Linkuri accesibilitate

În România, premierul Victor Ponta a numit cinci miniştri noi


În România, premierul Victor Ponta a numit cinci miniştri noi, după ce azi dimineaţă ministrul de interne Ioan Rus şi ministrul delegat pentru administraţie au demisionat, ca rezultat al scandalului listelor electorale folosite la referendumul pentru demiterea preşedintelui ţării.

Astfel, Mircea Dusa (PSD) a fost propus pentru Ministerul de Interne, Radu Stroe pentru funcţia de Ministru Delegat pentru Administraţie, Titus Corlatean (PSD) la Ministerul de Externe, Dan Şova la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Mona Pivniceru la Ministerul Justiţiei. Premierul a precizat că propunerile au fost acceptate de preşedintele interimar Crin Antonescu.

La sfârşitul lunii, Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă validează sau nu rezultatul referendumului din 29 iunie, privind demiterea preşedintelui ţării. În momentul de faţă, rezultatul arată că la vot nu au fost prezenţe 50 la sută plus unul din persoanele cu drept de vot, ceea ce însemnă că Traian Băsescu ar trebui să-şi reia funcţia. Dar Curtea a cerut verificarea listelor electorale actualizate pentru a se pronunţa.
XS
SM
MD
LG