriale, în context mondial, dar este şi unul din cei mai importanţi actori politici.

Sigur că Germania, în virtutea istoriei, nu este membru, de exemplu, al Consiliului de Securitate al ONU, dar uitaţi-vă: rolul Germaniei creşte pe subiecte de actualitate. E suficient să ne referim la problema iraniană, unde Germania participă, dincolo de alţi membri ai Consiliului de Securitate, în calitate de actor direct la aceste discuţii. Rolul şi interesul Germaniei pentru evoluţiile din zona Orientului Apropiat, din alte regiuni este unul în creştere.”

Europa Liberă: Şi atunci de ce trebuie Germania să-şi concentreze atenţia şi pe această zonă, unde e situată Republica Moldova?

Iurie Leancă:
„Deci, în primul rând, aş vrea să consemnez rolul în creştere al Germaniei pe plan mondial.

Dar acum să revenim la regiunea noastră şi continentul european, în mod special. Este deja o axiomă faptul că Germania este vioara cea mai importantă în cadrul Uniunii Europene, atât din punct de vedere economic, financiar, dar şi politic.

Astfel încât, de felul în care Germania înţelege să-şi formeze interesul pentru o anumită regiune, să promoveze acest interes, prin relaţiile bilaterale cu ţările din regiune, depinde foarte mult felul cum evoluează aceste relaţii în regiune. Şi impactul acestui interes german este unul direct şi unul doar benefic.

Ca să revenim la relaţiile bilaterale: interesul deosebit al Chişinăului de a capta atenţia Berlinului, pe diverse paliere, începând cu cancelarul german, Oficiul cancelarului german (care are un rol foarte important în formularea şi promovarea politicii externe), Ministerului de Externe, membrilor Parlamentului, Bundestagului german, centrelor de politică externă, fundaţiilor germane, care iarăşi au un rol important. Deci, dacă vă uitaţi la această politică promovată de Chişinău, iarăşi la diverse nivele. Cred că am reuşit un lucru deosebit în acest sens, ceea ce nu înseamnă că am ajuns deja la un nivel de satisfacţie. Suntem doar într-o dinamică, dar o dinamică pozitivă. Această dinamică permite să vedem aici, la Chişinău, nu doar Cancelarul, care bineînţeles că este elementul culminant al acestor eforturi.

Am fost vizitaţi, în aceşti doi ani şi jumătate, de trei membri ai Guvernului. Până în 2009, am fost vizitaţi, timp de 18 ani, doar de un singur membru al Guvernului german. Am fost vizitaţi de mai mulţi membri importanţi ai Bundestagului, conferinţe...”

Europa Liberă: Domnule ministru, dar cum explicaţi acest interes al Germaniei pentru zonă şi, în special, pentru Republica Moldova, din moment ce e lucru ştiut: pe timpul când Moldova era în Pactul de Stabilitate, Bodo Hombach, cel care conducea aranjamentul european, se arăta mereu reticent faţă de viitorul european al Republicii Moldova?

Iurie Leancă:
„Este adevărat. Nu doar Bodo Hombach, dar şi Germania, şi Franţa, ţările care au iniţiat acel proiect al Pactului de Stabilitate, orientându-se doar pe ţările din Balcanii de Vest, excludeau Republica Moldova.

Dar, aduceţi-vă aminte că, după mai multe eforturi de atunci ale Chişinăului, totuşi am reuşit să ajungem unica ţară din spaţiul post-sovietic, membră a Pactului de Stabilitate.

Din păcate, s-a produs atunci schimbarea din 2001, comuniştii aşa şi nu au înţeles că era o şansă unică de a ne desprinde de o anumită regiune geopolitică şi de a fi trataţi cu totul altfel.

Iată că am pierdut 8 ani, dar să ne axăm acum pe prezent şi, în mod special, pe viitor. Deci, faptul că această vizită se realizează înseamnă că am reuşit să convingem partenerii germani că Republica Moldova are o viziune, că are capacităţi de realizare a acestei viziuni, că, din păcate, ne confruntăm cu o serie formidabilă de provocări: unele de sorginte internă, altele regionale.

Dar împreună cu Germania, dar şi alţi parteneri, putem face aşa, încât zona de stabilitate a Uniunii Europene să se extindă spre Est.

Exemplul pozitiv că democraţia înseamnă şi stabilitate, şi prosperitate, şi confort pentru cetăţean, să se regăsească iată încă într-o ţară. Fiindcă, dacă ne uităm la spaţiul post-sovietic, după exemplul pozitiv al Ţărilor Baltice, de parcurgere a acestui proces dificil, dar necesar de transformare, şi ei au reuşit. În alte ţări nu prea găseşti un astfel de succes.

La noi se dezbate foarte mult: este Republica Moldova un caz de succes, nu este. Din punctul meu de vedere, am reuşit să creăm premisele necesare. Să ne aducem aminte ce ţară am preluat noi în 2009, să ne aducem aminte de faptul că nu am avut preşedinte pe o anumită perioadă de nouă sute şi ceva de zile, ceea ce însemna că este foarte greu să te axezi pe obiective pe termen mediu şi lung. Şi totuşi, iată, în pofida acestor moşteniri, provocări şi aşa mai departe, am reuşit să demonstrăm că există această seriozitate.

Deci, vizita Cancelarului este şi o recunoaştere a faptului că Republica Moldova a reuşit să iniţieze această cale corectă.”

Europa Liberă: Domnule ministru, dumneavoastră insistaţi pe acest sprijin pe care ar putea să-l ofere Berlinul, în persoana Cancelarului, Angela Merkel, pe calea euro-integrării a Republicii Moldova şi asta, în pofida faptului că cei de la Bruxelles spun că uşile rămân deschise, pentru o eventuală aderare. Dar, deocamdată nimeni nu promite foarte clar Republicii Moldova acest statut de membru al UE.

Iurie Leancă:
„Aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră, uşile nu sunt închise. La ultima reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre ale Uniunii Europene şi ţările Pateneriatului Estic, comisarul pentru vecinătate şi extindere a Uniunii Europene a spus că există tratatul de la Lisabona, există articolul 48, care stipulează foarte clar că orice stat european, în momentul în care întruneşte anumite criterii, are dreptul să aplice.

Şi, apropo, slavă Domnului, nimeni nu contestă europenitatea Republicii Moldova. Ceea ce trebuie să facem, în momentul în care vom decide să depunem această cerere, e să ne conformăm principiilor şi criteriilor respective. Dar sigur că atunci când vom avea sprijinul unor ţări, cum ar fi Germania, de exemplu, Franţa, Olanda, pe lângă ţările, care îşi exprimă tranşant şi absolut necondiţionat deschiderea de care trebuie să dea dovadă Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Şi sunt foarte bucuros că Moldova, în momentul de faţă, este singularizată, în contextul ţărilor din Parteneriatul Estic. Deci, vom reuşi mult mai mult şi mut mai repede.

Acest motiv, sigur că, vizita ne oferă o şansă unică să continuăm discuţiile pe care le-a angajat premierul Filat cu doamna Cancelar cu diverse ocazii: şi vizite la Berlin, şi pe marginea summuit-ului Partidului Popular European, să explicăm, încă o dată, care este situaţia noastră, care sunt provocările şi care sunt soluţiile.

Ori, soluţii nu există prea multe. Soluţii există, aşa cum se spunea, pentru ţările din Balcanii de Vest, o singură soluţie: această integrare europeană, care înseamnă sprijin, dar şi înseamnă o cuantificare foarte clară a eforturilor, pe care le întreprinde guvernarea şi a eficienţei acestor eforturi.

Deci, vine un sprijin din partea Uniunii Europene, politic, financiar, economic, dar, în schimb, anumite politici foarte clare, care înseamnă politici de modernizare a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, şi atunci nu este exclus că în mesajul pe care o să-l rostească Cancelarul Angela Merkel la Chişinău va fi spus foarte tranşant: „Aveţi şansa euro-integrării”, dar să reamintească iarăşi: dacă luptaţi cu corupţia, dacă promovaţi reformele, dacă faceţi atractiv mediul de afaceri şi încă multe alte „dacă”.

Iurie Leancă:
„Valentina, nu vreau să anticipez mesajul cu care vine doamna cancelar. Sper să fie un mesaj de acest gen: s-au depus multiple eforturi, ca să ajungem în această fază. Dar faptul vizitei în sine, faptul că doamna cancelar, care, de regulă, când merge în astfel de turnee sau în astfel de vizite, face un turneu şi combină câteva ţări.

De data aceasta vine doar la Chişinău şi, a propos, acest element l-au subliniat prietenii noştri germani, demonstrează deja interesul sporit al Republicii Federale Germania pentru Republica Moldova, pentru situaţia din regiune, pentru şansa de a obţine această modernitate pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei. Deci, indiferent de felul cum va fi nuanţat mesajul doamnei Merkel, vizita în sine deja este un mesaj foarte clar de susţinere. De susţinere şi a politicilor pe care ne-am angajat să le promovăm.

Şi politicile noastre se desfăşoară sub auspiciul acestui parcurs european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Bănuiesc că ceea ce aşteaptă Chişinăul mai mult din partea Berlinului – sprijinul pe calea euro-integrării, dar şi pe calea reunificării statului. S-a anunţat cu mai multe ocazii că Germania a deblocat procesul de negocieri în formatul 5+2, a avut un rol foarte important la deblocarea acestui proces de negocieri în formatul 5+2. Acum unii încearcă să suprapună, în cadrul negocierilor, un interes ascuns care, chipurile, ar fi existat: poate un secret germano-rus referitor la federalizarea Republicii Moldova.

Iurie Leancă:
„Din păcate, într-adevăr, observăm un atac de genul respectiv extrem de speculativ şi extrem de manipulatoriu, care nu are nimic comun cu realităţile. Şi asta vă spun în cunoştinţă de cauză.

Vizita doamnei Merkel la Chişinău vine să semnalizeze încă o dată sprijinul pentru politicile de modernizare ale Republicii Moldova. Cred că toată lumea a înţeles deja că reglementarea conflictului transnistrean va fi posibilă în mod special, în momentul în care noi, cei de pe partea dreaptă a Nistrului, vom deveni atractivi.

Altfel, nu vom putea crea această presiune de jos în sus. Ca cetăţeanul moldovean din stângă Nistrului să dorească reintegrare cu Republica Moldova trebuie să aibă acest interes, material, de confort şi aşa mai departe, fiindcă, până la urmă, asta ne ghidează pe noi, de regulă, sau din păcate, dacă e cazul să zic.

Astfel încât, toate aceste discuţii despre federalizare, despre pacturi secrete sunt nimic altceva decât rea-voinţă, în primul rând, şi nu mă tem să spun acest cuvânt şi o distorsionare conştientă a realităţilor.

Eu aş fi preferat – cei care pretind să facă astfel de analiză şi să înţeleagă care este sensul ascuns al acestei vizite, în momentul în care au anumite întrebări, să dea telefon la Ministerul de Externe. Am arătat această deschidere de comunicare, de schimb de opinii. Nu pretindem că deţinem monopolul asupra adevărului, dar pretindem că totuşi avem elemente pentru a înţelege evoluţiile, pentru a şti să le orientăm pe făgaşul direct.

Ceea ce ne-au spus prietenii germani: dânşii vor să ne ajute pe noi, să ne ajute, dar noi suntem cei care luăm decizia finală. Şi ei ne vor ajuta pe noi, astfel încât această decizie care ne va permite reintegrarea ţării, care va permite pasul spre democratizare, dar concomitent cu creşterea bunăstării populaţiei din Republica Moldova, să fie cât mai repede parcurs.

Germania, deşi este prima vioară, dar există deja mecanisme în cadrul Uniunii Europene de consultare foarte activă, intensă, pe subiecte importante, astfel încât aceasta vizită va genera, sunt convins, un interes şi mai mare din partea altor ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi din partea Comunităţii de Afaceri Germane.

Avem deja o prezenţă importantă a business-ului german care înseamnă locul de muncă, mii de locuri de muncă. O astfel de vizită este un semnal şi pentru Comunitatea de Afaceri din Germania, că există o încredere pentru elita din Republica Moldova, pentru guvernare, autorităţile din Republica Moldova şi ne va facilita obiectivul atragerii unor noi investiţii germane. Fiindcă altfel nu vom reuşi niciodată să devenim o ţară funcţională, cu locuri de muncă bine plătite şi cu generarea unui produs cu valoare adăugată.

Iar cetăţeanul nostru, fie că e aici sau fie că a fost nevoit să plece în afară, să-şi găsească un loc de muncă bine plătit la el acasă.

Europa Liberă: Domnule ministru, pentru că există o cooperare bună ruso-germană, admiteţi că Berlinul ar putea să facă mai cooperantă Federaţia Rusă în procesul de negocieri în formatul 5+2?

Iurie Leancă:
„Atunci când vorbeam despre felul cum înţelegem noi să abordăm problema conflictului transnistrean, am vorbit despre faptul că ne orientăm pe 2 paliere.

Primul palier, cel care ţine în totalitate de noi, de Chişinău, este de a angaja pe cei de la Tirapol, comunitatea de afaceri, oamenii, într-un nou dialog, în consolidarea acestor măsuri de încredere, prin simplificarea şi înlăturarea barierelor, circulaţiei, oamenilor simpli, mărfurilor şi aşa mai departe.

Vedeţi că în acest sens am realizat multe lucruri bune şi pozitive, dar oricum, ţinând cont de anumite realităţi, suntem conştienţi că doar într-un context mai larg, al unui dialog regional, cu participarea actorilor, vom putea găsi soluţii şi elemente mobilizatoare, pentru ca cei de la Tiraspol să fie de acord să se dezică de aceste pretenţii la independenţă şi aşa mai departe şi să demonstreze o mult mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte integrarea acestei regiuni în Republica Moldova.

În acest sens, am reuşit multe, dar mai avem încă foarte multe de făcut. Formatul 5+2 rămâne a fi unicul format viabil. Germania, ca membră a Uniunii Europene, într-adevăr joacă un rol important.

Acest Memorandum Meseberg, din 2010, a permis, printr-o cooperare foarte bună între Berlin şi Moscova să deblocăm anumite situaţii, astfel încât, iată potenţialul unei astfel de cooperări foarte bune, dar nu în detrimentul Republicii Moldova.

Vreau să accentuez: memorandumul de la Meseberg a fost conceput astfel, încât noi am fost informaţi, consultaţi şi nimic nu s-a întâmplat în spatele şi în detrimentul nostru. Astfel încât, aceste speculaţii despre un nou pact, despre o nouă înţelegere care e menită să menţină Republica Moldova într-un spaţiu al incertitudinii şi al vulnerabilităţii nu au nimic comun de a face.

Dincolo de acest lucru, să nu uităm că Germania, ca ţară membră a Uniunii Europene, îşi consultă partenerii, celelalte 26 de ţări, plus comisia, atunci când vine cu astfel de iniţiative.”

Europa Liberă: Pe agenda germano-rusă, problema transnistreană poate fi printre priorităţi?

Iurie Leancă:
„De fapt, ne-am dorit ca acest subiect să fie pe agenda dintre ţările membre ale Uniuni Europene, cu Federaţia Rusă, cu Ucraina şi, printr-un climat cu înţelegere mult mai bună, să reuşim să înlăturăm, pas cu pas, anumite probleme, unele de ordin psihologic, altele de ordin material. Dar astfel încât să putem să ne apropiem de soluţionarea acestui conflict, prin identificarea unui statut propice pentru regiunea transnistreană, parte componentă a Republicii independente, suverane, Republica Moldova. Şi pentru Republica Moldova, care se mişcă înspre Uniunea Europeană atât prin preluarea valorilor, cât şi standardelor europene.”
XS
SM
MD
LG