Linkuri accesibilitate

Oaspetele ediţiei - fostul şef al Misiunii OSCE la Chişinău, ambasadorul William Hill.

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. În ediţia de astăzi:

Fostul şef al Misiunii OSCE la Chişinău, ambasadorul William Hill, este de părere că negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean se mişcă în direcţia cea bună, dar este prea devreme să se vorbească despre statutul regiunii transnistrene.

Începem ca de obicei cu buletinul de ştiri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute:

***

Secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, a întreprins o vizită de documentare la Chişinău şi Tiraspol, la capătul căreia şi-a exprimat optimismul în legătură cu negocierile pentru rezolvarea problemei Transnistriei. După discuţii cu conducerea de vârf la Chişinău, Lamberto Zannier a spus că procedura negocierilor în formatul 5+2, convenită recent la Viena, va permite părţilor şi mediatorilor să treacă la „aspecte substanţiale” ale reglementării conflictului transnistrean. În timpul întâlnirii cu Vlad Filat, Zannier l-a lăudat pe primul ministru pentru contribuţia personală la înviorarea negocierilor şi contactele frecvente cu liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk.

Lamberto Zannier

Lamberto Zannier

Într-un interviu acordat în ajun Europei Libere, secretarul general al OSCE a spus că lucrul cel mai important, pentru a se ajunge la o soluţie durabilă, este ca oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului să se înţeleagă între ei. Zannier a negat că Moldova, prin conflictul transnistrean, ar fi o „monedă de schimb” pentru marile puteri, spunând că în cadrul OSCE asemenea târguri nu îşi au locul, iar Rusia este un membru ca oricare altul, fără drept de veto.

La Tiraspol, pe lângă întrevederea cu liderii administraţiei, secretarul general al OSCE a avut discuţii cu reprezentanţi ai societăţii civile. Lamberto Zannier s-a interesat de nevoile ONG-iştilor din stânga Nistrului, iar aceştia – de proiectele de asistenţă ale OSCE şi măsurile de sporire a încrederii, a declarat Europei Libere Sergiu Ostaf, preşedintele Centrului de resurse pentru drepturile omului de la Chişinău:

„Au fost circa 30 de organizaţii la care eu am participat şi am văzut ce a fost acolo. Societatea civilă vorbeşte despre importanţa prezenţei OSCE şi ODIR, care este o instituţie din cadrul OSCE care promovează democraţia. Vorbeşte despre importanţa acţiunilor, proiectelor organizaţiilor internaţionale şi demonstrează o deschidere mai mare. Concluziile ar fi, din ce înţeleg eu, că există o disponibilitate din partea administraţiei din stânga Nistrului de a îmbrăţişa mai multe programe de asistenţă tehnică, de apropiere a ambelor maluri ale Nistrului, cooperarea cu partenerii din dreapta Nistrului pe mai multe segmente”, a declarat Europei Libere Sergiu Ostaf.

La Tiraspol a ajuns o nouă tranşă de aproape 16 milioane de dolari din asistenţa financiară rusă pentru Transnistria, transmite agenţia Novîi Reghion. Banii sunt destinaţi, ca şi până acum, unui adaos la pensii şi pentru îmbunătăţirea alimentaţiei în şcoli şi spitale. Suma ar trebui să acopere aceste necesităţi până la sfârşitul anului.

Evgheni Şevciuk

Evgheni Şevciuk

Şeful administraţiei transnistrene Evgheni Şevciuk s-a întâlnit cu şefii celor mai mari întreprinderi ale regiunii pentru a discuta planurile de dezvoltare economică pe termen mediu. Şevciuk a spus că prioritară este păstrarea colectivelor de muncă şi că anumite întreprinderi falimentare vor continua să fie subvenţionate. Totodată, el a spus că Transnistria trebuie să-şi dinamizeze exporturile, iar pentru asta s-a decis crearea unei structuri speciale în cadrul ministerului de externe de la Tiraspol responsabilă de relaţiile cu partenerii externi. Referindu-se la direcţiile strategice ale relaţiilor economice externe, Evgheni Şevciuk a spus că Transnistria este interesată să-şi promoveze mărfurile atât pe pieţele europene, cât şi pe cele ale Federaţiei Ruse.

Şi tot Evgheni Şevciuk a anunţat că în regiunea transnistreană pentru prima dată o să apară şi un operator de telefonie mobilă în format GSM. În Transnistria există de aproape 15 ani o reţea de telefonie mobilă, dar într-un alt format şi anume – CDMA. Transnistrenii însă folosesc şi telefoane GSM, cumpărând cartele „sim” de la operatori din Ucraina şi Republica Moldova. Potrivit unor calcule, anual transnistrenii plătesc pentru serviciile oferite de operatorii străini aproape o jumătate de milion de dolari. Respectiv, bugetul transnistrean este în pierdere, a explicat Şevciuk. Se relatează că ar exista deja doi pretentenţi la licenţa de telefonie GSM, însă numele lor deocamdată nu a fost divulgat.

***

În vizita sa la Chişinău şi Tiraspol, secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Lamberto Zannier, a fost însoţit de fostul şef al Misiunii OSCE la Chişinău, ambasadorul William Hill, cel care a deţinut această funcţie timp de două mandate şi e considerat un veteran al negocierilor pentru reglementarea transnistreană. Despre mersul negocierilor şi perspectiva soluţionării politice a conflictului cu William Hill a stat de vorbă colega noastră, Valentina Ursu:

Europa Libera: Ani de zile ati fost un actor important la tratativele privind rezolvarea problemei transnistrene. Cum vedeti acum din afara, de la distanta, procesul de negocieri?

William Hill

William Hill

W. Hill: „Cred că, de la sfîrşitul anului 2011, procesul pentru soluţionarea problemei transnistrene a început să se mişte din ce în ce mai mult în direcţia cea bună. Negocierile oficiale au reînceput, dar încă şi mai important, au fost mult mai multe contacte, la nivel de experti, ale grupului de contact, ale grupurilor de lucru între cele două părţi şi, de la schimbarea administraţiei in regiunea transnistreană, la sfîrşitul anului 2011, remarcăm o îmbunătăţire reală a atmosferei din relaţiile dintre cele două părţi care negociază - Transnistria şi Republica Moldova -, la toate nivelele.

Cred că e un semn încurajator, cred că lucrurile merg în direcţia cea bună şi dacă ele pot să meargă mai departe în acest fel, există promisiuni pentru succese reale în procesul de negocieri.”

Europa Libera: S-a lasat sa se inteleaga ca problemele politice pot fi abordate deja în cadrul negocierilor în formatul „5+2”, care vor avea loc în toamna la Viena. Secretarul General al OSCE, aflat in vizita in Moldova, spunea ca mai devreme sau mai târziu vor fi nevoiți să discute statutul Transnistriei. A venit sau inca nu momentul pentru asemenea discutii?

W. Hill: „Cred că este prea devreme să vorbim despre statutul regiunii. Sunt multe care s-au întîmplat în cei șase ani în care nu au fost convorbiri reale, contacte neoficiale, şi cred că procesul a început să fie reluat, dar rămîn o mulţime de chestiuni practice, implicînd transport, comunicaţii, călătorii, afaceri; si toate aceste probleme pot fi abordate odata ce convorbirile continuă.

Cred că putem vedea cu totii anumite progrese şi putem aştepta mai multe rezultate concrete în anumite domenii, si toate astea sunt evoluţii bune, căci duc la cîştigarea încrederii şi la folosirea acestui moment propice al negocierilor. Eu la asta m-aş uita mai întii.”

Europa Libera: Sunt intamplatoare sau nu discutiile despre o eventuala federalizare a R. Moldova?

W. Hill: „Nu sunt sigur că cineva din guvernul moldovean sau din administraţia transnistreană a început să vorbească despre asta, dar am văzut speculaţii în presă. Nu cred că acum părţile vorbesc despre statutul regiunii. Mă aştept ca acest subiect să apara mai tîrziu.

Sunt la Chişinău numai de o zi şi nu am vorbit cu prea mulţi oameni; s-ar putea ca ei sa imi spună ceva diferit, dar cred că este prea devreme să ne îngrijorăm despre statutul regiunii. Si cred că vorbind despre „federalizare” sau „autonomie” nu este productiv în acest moment. E prea devreme.”

Europa Libera: Dar cui ii revine rolul de a elabora si a propune un proiect de statut pentru regiunea transnistreana?

W. Hill: „Cei doi negociatori, domnul Carpov si doamna Ştanski, reprezentantii părţilor şi oamenii pe care îi reprezintă vor determina statul regiunii în ultimă instanţă, dar părerea mea este - si asta este o opinie strict particulară -, că se progresează în discutarea acestei chestiuni şi dacă procesul va continua aşa după cum a reînceput, o să se ajungă acolo. Şi s-ar putea să obţină ceva ajutor din afară, dar eu nu am mai multe de spus despre asta. Este ceva ce va fi hotarît de ei înşişi.”

Europa Libera: Ati putea sa ne spuneti care sunt asteptarile administratiei de la Tiraspol de la acest proces de negocieri?

W. Hill: „Cred că Tiraspolul iniţial speră în îmbunătăţirea relaţiilor, îmbunătăţirea modului în care lucrurile evoluează în regiune, în domenii concrete şi în ultimă instanţă speră să se stabileasca un statut, şi să se poată vorbi despre finalul acestui conflict, cred că s-au făcut ceva paşi, dar a rămas încă foarte mult de facut.”

Europa Libera: Pozitia Tiraspolului la masa de negocieri este cea pe care o exprima si reprezentantii Federației Ruse?

W. Hill: „Ei bine, va trebui să îi întrebaţi pe ruşi despre asta. Cred că unele din interesele Tiraspolului nu sint chiar aceleaşi ca ale Rusiei şi asta nu e surprinzător. Dacă au idei diferite care ar putea să fie soluţia potrivită pentru rezolvarea conflictului, asta nu m-ar surprinde, dar nu ştiu nimic precis.”

Europa Libera: Trupele puternic înarmate ale pacificatorilor ruşi din Transnistria devin inadecvate contextului din această regiune, a declarat secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier. Se discuta despre schimbarea statutului fortelor de mentinere a păcii din zona de securitate a Moldovei?

W. Hill: „Am citit interviul secretarului general al OSCE, domnul Zannier în Komersant. Si el aducea un argument foarte bun despre asta şi anume că operaţiunile de menţinere a păcii au avut un scop foarte precis şi necesar, cînd a fost stabilita misiunea lor, acum exact 20 de ani - vor fi 20 de ani sîmbată - de la semnarea acordului de încetare a focului. Dar condiţiile în regiune s-au schimbat.

In unele aspecte, esenţial, în ultimii 20 de ani, şi nu este surprinzător, nevoia de a avea operaţiuni de menţinere a păcii şi de securitate, s-a schimbat şi ea. În ultimă instanţă operaţiunile refectă această schimbare. Si cred că este o poziţie corecta şi pot să sper ca negociatorii, din toate părţile implicate în formatul 5 plus 2 vor privi această problemă din această perspectivă.”

Europa Libera: Mai in glumă dar mai mult in serios sa va intreb pana cand ar putea staționa armata rusă în estul Moldovei. Pană în care an?

W. Hill: „Eu nu vă pot spune asta ! Cînd am venit aici pentru prima dată în 1999, la summitul de la Istanbul din 1999, toate ţările, OSCE-ul au semnat un acord care prevedea o retragere totală a forţelor ruseşti pînă în 2002. La Porto s-a extins termenul pînă în 2003. Si in perioada aceea am avut suficiente evoluţii pozitive ca sa credem că acest termen ar fi putut fi respectat.

Acum termenul a trecut de mult şi cred că este imposibil să spunem exact cînd anume am putea vedea că acest lucru se întimplă. As spera să se întimple mai curînd decît mai tîrziu, pentru că asta ar însemna că facem progrese şi că am ajunge la o rezolvare a conflictului.”

Europa Libera: Dle ambassador Hill in calitate de fost sef al misiunii OSCE la Chisinau l-aţi cunoscut foarte bine pe fostul lider transnistrean Smirnov, pe actualul sef al administratiei de la Tiraspol, l-aţi cunoscut…

W. Hill: „...L-am cunoscut foarte, foarte bine pe Şevciuk. A intrat în Parlament cînd eu eram la misiunea OSCE, a fost reprezentantul Transnistriei, sau şeful părţii transnistrene în comisia constituţională comună în 2003 şi a fost speaker al legislativului din Transnistria pentru anii în care am fost acolo. L-am văzut des şi l-am cunoscut. Il consider un om foarte capabil şi talentat şi cred că va fi în stare să foloseasca aceste calităţi şi să contribuie la găsirea unei soluţii conflictului.”

Europa Libera: Dar ce parere aveti despre intalnirile oficiale si mai ales informale dintre premierul Vlad Filat si liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuc?

W. Hill: „Le găsesc foarte bune. Cred că dacă doi lideri sunt capabil să clădească o bună relaţie între ei, asta poate să ajute foarte serios în depăşirea obstacolelor şi ajungerea la rezultate. Cred că este un lucru pozitiv. Nu ştiu ce să aştept de la ei, ar trebui să îi intrebaţi pe domnii Şevciuk şi Filat, dar despre ce ştiu eu, le consider foarte bune.”

Europa Libera: Anunțata vizită la Chisinau a cancelarului german Angela Merkel ar putea sa aduca ceva nou in procesul de solutionare a problemei transnistrene?

W. Hill: „Trebuie să îi întrebaţi pe germani şi cancelaria federală. Faptul că doamna Merkel vine în august este, de asemenea, foarte bine. Si sper că toată lumea implicată va folosi ocazia pentru a face cît mai multe progrese.”

Europa Liberă: Fostul şef al Misiunii OSCE la Chişinău, ambasadorul William Hill, în dialog cu Valentina Ursu.

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG