Linkuri accesibilitate

Jurnalul unei săptămîni consemnat de Ion Tănase.


Născut la 3 Martie 1984 la Bucureşti. A studiat sociologie şi ştiinţe de teatru, film şi media la universitatea „Johann Wolfgang von Goethe” din Frankfurt am Main, absolvind în 2009. Din 2010 este masterand în montaj de film la Institutul Naţional Superior al Artelor Spectacolului (INSAS) la Bruxelles.

Luni

Am intrat de dimineaţă în Moldova pe la 3 cu autobuzul. La vamă, o coadă mare de automobile. O mulţime de oameni ieşiţi din vehicule, se răcoresc asteptȃnd. Maşinile si autocarele sunt burduşite de lucruri, sacoşe, rucsacuri, bagaje, colete lipite cu scoci. Copii fugind pe afară, parinţi fumȃnd. Majoritatea automobilelor au numere de Italia, Franţa, Irlanda. Un microbuz are ca remorcă un chioşc de hot-dogs şi cipşi englezesc, pe altul e o reclamă la un magazin de flori din Germania.

E august, mi se spune. Reacţionȃnd mirat, mi se precizeaza: concediu. Eu revin dintr-un weekend la Bucureşti. Acolo, dimineaţa devreme, ghişeele de bilete sunt închise. Blat obligatoriu deci. Primul cuvȃnt pe care l-am auzit la urcare în autobuzul 131 a fost binecunoscutul „mȃncaţi-aş”. Un fel de „bine ai revenit”. Imediat m-am gandit la Chişinău, la troleibuze, la taxatoarea cu teancul de bancnote in mȃnă şi la foaia A4 de pe geam, pe care scrie: „În troleibuz dac-ai urcat/ fii pasager disciplinat/ avȃnd bilet te simţi mai bine/ şi nu dai cinstea pe ruşine”.

Marţi

Caut antifa.md pe net. Am văzut tag-uri pe cȃţiva pereţi, şi mi-a trezit interesul. Cunoscȃnd acţiunea antifascistă de la Frankfurt, m-a uimit oarecum prezenţa lor la Chişinău. Şi mă gȃndesc la poziţionarea lor eventuală în spectrul politic moldovenesc, la situaţia lor oarecum între fronturi. Pe net, găsesc un blog şi un video care datează din 2009-2010. Mă întreb ce s-a intamplat după 2010.

Am vorbit azi mult despre discriminare.

Miercuri

Mă întorc din oraş. Cu taxiul, fiindcă nici troleibuze, nici rutiere nu mai merg. Stau de vorbă cu taximetristul, care încă de la urcare m-a întrebat direct dacă sunt bucureştean. Am stat de vorbă o jumătate de oră după achitarea cursei, în faţa blocului. El e încă student la stomatologie în Bucureşti, îşi aşteaptă diploma in toamnă. Are doi fraţi sau veri care vroiau să dea la regie film în Chişinău, dar pȃnă la urmă nu au aplicat. La două locuri bugetare, nu credeau să aibă vreo şansă. Tatăl lui decedase de curȃnd, nu s-au implinit încă cele 40 de zile. Se intreabă ce sa facă. Din viitorul lui şi cu mama sa.

Dacă să ramȃnă in Moldova sau să plece, cum intenţiona la început. Să ramȃnă la Chişinău să aibă grijă de mama lui, să plece singur, să o ia cu el.. povestea lui mă pune pe gȃnduri. Relaţia de dependenţă faţă de familie. Tradiţionalism, pe de o parte foarte uman şi comfortabil, pe de altă parte constrȃngator şi inhibant. Mă gȃndesc, pornind de la taximetristul stomatolog, la sacrificiul individual legat de o asemenea dependenţă.

Joi

Dimineaţa la Cricova, degustȃnd spumant in sala prezidentială. Seara la repetiţie de grindcore într-o cameră mică la „Zorile”, cu vodcă şi bere. De la beciurile din „oraşul subteran”, la ultimul etaj al fabricii de incălţăminte „Zorile”. De la mese lungi lucioase şi gravuri pe pereţi la izolaţie fonica din carton şi un ventilator zgomotos. De la 15 grade la o atmosferă de saună. Lȃngă oraşul subteran este un magazin de vinuri, în care ele se comercializează la un preţ infim. Lȃnga fabrică „Zorile” este un magazin de reparaţii încălţăminte.

Am încercat toată ziua să găsesc un echilibru în structura materialului despre Gender-doc-M şi problemele pe care le au persoanele „LGBT”, formulare pe care am auzit-o pentru prima oară in discuţia cu ei. Pun in balanţă ideile pe care le reprezintă, situaţia care mi-a fost descrisă şi critica implicită a societatii. Am auzit viziuni despre normalitate. Nu am găsit o soluţie încă. Şi am impresia că nici nu voi putea.

Vineri

După ploaie, Chişinăul s-a răcorit considerabil. Şi azi este înnorat, şi parcă e mai puţină mişcare pe afară. Stau la o ţigară pe balcon de dimineaţă, şi mă uit la ce se întȃmplă în faţa blocului.

Ca în fiecare zi, un mic camion descarcă cartoane cu mȃncare în faţa unor birouri. Un domn, care de cam o săptămȃnă şi-a instalat o saltea la adăpostul unei construcţi nefinisate, parcări parcă, traversează partea de pămȃnt şi iarbă şi iese pe stradă. Lasă în urma lui nişte urme gri pe asfaltul negru. Pare că işi tȃrşȃie picoarele, urmele sunt lungi şi cu intermitenţe foarte mici.

Un 4x4 negru se parcheaza cu spatele trecȃnd milimetric pe lȃngă o altă maşina parcată. Încet şi precaut. Chiar dacă de cealaltă parte a străzii este mai mult loc. Un cuplu merge spre bloc. La un moment dat, cade un ambalaj alb lȃngă ei in mijlocul străzii. Încerc să îmi dau seama de unde a căzut, şi ce este. E destul de departe de marginea blocului. La ferestre nu văd pe nimeni. Cei doi nu par impresionaţi, şi îşi continuă mersul lent.

E destul de frig afară, mi se pare. Oamenii sunt în tricouri, dar parcă nu le e frig. Poate că, de unde mă uit eu, la etajul 4 - care de fapt este 3 - este mai frig. Poate că e doar curentul.
XS
SM
MD
LG