Linkuri accesibilitate

83% dintre moldoveni se declară credincioși, iar numai 5% atei.


Astăzi a fost dat publicității, un sondaj realizat de compania Gallup International si intitulat „Indexul religiozităţii şi ateismului”. Indexul măsurat, la nivel global, auto-percepţia sentimentelor de religiozitate la un numar de 50.000 de oameni - bărbaţi şi femei din 57 de ţări şi 5 continente. Un sondaj de opinie asemanator a fost făcut şi în 2005, iar cel de acum dovedeşte o anume schimbare în modul în care oamenii se raportează pe sine faţă de religie. Studiul a fost făcut cu aceleaşi întrebări în toate cele 57 de ţări. 83 % dintre moldoveni se declara credincioși, plasind Moldova printre ţările cele mai „religioase” din lume. Mai multe de la Oana Serafim:

Dintre cei intervievaţi 97% din budişti, 83% dintre protestanţi, 80% dintre hinduşi şi 81% dintre catolici s-au definit drept persoane religioase. Numai 74% dintre musulmani şi 38% dintre evrei s-au auto definit astfel.
Dacă ne uităm la continente, Africa este cel mai religios continent, urmat de America Latina şi lumea arabă. 51% dintre europenii occidentali şi 66 % dintre europenii orientali se declară religioşi.

Cu procentul mare de moldoveni care se declară credincioși, 83% Moldova se plasează între primele 20 de ţări religioase ale lumii. Cea mai religioasă ţară este Ghana, urmată de Nigeria. Dintre europenii orientali, cei mai religioşi se declară armenii, 92%, urmaţi de balcanicii macedoneni cu 90% şi de români cu 89 %.

In partea cealaltă a clasamentului, adică populaţiile care sint mai inclinate să spună că sunt atee, chinezii sunt cei mai convinşi ateişti în proporție de 47 %, urmaţi de japonezi – 31 % şi de europenii cehi 30 % si francezi 29 %.

In Moldova numai 5% dintre cei intervievati s-au declarat ca nefiind persoane religioase şi tot 5% atei convinşi.

Printre ţările din regiune, 71% dintre ucrainieni se declara persoane religioase şi 3% atei, 55% dintre ruşi se consideră religioşi şi 6 % dintre ei atei…

Ataşamentul religios este foarte puternic in ţările care se află în centrul unor conflicte – majoritatea ţări musulmane – Irakul 88 %, Pakistanul 84% şi cu un procentaj identic cu al Moldovei, Afganistanul 83%.

Studiul nu oferă şi o analiză amănunţită a datelor, doar aprecierea că în măsură ce o ţară devine mai prosperă, populaţia tinde să se îndepărteze de sentimentele de religiozitate şi oamenii să se perceapă pe ei înşişi drept mai puţin religioşi.
XS
SM
MD
LG