Linkuri accesibilitate

Potrivit unui expert financiar, proiectul de lege PD privind modificarea sistemului de indexare a pensiilor conține calcule eronate


Proiectul de lege privind modificarea sistemului de indexare a pensiilor propus recent de Partidul Democrat nu corespunde principiilor unicităţii, egalităţii şi solidarităţii garantate de stat şi conţine calcule eronate. De această părere este Maria Creminscaia, expert pe probleme financiare şi social-economice din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), citată de Info-Prim Neo.
Democraţii propun ca pensiile mai mici de 1500 lei să fie indexate cu un coeficient calculat în baza creşterii anuale a preţurilor de consum, la care se vor adăuga 50% din creşterea anuală a salariului mediu pe ţară. Pensiile care depăşesc 1500 de lei urmează a fi indexate cu un procent care acoperă 100% inflaţia.
XS
SM
MD
LG