Linkuri accesibilitate

Credeam că „mañana“ e culmea rafinamentului în materie de tehnici de supravieţuire socială, pînă am ajuns la musulmani şi am dat de „inş‘Allah“.


Intotdeauna am fost leneş şi am funcţionat amânând pânǎ în ultimul moment tot ce-mi putea strica bucuria prezentului, ştiind din experienţǎ subtil rodatǎ cǎ în scurtul timp de dinaintea ghilotinei administrative aveau sǎ ţâşneascǎ puhoaie de adrenalinǎ creativǎ şi cǎ textul avea sǎ se scrie, cum ar veni, singur, fǎrǎ intervenţia pǎrţii conştiente din creier.

Sînt un leneş născut în cultura opresivã a lui: „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi“. Dacã eram credincios, aş fi fost un om nefericit şi ipocrit, pentru cã religiile te învaţã cã lenea e un pãcat... Învãţãturã, în cazul meu, contraproductivã si inutil culpabilizantã, pentru cã dacã treaba se face singurã în ultima clipã, de ce atunci sã mã mai activez si eu din timp, demonstrativ si stricîndu-mi huzurul?

Îmi gãsisem un model, la hispanici si meridionali, în acea cultură a lui „mañana“, care e literalmente promisiunea cã vei face (poate) mâine ceea ce ţi se cere insistent sã isprãveşti azi, de parcã universul nu s-ar mai învârti dacã tu persişti în atâta trândãvie pe care o ştii creativã.

Credeam cã „mañana“ e culmea rafinamentului în materie de tehnici de supravieţuire socialã, pînã am ajuns prin ţãri musulmane şi am dat de cultura lui „inş‘Allah“... Acolo, o-ho-ho, nu doar cã laşi totul pe mâine fãrã nicio intentie de a isprăvi, dar esti absolvit dinainte de pãcat si vinã, pentru cã... aşa a vrut Allah!

Odatã, în Afganistan, am rãcnit la un şofer (trândav prin definitie) nãimit cu sãptãmâna cãruia îi cerusem sã vina a doua zi să mă ducă la ora cutare pentru o reuniune importantã... „Inş‘Allah, am sã vin“, mi-a murmurat mincinos de sub turban.

Dupã ce m-am potolit, i-am explicat: „Stii, cultura voastrã a lui „inş‘Allah“ mi pare pandantul exact al lui „mañana“ la spanioli“...

I-am explicat.

-- „Ahhh“, mi-a zis... „Am înţeles: „inş‘Allah“ e într-adevãr ca „mañana“ la spanioli... numai că fără sentimentul ăla de urgenţă!...“

Un om adorabil. Am vrut să-l imbrăţişez, dar mi-era prea lene. Asa răspund si eu cînd mã întreabă cineva de ce cu atîta talent (başca frumuseţea virilã) nu scriu naibii odată ceva interesant. Le zic: „Nu e nicio urgenţă.“
XS
SM
MD
LG