Moldova, ucenic mai uşernic, nu prea izbuteşte să-şi facă temele...

Se împlinesc cinci ani de la instituirea în Republica Moldova a unui mecanism național de prevenire a torturii. Însă tortura, tratamentul inuman și degradant în penitenciare și izolatoarele poliției rămân principalele cauze ale plângerilor depuse de cetățenii moldoveni la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Valentina Ursu a stat de vorbă despre acest fenomen cu avocatul parlamentar Anatolie Munteanu.

Europa Liberă: Dle Munteanu, cu cîte cazuri de tortură Republica Moldova a ajuns în ultimă instanţă la CEDO?

Anatolie Munteanu: „Haideţi să spunem că CEDO nu este ultima instanţă. Ultima instanţă este totuşi conştiinţa omului, teama că nu-ţi faci lucrurile aşa cum trebuie, că este o responsabilitate în faţa cetăţenilor tăi. De aceea, instanţa de la Strasbourg este una de orientat pentru Republica Moldova pentru că din jurisprudenţa curţii, din anumite…”

Europa Liberă: Semnale cît de defectuos e sistemul în Republica Moldova…

Anatolie Munteanu: „Exact. Dacă vorbim despre condamnările Republicii Moldova, avem peste 224 de hotărîri pronunţate din cele 207 proceduri în care s-a constatat cel puţin o violare a prevederilor convenţiei, 73 se referă la violarea dreptului garantat de articolul 3 din convenţie, care spune că nimeni nu poate fi supus la torturi, pedepse inumane sau degradante. Din numărul ăsta 73 se referă la articolul 3, din ele sînt 8 violări ale dreptului de a nu fi supus la torturi, ceea ce înseamnă că s-au constatat 8 violări, rele tratamente în forma lor cea mai gravă. Cetăţenii noştri au fost supuşi la torturi, adică li s-au cauzat suferinţe, dureri fizice şi psihice de o intensitate deosebită.”

Europa Liberă: Şi prejudiciul achitat din bugetul public persoanelor ale căror drepturi au fost violate de către reprezentanţii statului se evaluează la…

Anatolie Munteanu: „Circa 11 milioane de euro pentru toate condamnările şi în jur de 800 mii de euro pentru violarea articolului 3. ”

Europa Liberă: Cîte din persoanele care au aplicat tortura au ajuns pe banca acuzaţilor?

Anatolie Munteanu: „Nu suficient de multe pentru a asigura prevenţia. Am efectuat un studiu, care ar fi cauza că în Republica Moldova se mai admit cazuri de tortură? Şi am constatat că, de fapt, pedepsele aplicate pentru torţionari sînt unele simbolice sau, vorbind juridiceşte, sînt cu suspendarea executării pedepsei, ceea ce înseamnă o pedeapsă, dar care nu se aplică.

Adică, deşi persoana se condamnă la privaţiune de libertate, la puşcărie, nu se va executa această pedeapsă dacă pe perioada anumitui termen persoana se va comporta foarte bine şi va fi ascultătoare de lege, haideţi să spunem aşa.

De regulă, trebuie să fii nu ştiu cum ca în termenul de probă, riscînd ani grei de puşcărie, să mai comiţi ceva. De aceea, o pedeapsă cu suspendarea executării nu este în măsură să realizeze efectul preventiv şi nu este compatibilă cu modul în care este privită de către convenţie”.

Europa Liberă: Cazurile de tortură, care au făcut mult mai cunoscută Republica Moldova în lume, rămîn a fi evenimentele din 7 aprilie 2009. Pe cît de mult a lăsat un impact negativ asupra ţării ceea ce s-a întîmplat la 7 aprilie 2009 şi pe cît de mult a ajutat statul Republica Moldova ca să depăşească problemele existente în sistemul organelor de drept?

Anatolie Munteanu: „7 aprilie a fost ziua cînd în Republica Moldova a fost scoasă în vileag o problemă de sistem. Noi am moştenit, din păcate, şi un sistem penitenciar, şi miliţienesc, apoi poliţienesc, mă refer aici la izolatoarele de detenţie preventivă învechite ca arhitectură şi ca mod de abordare, ca moral.

Chiar dacă astăzi prin miracol am avea nişte penitenciare noi, nişte izolatoare, nişte case de arest despre care se vorbeşte de mult timp, dar nu ştiu de ce nu apar, şi am aduce aceiaşi lucrători în aceste localuri, fără a fi instruiţi, fără a fi ajutaţi să-şi schimbe axa valorilor cu referire la fiinţa umană şi modul în care aceasta trebuie să fie tratată pe perioada aflării în custodia statului, probabil că ne-am întoarce la acelaşi număr de condamnări pe care îl avem acum.

De aceea 7 aprilie din nefericire a jucat şi rol benefic, şi negativ, ca o fiinţă bicefală, unde un cap s-a trezit şi strigă ajutor, opriţi-vă! şi altul care reflectă inversul.

Persoanele care au fost torturate la 7 aprilie nu au dreptul să fie uitate. Astea au fost persoanele care au ajutat întreaga societate să vorbească despre un lucru de care puţin se vorbea pînă atunci. Cu siguranţă 7 aprilie a fost acel cap de pod convenabil pentru întreaga societate să se vorbească deschis despre problema torturii şi relelor tratamente în custodia statului.”

Europa Liberă: Domnule Munteanu, dumneavoastră ca avocat parlamentar cunoaşteţi mai bine ca oricine: Strasbourgul, alte capitale, de fiecare dată sugerează şi chiar insistă pe lîngă autorităţile de la Chişinău să-şi facă lecţia pe acasă. Unde e vulnerabilitatea în această problemă pe care o discutăm – cazurile de tortură?

Anatolie Munteanu: „După mine 7 aprilie a fost lecţia, ceea ce urmează după 7 aprilie este lecţia de acasă, iar Moldova ca un ucenic mai uşernic nu prea izbuteşte să-şi facă temele. Pentru că
avem în continuare sesizări despre aplicarea torturii şi relelor tratamente.

Trebuie să spunem în limbajul medicilor că există o dinamică bună a maladiei. Moldova reuşeşte să se trateze cel puţin prin discuţii. Îmi este greu să-mi imaginez cum ceva timp în urmă se discuta atît de liber - ştiţi că oamenii se mai bat în comisariatele de poliţie. Era de aşteptat şi reacţia respectivului minister. Astăzi lucrurile sînt diferite, se schimbă.”

Europa Liberă: Persoanele supuse torturii au şanse să li se facă dreptate?

Anatolie Munteanu: „Au şanse să li se facă dreptate atunci cînd va veni un mesaj puternic din partea întregii societăţi, mă refer aici în bună parte la puterea politicului, ca fenomenul să dispară sau cel puţin impactul acestuia să fie minimalizat. Atunci cînd vom avea un organ competent, independent care va investiga cazurile de tortură, atunci cînd vom avea o justiţie funcţională care va pedepsi cazurile de tortură şi cînd vom avea un minister de interne dotat corespunzător cu angajaţi plătiţi şi instruiţi pe măsură să facă faţă lucrurilor, în mare parte care constă în asigurarea ordinii publice şi descoperirea infracţiunilor, aşa cum scrie în legea cu privire la poliţie, cum scrie în codul de procedură penală.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ca avocat parlamentar sînteţi vizitat cel mai des de oameni în speranţa că le puteţi face dreptate în ultimă instanţă, deşi nu puteţi să substituiţi nici procurorul, nici judecătorul. Ce sprijin îi puteţi acorda omului ajuns la dumneavoastră în disperare?

Anatolie Munteanu: „Din păcate cetăţenii ne confundă cu o instituţie atotputernică. Nu sîntem noi ăştia. Dacă să răspund clar unde noi putem interveni, atunci trebuie să-i descurajăm într-o măsură oarecare pe justiţiabilii noştri şi să le spunem că avocatul parlamentar nu are mandat pe dimensiunea procesului civil, procesului penal, raporturi de muncă, pentru că legiuitorul a hotărît că aceste raporturi juridice trebuie să fie transmise exclusiv în competenţa judecătorului, colateral procurorului şi poliţistului pe dimensiunile respective.

Dar avocatul parlamentar poate să-l întrebe pe primar de ce primarul nu i-a oferit suficientă atenţie cetăţeanului, de ce primarul nu a rezolvat problema cetăţeanului acolo la nivel local şi a admis ca cetăţeanul de rînd să se adreseze tocmai la Chişinău.

Altfel spus, avocatul parlamentar nu este competent să vadă ce e scris în cererea adresată primarului. Avocatul parlamentar are mandat să-i ceară primarului ca acesta să asigure o eficientă conlucrare cu cetăţeanul, să fie suficient de deschis, să creeze la nivel local suficiente mecanisme ca cetăţeanul să fie primit, auzit şi rezolvată problema pe loc acolo în teritoriu, fără a implica autorităţile centrale.”