Linkuri accesibilitate

„Traseele buldozerelor” relevă complicităţi vinovate în zona administraţiei locale şi a justiţiei.


Chișinăul trăiește o adevărată dramă a demolărilor. Se prăbușesc sub lama buldozerelor edificii de patrimoniu, fără ca cineva să poată împiedica dezastrul. Fiecare edil al capitalei, indiferent de culoarea sa politică, a promis solemn că va avea grijă să stopeze campania voinicească de distrugere a oraşului, dar niciunul nu şi-a respectat jurămintele.

Anii au contabilizat noi şi noi „victime” din lunga listă a demolărilor. În ultimele două decenii, potrivit Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova: „în Chişinău, 82 de imobile de patrimoniu naţional au fost demolate, peste 200 au fost mutilate de intervenţii neautorizate şi alte câteva zeci sunt în pericol de a fi distruse…”

Doar în anul trecut, conform datelor furnizate de aceeaşi Agenţie, în Chişinău au fost făcute una cu pământul şase monumente de arhitectură de interes naţional – vile ale unor nobili din secolul XIX. Ne amintim aici de soarta tragică a Casei Poştei, de pe strada Vlaicu Pârcălab, caz pe care l-au semnalat, fără succes, activiştii din organizaţia civică „Poştaşii Chişinăului”.

În general, „traseele buldozerelor” pot fi uşor descifrate, ele relevă complicităţi vinovate în zona administraţiei locale şi a justiţiei. Se dau autorizaţii de demolare şi construcţie fără existenţa unui aviz din partea organismelor abilitate cu evidența și protejarea monumentelor istorice. În alte cazuri, hârtiile sunt în perfectă regulă, dar caracterul barbar al demolărilor te îngrozește.

Responsabilii oraşului mimează surpriza, mirându-se de cum s-a putut admite aşa ceva! Nu există în Chişinău o voinţă a administraţiei de a instala un „filtru” al propriilor decizii, când vine vorba de demolări, un filtru care să excludă eroarea şi frauda, aşa cum există multiple sisteme de securitate la centralele nucleare – comparaţia nu e deloc exagerată. Chişinăul are prea puţină istorie imprimată în clădirile sale pentru a se distruge şi ceea ce mai poate fi salvat.

O emblemă a arbitrarului şi a relei-credinţe poate fi considerată monstruoasa construcție de pe bd. Ștefan cel Mare, de lângă Muzeul Herţa. S-au scris multe pe acest subiect: avem acolo un ghem infracțional „țesut” de administraţia locală, de ministerele Culturii, Justiţiei, pe scurt: de turpitudinea umană. Iniţial, s-a eliberat o licenţă pentru lucrări de artizanat, care „rima” într-un fel cu artele muzeului. Numai că deţinătorul licenţei a vândut terenul unui alt proprietar şi după mai multe manipulări în acte lângă Muzeul Herţa a apărut șantierul unui hotel, încălcându-se legea care interzice ridicarea unor construcții eterogene în proximitatea monumentelor istorice.

Când scandalul a izbucnit, finisarea hotelului a fost oprită şi de atunci această monstruozitate cu scheletul la vedere strivește plăpânda incintă a muzeului. Nu se ştie nimic despre vreo condamnare în acest dosar.

Asta se întâmplă în centrul Chişinăului, aproape de Casa Guvernului şi de Ministerul Justiţiei. Dar ce vedem în cartierele mărginaşe ale urbei, acolo unde „improvizaţiile” de gospodari rurali ale celor care stau la primele etaje ale blocurilor de locuit au condus la proliferarea unor anexe cu aspect de baracă?!

Funcționarilor de la preturile de sector nu le pasă că aceste „apendice” utilitare mutilează faţa şi aşa hidoasă, stalinistă a clădirilor de locuit.

Peste tot în oraşele europene în care am călătorit, şi nu e vorba doar de marile capitale ale lumii, m-au fascinat centrele vechi ale „burgurilor”, conservate şi protejate cu grijă şi dragoste. În Chişinău, istoria şi oamenii săi nu au păstrat un colţ vechi al târgului pe care să-l arăţi cu mândrie străinilor şi în care să simţi că reușești să comunici cu generaţiile precedente.
XS
SM
MD
LG