Linkuri accesibilitate

Instituțiile sînt mai presus de interesele politice...


In Occident, privită din afară, realitatea crizei din România și a încleștării politice apare în toată absurditatea ei.


In Romania criza politica continua cu noi termene si o nepotolita inversunare. Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela, despre felul în care este văzută în lumea americană criza și aceasta inclestare care a trecut de limitele politicului.

In ultimele zile am putut deduce prin ricoseu din partea USL, ca ceea ce premierul Ponta si presedintele interimar Antonescu continua sa auda de la cancelariile occidentale nu este de natura sa le faca placere. Mai inversunat dl. Antonescu si mai cu masura domnul Ponta, ei continua sa invinuiasca aliatii ca nu inteleg ce se intimpla in Romania, ca se lasa indusi in eroare de Traian Basescu, ca sint chiar rauvoitori si nedrepti.

Prinsi in viltoarea trintei politice, care a dus la pamint si politica dar si tara, combatantii incearca sa ne faca sa uitam de unde s-a pornit si mai ales unde s-a ajuns. In Occident insa, privita din afara, realitatea acestei inclestari apare in toata hidosenia si absurditatea ei. La asta reactioneaza cancelariile aliate, la faptul ca politicieni romani nesocotesc interesul public, orbiti de intensitatea dispretului si urii, care-i mina in lupta.

De unde s-a pornit? USL-ul a incercat sa-l suspende pe presedintele Basescu fara ca acesta sa fi comis vreo faradelege care sa justifice asa ceva sau, cel putin, nu au fost prezentate dovezi care sa justifice demiterea. De aici s-a pornit si in legatura cu acest fapt, nimic nu s-a schimbat. In plus, intreg procesul de demitere s-a desfasurat cu o nepermisa rapiditate, dind la o parte brutal orice bariera institutionala si legala, care ii iesea noii puteri in fata.

Oricine in Occident stie ca sisteme trainice au mecanisme de control si balansare, care sint in functiune pentru a impiedica abuzuri si care incetinesc procesele decizionale intentionat. In Romania nu au existat sau au fost nesocotite. In procesul incercarii de demitere, noii guvernanti au destabilizat si compromis institutii ale statului de drept, cum sint Curtea Constitutionala sau avocatul poporului si au deraiat redresarea economica.

Acum ei argumenteaza intre altele ca institutia Curtii Constitutionale nu este parte a puterii judecatoresti, nefiind obiectiva politic. Nici in Statele Unite nu este obiectiva din punct de vedere politic, judecatorii sint numiti cind exista un post vacant, de presedinti cu orientari politice. Dar cind in 2000 Tribunalul, cu inclinatii conservatoare a decis sa opreasca numaratoarea voturilor, in cursa Bush-Gore, perdantul a scrisnit din dinti, dar s-a supus.

Pentru ca institutiile sint mai presus de interesele politice, chiar daca sint ele insele politizate. Pornind de la realitatea de plecare, Occidentul nu poate si nu trebuie sa inchida ochii la jongleriile perechii Antonescu-Ponta. Exista insa si un unghi politic. Cei peste 7 milioane de români, care au votat la referendum nu se afla in spatele presedintelui interimar Antonescu, cum isi inchipuie acesta ci isi doresc pur si simplu ca Traian Basescu sa plece de la putere. Este un mesaj politic raspicat, de care presedintele va trebui sa tina cont, daca se intoarce la Cotroceni.

Pentru USL demonstratia e facuta, agresivitatea poate fi retrasa in garnizoana si timpul poate curge in favoarea lor. Este o realitate pe care Victor Ponta pare sa o inteleaga, dar una in care Crin Antonescu nu are incredere. Unul dintre motive ar putea fi ca electoratul l-a vazut instalat la Cotroceni si stie acum mai bine decit inainte la ce se poate astepta.
XS
SM
MD
LG