Linkuri accesibilitate

Comunitatea evreiască din România dezaprobă numirea în guvern a politicianului Dan Șova


Comunitatea evreiască din România și-a exprimat astăzi dezaprobarea față de numirea în guvern a politicianului Dan Șova care a negat implicarea dictatorului Ion Antonescu în Holocaust.

Șeful comunității evreiești, Aurel Vainer a declarat agenției AFP că numirea lui Șova, luni, în funcția de ministru pentru relația cu parlamentul este ”un moment de doliu” în istoria evreilor din România. Nominalizarea fost criticată aspru și de Efraim Zuroff, șeful Centrului Simon Wiesenthal din Ierusalim.

În Luna martie, Șova a declarat că ”nici un evreu nu a suferit pe teritoriul românesc, grație mareșalului Antonescu". O comisie condusă de laureatul premiului Nobel Elie Wiesel estimase că pe teritoriile sub control românesc au fost uciși în timpul Holocaustului între 280 de mii și 380 de mii de evrei români sau ucraineni.
XS
SM
MD
LG