Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.


Curtea de Conturi examinează astăzi cum s-au format și cheltuit anul trecut fondurile de asigurări obligatorii în sănătate. În urma unui audit asemănător al Curții, vizând acumulările în fondul de asigurări sociale, Guvernul a anunțat că o treime din cetățenii apți de muncă, adică vreo 800.000, nu varsă contribuții în acest fond și a propus introducerea amenzilor pentru cei care se eschivează.

Serviciul de Informaţii şi Securitate organizează astăzi o masă rotundă la care va dezbate împreună cu experți ai Consiliul Naţional pentru Participare un plan de reforme pentru a deveni mai eficient și mai independent.

Clubul Jurnaliştilor de Investigaţie va analiza într-o ședință cum și dacă au contribuit instituțiile statului la prevenirea torturii la 5 ani de la crearea unui mecanism național menit să diminueze fenomenul.

La Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei are loc o expoziție despre deportările și represiunile politice din perioada sovietică. La expoziția pregătită de Muzeul Victimelor Deportărilor şi Represiunilor Politice pot fi văzute 620 de piese muzeale: fotografii, documente, scrisori din Siberia, afişe de epocă, lozinci şi foi volante antisovietice, obiecte personale ale foştilor deportaţi şi deţinuţi politici.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon aflat în turneu prin țările balcanice va vizita astăzi Bosnia-Herțegovina. În timpul escalei de marți la Priștina, prima sa vizită în Kosovo de când fosta provincie sârbă și-a proclamat independența în februarie 2008, Ban a îndemnat etnicii sârbi și albanezi la dialog pentru aplanarea tensiunilor din raioanele nordice ale Kosovo.

La Geneva se întrunește astăzi Consiliul General al Organizației Mondiale a Comerțului care își va continua lucrările și pe parcursul zilei de mâine.

La Washington, ministrul Finanțelor, Timothy Geithner va prezenta astăzi raportul anual despre starea finanțelor americane în cadrul audierilor în comitetele de profil ale Congresului.

La Bruxelles, Comisia Europeană urmează să anunțe astăzi noile alocații pentru emisiile nocive în cadrul unei scheme menite să reducă poluarea atmosferei.

La Londra, continuă azi pentru a doua zi sesiunea a 124-a a Comitetului Internațional Olimpic înainte de Jocurile Olimpice de vară care încep vineri în capitala britanică.

Iar în Germania începe festivalul anual de la Bayreuth consacrat lui Richard Wagner.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG