Linkuri accesibilitate

Osetia de Sud și Abhazia: „oamenii trăiesc în iluzia că ar fi independenți...”


Koba Liklikadze

Koba Liklikadze

Koba Liklikadze: „ultimele sondaje sociologice din Georgia arată că în topul problemelor pe primul loc sunt şomajul şi problemele sociale.”


În urmă cu patru ani, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, a început războiul ruso-georgian care a ţinut cinci zile şi jumătate şi în urma căruia Rusia a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. Ce s-a schimbat de atunci în viaţa oamenilor, a celor care au rămas în Osetia de sud şi a miilor de refugiaţi? L-am întrebat pe invitatul nostru „Dis de dimineaţă”, comentatorul serviciului georgian al Europei Libere, Koba Liklikadze.

Koba Liklikadze: Pentru oamenii pe care acest război din 2008 i-a atins în mod nemijlocit, care au avut suferit, refugiaţii care locuiesc în aşa-numitele cartiere sociale compacte, construite imediat de guvern, pentru ei acest război mai este încă o rană deschisă. Ei urmăresc din noile lor case ce se întâmplă în locurile din care au trebuit să plece şi resimt acut tot ce se întâmplă, pentru ei e încă totul o rană dureroasă.

Pentru restul Georgiei, sigur că ziua de 8 august este o zi de doliu, a amintirilor. Însă viaţa merge înainte şi iată că ultimele sondaje sociologice din Georgia arată că în topul problemelor pe primul loc sunt şomajul şi problemele sociale, şi abia pe locul trei sau patru se află problema integrităţii teritoriale a ţării. Aşa că, e un fel de băţ cu două capete. Pe de o parte, sunt oameni pentru care anume această problemă este vitală, şi sunt oameni pentru care instabilitatea socială şi şomajul sunt problemele prioritare.

Europa Liberă: Dar oamenii de rând din Osetia de Sud şi restul Georgiei comunică între ei? Sau să zicem oamenii de afaceri? Se face comerţ? Oamenii de rând şi oamenii de afaceri comunică sau nu? Sau cele două regiuni se îndepărtează tot mai mult de restul Georgiei?

Koba Liklikadze: Businessul şi cel din Georgia şi cel din teritoriile ocupate cooperează cu autorităţile. Şi vrând, nevrând, trebuie să joace după regulile pe care le-a instituit, în momentul de faţă, puterea georgiană. Ştiţi că în Georgia există teritorii ocupate şi nu poţi să comunici cu ele fără să coordonezi asta mai întâi cu puterea georgiană. Sigur că oamenii comunică între ei, trecând peste o anumită frică, probabil, prin skype sau altfel, dar nu am auzit niciodată despre proiecte comune de afaceri.

Acum, coaliţia de opoziţie „Visul georgian” condusă de miliardarul Bedzina Ivanişvili pledează pentru refacerea legăturilor economice şi a pieţei din satul Ergneti, care a fost o piaţă realmente internaţională, unde georgienii şi osetinii s-au împrietenit, şi care a activat până în 2007, când Saakaşvili a distrus acest cuib, cum l-a numit el, al contrabandei. Însă în realitate, în afară de contrabandă, acolo exista posibilitatea comunicării între oameni. Deci, sigur că lumea doreşte să comunice.

Cunosc un georgian în vârstă aici la Praga, originar din Suhumi, dar cu nume de familie abhaz, şi care este pro-georgian. A revenit recent din Suhumi şi a intrat în Abhazia din satele subordonate georgienilor şi mi-a zis că nu s-a luat nimeni de el, nu i-au pus nici o ştampilă în acte, pur şi simplu l-au întrebat dacă a locuit cândva în Suhumi şi atât. Deci, nu mai există acea duritate de odinioară. Mai mult, cunosc mulţi abhazi care îşi duc de exemplu copiii sau rudele bolnave la tratament în spitalele georgiene care acum arată şi sunt dotate după toate standardele europene.

Şi autorităţile georgiene sunt tolerante, nu afişează acest lucru, pentru că în Abhazia mai sunt atitudini anti-georgiene de felul, cum aşa, tu trebuie să mori aici, şi să nu te duci să te tratezi el ei. Însă sunt şi oameni care privesc la lucruri foarte real: de ce să nu apelezi la servicii mai bune? Deci, la nivel interuman probabil că există o anumită comunicare şi este foarte bine pentru că asta e un fel de garanţie a viitoarelor înţelegeri la care, să dea domnul, să ajungă politicienii. Este o premisă bună pentru negocieri şi rezolvarea problemelor politice.

Europa Liberă: Care este acum conţinutul negocierilor? Despre ce se discută? Şi ce scopuri urmăresc, o parte şi cealaltă parte?

Koba Liklikadze: Negocierile au loc în două formate – cel al întâlnirilor lunare într-un sat din zona de conflict unde se mai află încă forțele de ocupație și formatul de la Geneva pentru prevenirea situațiilor de conflict. Aceste întâlniri au loc după principiul că orice fel de dialog este mai bun decât lipsa dialogului. Dar participanții se înțeleg numai că ar trebui să ajungă la o înțelegere.

Țelul autorităților georgiene este să pună capăt ocupației, adică să se îndeplinească necondiționat acordul din șase puncte al lui Sarkozy. Ele prevăd evacuarea trupelor ruse pe pozițiile anterioare conflictului, restabilirea status quo-ului de până în 2008. Georgia la rândul său și-a asumat unilateral obligația ca niciodată în viitor să nu încerce să rezolve prin forță problema teritoriilor disputate. Dar agenda regimurilor separatiste este alta, una contrară intereselor georgiene, adică vor să obțină mai multă recunoaștere, mai multă independență și o mai mare îndepărtare de Georgia.”

Europa Liberă: După 4 ani de independenţă, chiar şi parţial recunoscută, cum credeţi, au devenit regiunile Abhazia şi Osetia de Sud sustenabile economic, au devenit ele acum nişte entităţi realmente independente?

Koba Liklikadze: „În serviciul georgian al postului nostru de radio s-a înființat după războiul din august o redacție în limba rusă, Eho Kavkaza. Jurnaliștii abhazi și sud-osetini dezbat evenimentele din Caucazul de Sud. La fel ca noi, care speculam pe aceste teme în redacția georgiană, spun și ei acum că nu poate fi vorba de vreo independență economică a celor două regiuni.

Și puterea autoproclamată a Osetie de Sud, și cea a Abhaziei depind în mare măsură de injecțiile financiare din partea Kremlinului. După cum se știe, în politică cine plătește, acela comandă muzica. Să nu uităm că independența celor două regiuni a fost recunoscută numai de patru state – Federația Rusă, Venezuela, Nicaragua și mica țară insulară Nauru. Desigur, nu putem ironiza pe seama acestui lucru.

Ceea ce vreau să spun este că abhazii și sud-osetinii înșiși recunosc că independența lor înseamnă dependența uriașă față de Rusia, care se poate numai adânci. Li se eliberează tot mai multe pașapoarte rusești, chiar și sportivii la Olimpiadă, cum o arată cazul unui luptător abhaz, fac parte din delegația Federației Ruse. Altfel nu ar fi ajuns la Londra. Cu toate acestea, oamenii trăiesc în iluzia că ar fi independenți.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG