Linkuri accesibilitate

Expert-Grup evaluează prognozele sumbre.

Săptămâna aceasta BERD a revizuit în jos perspectiva creșterii economice pentru vecinii de est ai Uniunii Europene, inclusiv pentru Republica Moldova, semnalând că unda de șoc a crizei a trecut Prutul. Și mai recent, chiar joi, economiștii de la Expert Grup din Chișinău au spus că întrevăd în Moldova o creștere și mai redusă decât prevede BERD, de numai un procent și jumătate. Detalii, în relatarea Lilianei Barbăroșie.

După o corecţie în sens negativ, de la 4 la 2,5 la sută, adusă zilele trecute previziunilor de creştere economică a Republicii Moldova de Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, astăzi şi Expert Grup, un cunoscut centru de analize economice local, a anunţat că şi-a revizuit prognoza - de la 2,1 la sută la 1,2%, o reducere motivată în primul rând de efectele secetei.

Iată cum a apreciat aceste prognoze sumbre directorul Expert-Grup, Valeriu Prohniţchi:

„Am o senzaţie de deja vu colectiv. Am mai avut asemenea ştiri în 2008 - 2009. Vedem tendinţe similare în economia moldovenească cu cele din 2008-2009. Întrebarea este ce am învăţat de atunci. Impresia mea este că foarte puţin. Aşteptăm multe de la Dumnezeu, şi foarte puţin facem ca să schimbăm lucrurile prin politici mai bune. Nu ne-a surprins temperarea activităţii economice, ci ritmul cu care se înrăutăţeşte mediul economic general.”

La modul practic, această reducere se va simţi printr-un număr record de şomeri, similar maximului istoric din 2010, venituri sub aşteptări la bugetul de stat şi un risc sporit de deflaţie, la fel de periculoasă pentru economie ca şi o inflaţie prea mare. În consecinţă:

„Anul 2012 poate fi unul din cei mai dificil ani pentru populaţia rurală, care va avea implicaţii majore asupra artei sărăciei şi inegalităţii. Cauzele principale sunt reducerea ocupării în sectorul agricol, reducerea veniturilor populaţiei rurale din activitatea agricolă individuală, dar şi reducerea fluxului de remitenţe”, a apreciat directorul de programe de la expert Grup, Ana Popa.

Guvernul nu se arată însă îngrijorat, fiindcă, aşa cum susţine vice-ministrul economiei, Octavian Calmâc, agricultura nu va descreşte atât încât să trezească îngrijorare, iar reducerea exporturilor pe o direcţie va fi suplinită neapărat de creşteri pe alta:

„Cu toate acestea noi rămânem destul de optimişti vizavi de analizele şi prognozele de la început de an. Considerăm că masa critică acumulată vizavi de efectele economice negative din agricultură nu sunt suficiente pentru a revedea indicatorii macroeconomici.”

Economia Moldovei a crescut în primul trimestru al acestui an cu doar unu la sută. Prognozele guvernului indică la o creştere de 3 la sută spre final de an, însă reprezentanţii FMI admit de pe acum o revizuire a acestor planuri, mai ales din cauza secetei.
XS
SM
MD
LG