Linkuri accesibilitate

La referendumul din România, până la ora 14.00, prezenţa la urne a fost de 21%


Biroul electoral central din România a anunţat că până la ora 14.00, prezenţa la urne la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost de 21 la sută. Datele au o marjă de eroare de 3 la sută, însă participarea este cu 6 procente mai mică decât la alegerile locale din luna iunie.

Referendumul a fost iniţiat de Uniunea Social-Liberală aflată la guvernare, care-l acuză pe preşedinte de depăşirea atribuţiilor. Politicieni europeni şi-au exprimai profunda îngrijorare în legătură cu criza politică din România.

Referendumul va fi validat dacă participarea va fi de jumătate plus unul din alegătorii înscrişi pe liste, adică de peste 9 milioane de români.

În Republica Moldova au fost aduse peste 48 de mii de buletine de vot, însă în orele dimineţii prezenţa la cele 14 secţii de votare a fost de numai 800 de persoane. Următoarea estimare a Biroului electoral central privind participarea la vot va fi anunţată după ora 18.30.
XS
SM
MD
LG