Linkuri accesibilitate

Biroul Electoral Central a anunțat că prezența la vot s-a ridicat la 45,92%, marja de eroare fiind de +/-3%.


Informațiile parvenite de la București despre rezultatele referendumului desfășurat duminică pentru destituirea președintelui suspendat, Traian Băsescu, au fost contradictorii imediat după încheierea votării.

Intr-un ultim comunicat însă, Biroul Electoral Central a anunțat că la închiderea urnelor prezența la vot s-a ridicat la 45,92%, marja de eroare fiind de +/-3%.



In cursul zilei de luni vor fi anunțate, a declarat purtătoarea de cuvînt a BEC, în trei comunicate, rezultatele parțiale ale referendumului. Nu s-a precizat data declarării rezultatelor definitive.

Potrivit celor două exit-poll-uri prezentate de posturile de televiziune Realitatea TV și Antena 3, la ora 23, după închiderea urnelor, prezența la vot înregistrată pînă la orele 21.00, s-ar fi situat între 44,01%, respectiv 51%.

Traian Băsescu a declarat imediat după închiderea secțiilor de votare că „românii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari conduși de Ponta și Antonescu”. Potrivit președintelui - citat de Hotnews.ro - referendumul a fost invalidat prin neparticiparea la vot. Traian Băsescu a afirmat între altele că „fractura din societate trebuie stopată, trebuie anihilată, pentru că România are nevoie de toate energiile pentru a reuși în procesul de integrare în lumea civilizată.”

In același sens s-a pronunțat și europarlamentara Monica Macovei care a mulțumit celor care „au înțeles că ne-am luptat ca justiția să rămână independentă”, adăugînd că „am luptat împotriva minciunii și imposturii și bolșevismului”.

Vasile Blaga, președintele PDL, a spus că potrivit numărătorii paralele a partidului săi, prezența la vot a fost de 46,8%. In București au votat, potrivit aceleași declarații doar 40,5% din cei înscriși la vot.

In declarații paralele, Daniel Constantin, președintele Partidului Conservator a afirmat că prezența la vot s-ar fi ridicat la peste 51% și că, în consecință, „Traian Băsescu este demis”. Ceva mai prudent, Relu Fenechiu, președintele Partidului Național Liberal a spus: „după Comunicatul BEC la închiderea urnelor

Comunicatul BEC la închiderea urnelor

numărătoarea noastră de la ora 22.00, dar nu avem toate secțiile, credem că scorul final va fi de aproximativ 52%. Toate acestea sînt evaluări. Vom afla în această noapte, scorul real”.
XS
SM
MD
LG