Linkuri accesibilitate

Sportul în Moldova poate însemna şi o soluţie socială pentru a salva zeci de mii de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă.-


Ne aflăm într-un interstițiu ce desparte două competiții sportive majore: Turneul final al Campionatul European de Fotbal din Polonia și Ucraina, și, respectiv, Jocurile Olimpice de Vară, care încep peste două zile la Londra. Aceste competiţii trezesc mari pasiuni și în Republica Moldova, unde autoritățile organizează deja de câțiva ani „orășele ale microbiștilor” care pot viziona pe ecrane uriașe pasele filigranate ale spaniolului Iniesta sau loviturile libere ale italianului Pirlo – două nume sonore din finala Campionatului European de Fotbal din acest an.

Şi câţiva sportivi moldoveni şi-au câştigat dreptul de a participa la Olimpiada de la Londra, deşi şansele lor la o medalie olimpică, spun experţii, sunt destul de modeste. Oarece speranţe am avea la haltere, dar ar fi bine să lăsăm loc, cu optimism, şi unei frumoase surprize, că acesta e farmecul Jocurilor Olimpice.

Febra marilor competiţii sportive, care-i animă şi pe moldoveni, este un bun prilej de a vorbi despre sportul de masă de la noi. A devenit un loc comun să deplângem dispariţia preocupării din partea statului pentru susţinerea sportului, să deplângem demolarea infrastructurii. Însă aceasta este realitatea.

Simbolul-forte al degradării despre care vorbim sunt ruinele Stadionului Republican din Chişinău, destul de popular şi frecventat pe vremuri, unde se ţineau nu doar competiţii între profesionişti, dar aveau şi universităţile posibilitatea să-şi susţină programul de educaţie fizică pentru studenţi. Cel ce vă vorbeşte – oricât ar părea de incredibil astăzi - şi-a petrecut acolo, împreună cu colegii de facultate, multe ore de antrenament fizic.

Promisiunea construirii unui Stadion Olimpic - iniţiativă apărută încă în anii 90, când ne-a vizitat Juan Antonio Samaranch (preşedintele de atunci al Comitetului Olimpic Internaţional) - a fost dată uitării. Nici comuniştii lui Voronin nu au reuşit, în cei 8 ani de guvernare, să adune fonduri pentru a materializa acest obiectiv. Unul dintre locurile preconizate pentru construcţia marelui stadion - şi anume, terenul din preajma Circului din Chişinău, clădire devastată şi ea – arată azi ca o groapă de gunoi.

Avem nevoie de sportivi talentați, pentru a ne reprezenta ţara în competiţii internaţionale: performanţa lor va vorbi mult mai convingător despre Moldova decât zecile sale ambasade. Aceşti sportivi nu se pot lipsi de o infrastructură modernă şi de specialişti de mare clasă, care trebuie plătiţi cu bani grei. Dar avem în egală măsură nevoie şi de practicarea în masă a sportului, pentru a înviora starea de sănătate a acestei naţiuni, greu încercate şi vlăguite de o tranziţie fără de sfârşit. Nu e o declaraţie gratuită, una care să sune frumos. Sportul ca idee naţională este folosit de multe ţări ale lumii. Şi exemplul care îmi vine în minte este Norvegia, cu Regele său urcat pe schiuri.

Sportul în Moldova poate însemna şi o soluţie socială pentru a salva zeci de mii de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, copii-vagabonzi, căzuți în plasa drogurilor şi a alcoolului. Pasiunea pentru sport, spiritul de fair-play pe care îl cultivă acesta ar solidariza societatea, ar mai diminua din valul de ură şi intoleranţă care pare să fi atins paroxismul în localităţile noastre – dovadă stă cronica înfiorătoare a crimelor şi delictelor în care sunt implicaţi adolescenţi şi tineri. Competiţia dintre bar şi stadion în Moldova a câştigat-o, categoric, barul. Este „industria” cea mai prosperă de la noi.

Deocamdată, până la timpuri mai fericite, Moldova profesează sportul la televizor. Imaginea frumoasă a marilor întreceri internaţionale – măcar ea! – sper să trezească dorinţa de sport şi de sănătate a concetăţenilor noştri.
XS
SM
MD
LG