Linkuri accesibilitate

Viaţa într-o instituţie specializată e mai curând o condamnare, mai ales când la bază stă un diagnostic greşit sau pur şi simplu abandonul.


Ascunşi de ochii lumii din primii ani ai vieţii şi fără şanse minime de a se integra în societate - aceasta este povara grea pe care o suportă copiii cu dizabilităţi mintale severe. Urmând tradiţia sovietică pseudoumană, ei continuă să fie internaţi la instituţii specializate, una dintre care este şi internatul pentru copii cu retard mintal sever de la de la Orhei, pe care l-am vizitat recent. Instituţia este amplasată la câţiva kilometri depărtare de oraş, întro pădure, unde rar când ajunge picior de om. Culmea e că mulţi dintre cei 259 copii şi tinerii aflaţi aici ar putea avea o viaţă normală, în comunitate, fără a împovăra prea mult familiile lor sau domeniul statal al asistenţei sociale. Viaţa întro astfel de instituţie e mai curând o condamnare, mai cu seamă atunci când la bază stă un diagnostic greşit, sau pur şi simplu abandonul.

Victor e pasionat de tehnică

Victor e pasionat de tehnică

Victor are 21 de ani şi deşi ar trebui să se afle la unul dintre internatele psihoneurologice, unde sunt ținuți, pentru toată viața, maturii care absolvesc școlile internat de felul celei din Orhei, este fericit că poate să mai rămână aici, unde a crescut de mic. Băiatul chiar dacă acum nu demult a început să scrie şi să citească, este renumit în internat pentru faptul că repară încălţăminte, cântă frumos şi chiar compune cântece:

“Am învăţat să cos încălţăminte de la un băiat, care a plecat în familie, în societate. Mai învâţ de la spcialiştii care vin aici şi repară câte ceva. Mă uit cum face una, alta şi învâţ”.

Băiatul a fost abandonat la naștere de mama care a invocat motivul că acasă o mai așteptau câteva guri. Faptul că medicii l-ar fi diagnosticat pe Victor cu handicap mintal a fost un ”argument” în plus pentru ea. Chiar dacă abia recent a aflat că are familie, băiatul nu-şi pierde speranţa că va ajunge să se bucure de întâlnirea cu fraţii săi:

“Eu n-am ştiut că am părinţi, fraţi şi surori. Nu demult lucrătorii de aici mi-au spus că eu am familie. M-am bucurat foarte mult. Mama a murit şi tata tot a murit, fraţii nu o duc prea bine, dar eu tare mă bucur că am o soră şi este cineva care se gândeşte la mine”.

Chiar şi cu abilităţile pe care le are, Victor, deocamdată, râmâne la internat, pentru că sora nu-l poate lua la ea, iar în localitatea de unde a fost adus nu sunt servicii pentru el. La fel ca Victor, multi dintre cei care locuiesc în internat, sunt adulți sau în prag de majorat, dar nu au unde pleca. Unii rămân aici pentru tot restul vieții, deși instituția este destinată copiilor. Pe lista de așteptare a celor care urmează să fie integrați în societate figurează în jur de 60 de copii, ne spune directoarea instituţiei Lidia Popa:

Lidia Popa

Lidia Popa

“Avem copii care se descurcă foarte bine, în măsura în care pot şi a abilităţilor pe care le au. Cel mai bine ei se descurcă la țară, unde au posibilitatea să muncească. Dar ei trebuie să fie acceptaţi de comunitate. Pentru asta deja părinţii trebuie să insiste, să spună lumii că acesta e copilul meu şi e ca toţi ceilalţi. Avem copii care au fost integraţi în familie şi se descurcă foarte bine, deşi cineva trebuie cineva să aibă grijă de ei, să existe servicii pentru ei, aşa cum există în alte ţări”.

Pentru ca revenirea acasă să fie mai ușoară, anul trecut administrația instituției a început să-i învețe a scrie și a citi pe câțiva tineri, unii dintre care au peste 20 de ani, chiar dacă instituţia nu are, conform statutului, program de învăţământ şi nici cadre pentru aceste activităţi. Copiii au întrecut aşteptările şi au dovedit că pot să deprindă carte foarte repede. Totuşi problema cea mai mare, ne spune Lidia Popa, apare atunci când tinerii ating majoratul şi ar trebui să se întoarcă în localităţile de baştină, însă autorităţile publice locale, de cele mai multe ori, nici nu-şi amintesc că au copii la internatul din Orhei şi că ar trebui să se îngrijească pentru a le crea servicii care să-i ajute să se integreze în comunitate:

“Apare problema după ce termină şcoala, dacă copii sunt abandonaţi. Ar trebui autorităţile locale să vină să-i ia, să le creeze locuinţe protejate, alte servicii”.

De câţiva ani, organizaţia obştească Keystone desfăşoară o amplă reformă a internatului de la Orhei, reuşind să integreze în familii şi în comunitate câteva zeci de copii şi tineri. În sprijinul celor cu nevoie speciale au fost dezvoltate mai multe servicii comunitare cum ar fi “Locuinţa protejată”, “Casele comunitare”, “Echipa Mobilă” sau “Cadre de sprijin pentru familiile în care s-au integrat copiii”. Este important ca administraţiile publice locale să acceseze surse financiare existente deja în bugetul public pentru astfel de servicii, spune Ludmila Malcoci, directoarea Keystone Moldova:

Ludmila Malcoci

Ludmila Malcoci

“În cazul unei case comunitare, de exemplu, atunci la când la nivel de buget raional se va face planificarea, se vor cere bani pentru casa comunitară de la bugetul central. Atunci când Bugetul central va planifica bani pentru casa comunitară din raionul dat va ţine cont că aceşti 4 copii au fost luaţi dintro instituţie anume. Deci, la modul practic, se vor da mai puţin bani instituţiei respective şi mai mulţi bani vor merge la servicii”.

În ultimii cinci ani, peste 5000 de copii instituţionalizaţi în internate şi şcoli auxiliare au fost integraţi în familii şi în comunitate, în cadrul unei ample reforme de dezinstituţionalizare a copiilor. Peste 7 mii de copii încă mai aşteaptă să revină şi ei în rând cu lumea.
XS
SM
MD
LG