Linkuri accesibilitate

Ce este absolut esenţial, dar lipseşte clasei politice moldoveneşti


Proteste anticomuniste, aprilie 2009

Proteste anticomuniste, aprilie 2009

Poate societatea civilă să joace un rol conciliant? Concluzii mai puţin optimiste ale unei dezbateri publice.

Deseori analiştii reproşează politicienilor că neînţelegerile dintre ei se răsfrâng asupra bunăstării oamenilor. Ce-i lipseşte clasei politice moldoveneşti? Acceptarea soluţiilor de compromis - la această concluzie au ajuns parlamentarii şi experţii întruniţi în cadrul unei dezbateri publice la care a participat şi corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu:

Participanţii la dezbaterea despre nevoia compromisului politic, în loc să probeze capacitatea de a cădea la pace, au obţinut contrariul, pedalînd pe argumente cunoscute. Deputatul PCRM, Artur Reşetnicov, a acuzat guvernarea că ar dori să nimicească Partidul Comuniştilor:

„A te afla în opoziţie asta nu înseamnă că trebuie să fii persecutat. Cu regret, astăzi, în 2012, putem vorbi la figurat şi direct că s-a pus crucea pe acest compromis politic.”

În timp ce liberalul Valeriu Munteanu le-a reproşat colegilor comunişti că le pun beţe în roate.

„Noi trebuie să scăpăm de Partidul Comuniştilor pentru că acesta este un stăvilar foarte serios în calea dezvoltării democratice a Republicii Moldova.”

De ce politicienii acceptă atît de greu soluţii de compromis? Explicaţia e simplă în opinia democratului Dumitru Diacov, cel care deseori îşi îndeamnă colegii din Parlament la împăcare – partidelor le lipseşte aşa numita cultură a dialogului:

„La noi este această falsă idee despre stânga, dreapta. Pe cînd lupta reală se duce cu mesajul pe bază naţională. Şi asta nu vine de la populaţie, asta vine de la partide care se specializează în chestia asta şi vrând, nevrînd ele devin mai radicale şi susţin că sunt patrioţi. Aceia sunt patrioţi, aceştia sunt patrioţi, da patriotismul lor niciodată nu se întâlneşte.”

La părerea analistului politic Ion Tăbârţă, în Republica Moldova, partidele din opoziţie, odată ajunse la guvernare, tind să aibă un comportament pe care altădată îl criticau:

„Compromisul politic înseamnă auto-refuzul de la ceva, adică se încearcă de a căuta punctele care ne unesc, care ne apropie, nici pe departe punctele care ne dezbină. La noi, din păcate, de foarte multe ori nu s-a mers pe aspectul punctelor comune dar, din păcate, s-a mers pe punctele care ne dezbină.”

Despre capacitatea partidelor politice de a accepta compromisuri am stat de vorbă şi cu câţiva trecători pe care i-am întâlnit pe străzi ale capitalei. Majoritatea au observat că politicienii ştiu să fie concilianţi, însă doar pentru a-şi rezolva propriile interese:

„Mie îmi pare că ei între dânşii se înţeleg, dar iată că pentru popor nu se pot înţelege.”

Europa Liberă: Dar de ce?

„Probabil nu sunt cointeresaţi ca poporul să trăiască bine.”

Europa Liberă: În opinia Dvs, atunci cînd partidele nu se înţeleg, nu se înţelege nici societatea?

„La general, se frânează din progres, din paşii care trebuie făcuţi mai departe. Se pierde din bunăstarea care trebuie să o primească societatea până la urmă, da.”

Europa Liberă: Şi care e cheia soluţionării?

„Totul va fi bine cînd politicienii se vor gândi la oameni, dar nu la proproiul interes şi nu vor face lucrul a lehamite”

„De s-ar înţelege Alianţa între ei, dar cu Partidul Comuniştilor nu au cum se înţelege. Unul trage la dreapta, altul la stânga.”

Europa Liberă: În astfel de situaţie cum să se guverneze ţara?

„Poporul mai bine să înţelegă pentru următoarele alegeri. Noi trebuie să ne trezim mai bine şi să înţelegem încotro vrem, atunci cînd alegem, da.”

Numai că dictonul cunoscut de toată lumea sugerează că mintea cea de pe urmă, de regulă, nu e de mare folos.
XS
SM
MD
LG