Schimbările climatice vor afecta grav în următorii 30-40 de ani tot teritoriul Moldovei

Fiecare a zecea fântână a secat, nivelul apelor din râuri - mai jos nici că se poate -, aşijderi şi în sondele arteziene pe unde sunt de găsit. Vom discuta în această dimineaţă despre cauzele, efectele şi eventualele soluţiile pentru redresarea acestei stări de lucruri cu preşedintele Mişcării Ecologiste din Republica Moldova, Alecu Reniţă.

Europa Liberă: Moldova se transformă în deşert – astfel descriu apocaliptic unele instituţii de presă impactul secetei asupra resurselor acvatice. Unii spun că resursele de apă se epuizează, încet, dar sigur, alţii spun că nu ar fi o problemă, doar că trebuie să ne orientăm spre alte straturi decât cele utilizate până acum … Cine are dreptate? Şi cât de dramatică este situaţia?

Alecu Reniţă: „Eu cred că orice vizită la ţară ne-ar demonstra că situaţia este una mai mult decât dramatică. Fiindcă mai ales cei de la ţară, a căror existenţă este direct legată de starea mediului înconjurător o simt pe viu. Noi, cei de la oraş, mai puţin o simţim, dar temperaturile de peste 40 de grade ne fac şi pe noi să privim puţin altfel la mediul înconjurător şi acest lucru nu este cel mai rău. Fiindcă ne oferă o posibilitate să privim un pic altfel decât o facem în mod tradiţional.”

Europa Liberă: Da ce se întâmplă cu resursele acvatice, dle Reniţă? Vedem tot felul de ştiri: că seacă fântânile, râurile, sondele arteziene. Îşi face efectul doar încălzirea globală? Sau este totuşi şi altceva la mijloc?

Alecu Reniţă: „În ansamblu… Republica Moldova niciodată nu a fost o ţară bogată în resurse acvatice, avem doar practic două râuri mari pentru R. Moldova. Ne referim la Nistru în primul rând, care asigură cam 70% din necesarul de apă. Şi celelalte revin Prutului, la fel un râu cu cantitate de apă foarte modestă. Am mai avut şi zic „le-am avut” 3 mii de râuleţe sau râuri mici, pentru care din păcate trebuie să folosim termenul „le-am avut”, adică la timpul trecut, pentru că în perioada sovietică din cele peste 3 mii de râuleţe nu a rămas nici unul neatins, aşa cum l-a dat Dumnezeu. Toate au fost îndiguite, toate au fost îndreptate pe linie dreaptă, au fost modificate şi astăzi, încă o dată repet, nu avem nici un râu natural din cele mici, toate au fost transformate fie în iazuri artificiale, fie au fost schimbate din albia lor firească…”

Europa Liberă: Dle Reniţă, dar e păcat de Dumnezeu să spunem noi că nu avem foarte multe resurse acvatice când vin de exemplu oameni din Israel, care ştim noi cum trăiesc ei, şi se uită ce am făcut noi din râul Bâc de exemplu, cum l-am poluat. Şi atunci încă secetele pe de asupra ar trebui să ne înveţe minte, adică să avem strategii, politici de raţionalizare a consumului, de restabilire a acestor râuri. Cine şi ce face în această situaţie?

Alecu Reniţă: „Da, sunt absolut de acord că noi suntem absolut risipitori, avem o mentalitate moştenită de mai alaltăieri, avem o abordare tipic siberiană…”

Europa Liberă: De parcă am avea un Enisei…

Alecu Reniţă: „Da, de parcă am avea toate râurile siberiene şi de asta zic că suntem foarte risipitori, nu avem practic nici o înţelegere la nivel local şi naţional cum ar trebui să beneficiem de fiecare strop de apă şi atunci când apar situaţii mai critice să-l putem utiliza în beneficiu public…”

Europa Liberă: Deci, cine trebuie să iniţieze asta: parlamentul, guvernul, autorităţile, primarii?

Alecu Reniţă: „Clar că ar fi de dorit să fie o politică clară naţională referitor la tot ceea ce înseamnă resursele acvatice. Avem un pachet mari de legi, dacă ele ar fi mai mult sau mai puţin respectate, atunci ar fi o altă atitudine faţă de fiecare litru de apă. Dar din păcate tot ceea ce înseamnă legislaţia de mediu, ea trece vrem-nu vrem, prin ceea ce numim noi ignoranţă ecologică sau cultură generală ecologică din republica Moldova. Şi în consecinţă avem o atitudine colectivă faţă de tot ceea ce înseamnă ape.”

Europa Liberă: Adică iresponsabilitate colectivă… Dle Reniţă, dar totuşi sunt obligat să vă adresez un reproş dv. ca reprezentant al ecologiştilor: în alte vremuri, în alte ţări noi vedeam Greenpeace-ul care se autopromova sau se manifesta uneori chiar violent, dar dv., verzii de la noi, i-aţi lăsat pe politicieni să iasă în faţă, să impună pe agendă nişte subiecte uneori artificiale, uneori speculative… În timp ce problema noastră comună a tuturor – apa, aerul – rămâne cumva în umbră. Nu cumva şi dv. aţi putea mişca carul din loc?

Alecu Reniţă: „Da, chiar avem datoria. Pentru că nu putem spune că ecologiştii ar trebui să bată mătănii la ora actuală şi să zică de ce nu avem apă, dar la fel ar trebui să recunosc că în perioada 1990-2001, ecologiştii au fost prezenţi în Parlamentul Republicii Moldova, practic cadrul juridic necesar, mă refer la cele 26 de legi organice au fost votate de noi în perioada ceea şi încă 19 convenţii internaţionale. Dar e adevărat că ceea ce spun nu adaugă la moment nici un litru de apă pe teritoriul Moldovei şi este necesar ca ecologiştii să fie mult mai activi şi să poarte un mesaj faţă de populaţie.

Că a continua şi în secolul XXI o atitudine încă o dată zic tipic sovietică faţă de resursele naturale este foarte riscant, schimbările climatice vor afecta grav în următorii 30-40 de ani tot teritoriul Republicii Moldova, sunt necesare absolut nişte scenarii clare pentru toţi care vor veni la guvernare. Pentru că a te juca în continuare cu tot ce se numeşte astăzi în plan internaţional „schimbări climatice” este egal cu a supune populaţia la riscuri absolut uriaşe care inevitabil vor veni.”

Europa Liberă: Dle Reniţă, totuşi, ce soluţii vedeţi dv. că am avea la îndemână şi ar trebui să le aplicăm imediat? De exemplu, ministrul agriculturii spunea că ar trebui să folosim Nistrul şi Prutul pentru irigare. Ecologiştii ce spun – asta ar fi o risipă sau, dimpotrivă, ar salva situaţia?

Alecu Reniţă: „Eu cred că noi mai plătim tribut timpului de alaltăieri în sensul că noi mai vedem panacee în irigare. Trebuie să se spună foarte clar că irigarea nu va rezolva nici una din problemele majore, pentru că noi avem nu sol foarte bogat, iar cernoziomul mai puţin se pretează la irigare. Şi nu cred că ideea cu irigarea trebuie promovată atât de insistent ca unica metodă şi lucrurile acestea vor fi în continuare promovate foarte insistent, ele nu vor da pe termen mediu şi lung rezultatele scontate.”

Europa Liberă: Dar apa oricum trece pe lângă noi… Nu-i logic? Că dacă n-o luăm noi, atunci se revarsă în mare, o iau odesiţii, ucrainenii?...

Alecu Reniţă: „Corect. Vreau să spun că se vor înteţi inundaţiile şi cantităţi uriaşe de apă vor trece şuierând pe teritoriul republicii Moldova şi ar fi foarte regretabil dacă nu vor avea înţelepciunea să cooperăm cu natura şi să beneficiem de aceste cantităţi. Vreau să vă mai spun o cifră înfiorătoare - că peste 300 de mii de ha practic au fost luate în perioada sovietică de la râurile Republicii Moldova, în primul rând de la Prut, Nistru şi râurile mici. Asta înseamnă că au fost distruse practic toate bălţile, gârlele, heleşteiele, lacurile naturale, care atunci când erau inundaţiile se umpleau cu cantităţi uriaşe de apă. Fiindcă se cunoaşte că încă în perioadă interbelică spunea academicianul Simionescu că un Prut se varsă în Dunăre, iar două Pruturi se duc în gârle, heleşteie şi lacuri.”

Europa Liberă: Şim acum ar trebui să le restabilim, sau care ar fi soluţia, dle Reniţă?

Alecu Reniţă: „Ar fi o variantă extraordinară dacă noi am face o evaluare a zonelor din apropierea râurilor, sunt foarte multe terenuri care pur şi simplu sunt chinuite din punct de vedre agricol, ele nu produc nimic, ci pur şi simplu au fost luate atunci de la Prut sau de la Nistru, sau de la râurile mici şi acolo unde nu au fost făcute după 1950 localităţi noi, ele neapărat trebuie restituite naturii.”

Europa Liberă: Dle Reniţă, vă mulţumim.