Cînd Eurostat (Biroul European de Statistică) face anchetele alea anuale, pe țări, despre fericirea națională brută în Europa, românii ies sistematic în coadă, alături de unguri, cu diferența că ăia au motive de depresie: au pierdut un imperiu, vorbesc aglutinat, iar lumea le confundă capitala cu Bucureștiul.
In schimb, de 40 de ani de cînd există Eurostat, danezii ies an de an ca fiind oamenii cei mai fericiți din Europa (și poate și din lume). Păstrasem un articol vechi din British Medical Journal care caută să explice de ce danezii se simt așa de fericiți. Nu e vorba deloc de securitatea socială sau prosperitatea materială, pentru că aici danezii n-au nimic în plus față de depresivii olandezi sau istericii parizieni. Trebuie să fie altceva.
Am căutat articolul și l-am recitit, comparând cu situația din România. Mai întâi n-am înțeles nimic. Bunii doctori britanici spun așa: secretul fericirii danezilor e că sînt o societate egalitară care mănâncă si bea bine. Bine, dar nu așa sînt și românii?!...
Alimentația danezilor, de pildă, zice British Medical Journal, le-ar părea nesănătoasă altor nații, dar pe ei îi face fericiți. In cotidian, ei nu se ating de heringii ăia afumați fantezist, cum vrea legenda, ci bătrânii se îndoapă cu sosuri grele, cartofi si carne de porc, iar tinerii trăiesc prin fast-food, hamburgheri și pizza congelată. Aha, cam ca la noi de fapt.
Apoi, alcoolul e general, lumea trage un șnaps dimineața înainte de slujbă, nu poți mânca la prânz fără să bei, toți fumează, iar speranța de viață, fără a fi jos de tot ca în Rusia, e totuși foarte coborîtă, mai ales cu atîtea ciroze și boli cardio-vasculare. Unul din autorii studiului mărturisea de altfel că o explicație plauzibilă ar fi că danezii sînt în general beți când completează chestionarele ale cu fericirea.
Apoi, mai zicea studiul, Danemarca nu e ca celelalte țări occidentale, acolo lumea încă se însoară, face copii, nu-s în pericol de dispariția nației, ca alții. Bun, bun, dar și românii la fel.
In mare, articolul nu ne luminează de fel, pentru că reiese din el că danezii ar fi un fel de români blonzi, inclusiv predispoziția pentru pornografie, lene și fraudarea fiscului. Secretul trebuie sa stea în altă parte.
Vi-l spun eu: danezii nu au probleme de identitate. Nu-i interesează dacă lumea îi confundă cu suedezii și dacă cineva nu știe să le situeze capitala. Nu se burzuluiesc dacă nu poate nimeni să citeze un scriitor danez și nici nu văd cu ce le-ar crește fericirea dacă s-ar dovedi că strămoșii lor au inventat calul. Se uită blond în ochii lumii și zîmbesc mulțumiți de ce au.
Ii înțeleg foarte bine, în afară de blonzimea neinteresantă și eu mă simt la fel. Asta trebuie să fie ce se numește „maturitate afectivă“.
