Linkuri accesibilitate

Chişinău a interzis importul de carne de porc din regiunea Zaporojie a Ucrainei


Autorităţile sanitar-veterinare ale Moldovei au interzis importul de carne de porc din Ucraina, a doua zi după ce în regiunea Zaporojie s-a anunţat despre existenţa unui focar de pestă porcină africană.

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov a declarat agenţiei Moldpres că interdicţia se aplică exclusiv producţiei din regiunea Zaporojie.

Moldova menţine în vigoare un embargou impus anul trecut importului de carne de porc din Rusia, unde din cauza pestei porcine africane în ultimii cinci ani au fost sacrificate peste 500 de mii de animale, pagubele depăşind 53 de milioane de dolari.

Chişinăul a anunţat că interdicţia pentru regiunea Zaporojie se va menţine până la lichidarea focarului.
XS
SM
MD
LG