Linkuri accesibilitate


De cîteva săptămîni se discuta intens despre posibilitatea federalizării Republicii Moldova ca modalitate de reîntregire a ţării şi rezolvării diferendului transnistrean încît chiar mulţi jurnalişti se întrebau cine a lansat această discuţie dacă nu există nici o înţelegere sau poziţie oficială ale autorităţilor sau partenerilor de negocieri.

Între timp această discuţie s-a mai moderat, însă conceptul de federalizare continuă să fie promovat pe alte căi, iar una din ele poate fi decizia consilierilor comunişti de la Bălţi de organizare a unui referendum în toamnă pentru a obţine statut de autonomie. Sunt aproape sigur că această decizie nicidecum nu urmăreşte acest obiectiv, ci reprezintă o forţare a negociatorilor din partea Chişinăului de a accepta mai repede ideea federalizării Moldovei.

Cred că autorităţile ţării trebuie să abordeze aceste provocări cu maximă responsabilitate mai ales că luna aceasta este aşteptată vizita Cancelarului german, care chiar dacă nu va avea discuţii pe tema reîntregirii ţării, starea de spirit pe care o va găsi dna Angela Merkel la Chişinău va fi determinantă în discuţiile ulterioare pe care le va avea eventual cu reprezentanţii Rusiei.

Pe de altă parte, este adevărat că această decizie a consilierilor comunişti de la Bălţi va impulsiona mult-discutata descentralizare a autorităților locale.
XS
SM
MD
LG