Linkuri accesibilitate

Diana Ștefăneț: „emisfera dreapta care lucrează la aceşti copii mai puternic îi face mai creativi, emotivi, originali.”


Săptămâna aceasta a început cu Ziua internaţională a stângacilor şi se apreciază că între 10 şi 13 la sută dintre oameni sunt stângaci. Dar au dispărut oare numeroasele prejudecăţii, închipuiri şi practici, aproape medievale, uneori, când este vorba de categoria de oameni cu respectiva componentă ereditară? Cum trebuie trataţi copiii cu stânga ca mână dominantă în cei „şapte ani de-acasă”, dar şi în sistemul educaţional astfel încât să nu fie răniţi, inhibaţi de o falsă şi greşită severitate pe acest plan a adulţilor? Vom discuta în această dimineaţă cu doamna Diana Ştefăneţ, magistru în psihologie, specialist principal metodist la Direcţia generală Educaţie, Tineret şi Sport a Consiliului municipal Chişinău.

Europa Liberă: Unul dintre lucrurile ciudate este că până şi acum se simte, chiar dacă nu atât de acut, necesitatea de a preciza că stângacii nu sunt - Doamne! - oameni cu dizabilităţi, că a fi stângaci nu înseamnă deloc că ai avea nevoie de tratament medical sau că trebuie aproape că băgat în cămaşă de forţă pentru a fi readus la buna credinţă a dreptacilor. Cât de extinsă vi se pare această atitudine preconcepută faţă de toţi cei care sunt stângaci?

Diana Ştefăneţ:
„Cred că e un stereotip – ceva vechi, rămas, ştiţi, ca rămăşiţă a trecutului nostru. Dar în general, stângacii sunt nişte copii normali, care nu au nici o dificultate nici să vorbească, nici să citească, nici să scrie. Deci, sunt copii ca toţi ceilalţi şi singurul lucru care îi face diferiţi este că scriu cu stânga. Imaginaţi-vă că, invers, toată populaţia ar fi stângace şi câţiva ar fi dreptaci. Atunci toată lumea se va uita la ei?”

Europa Liberă: Odată constatându-se - şi toată lumea pare să se priceapă -, deci odată constatându-se că un copil este stângaci, cum va trebui abordat în cei „şapte ani de-acasă” , iar apoi în sistemul educaţional astfel încât să nu fie răniţi, inhibaţi de o falsă şi greşită severitate pe acest plan a adulţilor?

Diana Ştefăneţ:
„În general mulţi se întreabă: da cum putem să observăm? Sau sunt unii părinţi care doresc chiar ca copii lor să fie stângaci. De ce? Pentru că emisfera dreapta care lucrează la aceşti copii mai puternic îi face mai creativi, emotivi, originali şi îi face parcă mai atractivi pentru aceşti părinţi. Ce ar putea să facă părinţii? În general, undeva la doi ani jumătate se observă deja clar că copilul poate fi stângaci. Până la 6 ani încă putem să încercăm, dacă tare-tare chiar vrem, să fie dreptaci. Dar să încercăm, nu să-l forţăm, nu să-l obligăm.

Şi încă ceva este foarte important. Mediul social. Rudele, prietenii, care încearcă să spună: măi, chiar îi stângaci? Faceţi-l dreptaci. Ce-i cu voi? Uite aici trebuie să fim foarte atenţi şi grijulii faţă de copil. Să nu-i influenţăm. Şi aici sfatul de specialist este să încercaţi cu aceste rude, cu cei din jur să vorbiţi, să le spuneţi: el îşi va alege mână şi dacă este stângaci, mămica şi tăticul sunt foarte bucuroşi că au aşa un copil.”

Europa Liberă: Sunt la un fel de modă listele cu personalităţi mari din rândul stângacilor (numai preşedinţii Clinton şi Obama cât fac, ca să nu vorbim de Leonardo da Vinci , Bruce Willis sau Diego Maradona. Uneori regreţi că eşti dreptaci… Prin ce sunt dezavantajaţi totuşi cei care fac totul cu stânga?

Diana Ştefăneţ:
„O întrebare extraordinară. Dacă luăm care este plusul la dreptaci, că lucrează emisfera stângă, păi aceia sunt raţionali, logici, fac multe sarcini, algoritmi, multe operaţii... Dar, vedeţi, fiecare are plusul său. Ar fi o recomandare: ideal ar fi dacă am fi şi dreptaci, şi stângaci. Adică am putea utiliza ambele emisfere şi am utiliza creierul în aceiaşi măsură.”

Europa Liberă: În ce mod cadrele didactice, de care depinde foarte mult în cristalizarea unei atitudini faţă de copii cu mâna stângă dominantă, învaţă să lucreze eficient, corect şi benefic cu stângacii?

Diana Ştefăneţ:
„De fapt, trebuie şi aşa şi se face, din grădiniţă se începe să se lucreze cu aceşti copii. Adică educatorul întreabă părintele: doriţi să-l fac să scrie cu dreapta sau cu stânga? Deci, încă o dată precizează dorinţa părintelui, dacă acesta este un stângaci. Dacă el este stângaci adevărat, el clar că va continua cu stânga şi va fi dificil să scrie cu dreapta. Dar copilul nu este obligat. El poate să încerce. Chiar noi putem să-i spunem: hai să încercăm şi cu mâna dreaptă.

În general, sunt nişte teste pentru a vedea dacă copilul este stângaci sau dreptaci. Şi care ar fi regulile ca un educator să lucreze cu acest copil? Foarte mult înseamnă trei reguli, mai ales la scriere, pentru că copilul întâmpină dificultăţi la scriere mai ales, acel stângaci.

Şi regulile sunt complet altele, nu la fel ca la cel dreptaci. Unu – poziţia hârtiei de scris, deci unde stă hârtia şi cum trebuie să fie, doi – poziţia braţelor şi încheieturile mâinilor, ca să nu obosească şi să poată scrie mult şi frumos, şi trei – apucarea instrumentului de scris. De unde apucă pixul, tocul, da?

Deci, nu obişnuit, cum noi cu dreapta, din vârful pixului practic, ci de undeva la 3, 3,5 centimetri deasupra grif-ului trebuie să fie apucat pixul. Vreau să zic că şi la mine fiul este stângaci şi sunt unele lucruri pe care mai târziu le-am aflat. Are un scris citeţ, dar sunt momente de care nu ştiam. Cum, de exemplu, se învaţă a scrie un copil stângaci? În oglindă. Stai în faţa lui şi îi arăţi încetişor litera, îi arăţi mişcările…”

Europa Liberă: Mă gândesc, dna Ştefăneţ, că avem parcă aproape o conspiraţie aici, în cadrul acestei emisiuni. Şi eu am un băiat care este stângaci, colega mea Liliana este stângace, aşa cum mi-a recunoscut. Dar ea scrie cu dreapta şi vreau să vă întreb: care este riscul dacă totuşi copilul e forţat să devină dreptaci?

Diana Ştefăneţ:
„Riscul este diferit de la copil la copil. La unii poate fi foarte mare, în perioada când este forţat să scrie cu dreapta deşi el scrie cu stânga de fapt. Poate deveni mai închis, timid şi rezervat sau, invers, excitat, agresiv, impulsiv, nervos, nemulţumit. Risc pe viitor: totuşi copilul unele mişcări le va face cu stânga, adică va tăia cu foarfecele, vă mânca etc… Adică, totuşi, emisfera dreapta care răspunde la cei stângaci imediat se va dezvolta şi el va continua să fie mai creativ, mai original în faptele sale şi, de ce nu, poate să devină o personalitate.”

Europa Liberă: Trăim într-o lume aproape exclusiv organizată pentru dreptaci. Şi-a pus cineva vreodată problema adaptării măcar în parte a lucrurilor la cei 10 - 13 procente de cetăţeni?

Diana Ştefăneţ:
„Dacă vorbim de discriminare, ei nu sunt discriminaţi. Dar în ce măsură fiecare învăţător sau învăţător reuşeşte să aplice o atitudine individualizată faţă de fiecare copil, atunci chiar că aceşti stângaci îşi dezvoltă abilităţile. Iar dacă personalitatea este mai rigidă, profesorul sau educatorul, este mai conservator şi are părerea cea veche, că totuşi trebuie cu dreapta şi aşa mai departe, atunci urmează ca părinţii să aibă puterea de convingere, împreună cu psihologul, pentru că în orice instituţie cel puţin din Chişinău este psiholog, să se apropie de profesor şi să-l roage să nu insiste.

Fiindcă marea parte din pedagogi sunt optimişti, încearcă diferite modalităţi noi, sunt foarte multe seminare pentru ei, unde sunt abordate şi aceste probleme a copiilor stângaci. Dacă profesorul nu a avut niciodată de lucrat cu un copil stângaci, atunci el trebuie să înveţe acest lucru.”

Europa Liberă: Dnă Ştefăneţ Vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG