Linkuri accesibilitate

Numărul refugiaţilor din Siria a ajuns la 150 de mii


Numărul sirienilor refugiaţi din ţară din cauza conflictului prelungit dintre opoziţie şi guvernarea preşedintelui Bashar al Assad a ajuns la 150 de mii. Datele au fost anunţate de purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Adrian Edwards. Potrivit lui, cei mai mulţi refugiaţi i-a găzduit Turcia – peste 50 de mii. Zeci de mii de sirieni s-au refugiat şi alte trei ţări vecine – Iordania, Libia şi Irak.

În Siria astăzi au continuat luptele între trupele guvernamentale şi rebeli în oraşul Alep şi împrejurimile capitalei Damasc. Luna trecută reprezentanţi ai armatei au anunţat că i-au făcut pe rebeli să se retragă din Damasc, după săptămâni de lupte înverşunate.
XS
SM
MD
LG