Linkuri accesibilitate

O sticlă cu mesaj, Pecs


Emilian Galaicu-Paun la Pecs
Emilian Galaicu-Paun la Pecs

Exact ca-n Scripturi (celui ce are i se mai dă pe deasupra), într-un oraș ca Pecs – având de toate și o istorie bimilenară în spate! – nu vii să-ți cauți o temă de scris; o cari cu tine de-acasă, pe post de bagaj intelectual, după ce vei fi purtat-o prin alte orașe, pe alte meridiane, lepădându-te de ea ori de câte ori ți se părea de nerealizat și totuși nelăsând-o din mâini, și nici îndurându-te să i-o pasezi altcuiva – așa cum, pe vremuri, Pușkin i-a pus în brațe lui Gogol ideea Revizorului –, mai în temă, pentru ca, odată ajuns în capitala culturală a Ungariei, dar și a Europei – din 2010, să înmulțești talanții.

Obsesia ta, pentru care nu ai un nume, ci doar un sentiment amintind curgerea pe sub un pod de pe care tocmai s-a aruncat cineva în valuri, te-a adus într-o localitate parcă ieșit din gura sobei, după cum o atestă și numele acesteia – ah! farmecul discret al bilingvismului armonios – transcris cu chirilice, Печь. (Sună a predestinare, puse cap la cap, numele autorului – de la Емеля poveștilor rusești citire – și cel al urbei, iar ca totul să se întâmple la cub, perioada sejurului trebuia să coincidă cu luna lui cuptor!...) Nici nu obsesie, chemarea irezistibilă de a lega toate întâmplările vieții, până în cele mai mici amănunte, de mersul lumii; pornirea firească de a căuta potriviri (Baudelaire ar fi spus: Corespondențe) acolo unde hazardul a dat de câteva ori la rând 6 : 6 (sau 1 :1); starea de pânda continuă premergătoare facerii care, dacă nu-i suficient de susținută (ca și pauza teatrală) se prea poate să sperie prada, iar dacă ține prea mult, riscă să dea-n la docle farniente. Și atunci apelezi la o călăuză, nu neapărat la una în carne și oase sau – în cazul în care aceasta nu mai este printre cei vii – la una în oale și ulcele; o frază poate ține loc de Înainte-Mergător, fie și aceasta: „Poezia poate fi (…) o sticlă cu mesaj, lansată cu convingerea – desigur nu întotdeauna plină de speranță – că ar putea fi azvârlită, cândva, undeva, la țărm, la un țărm al inimii, poate…” (Paul Celan, Corespondență).

Călătoriile (y)inițiatice se decid în ceruri și se înfăptuiesc pe pământ. Cum deosebești o călătorie (y)inițiatică de o ordinară călătorie de plăcere? Nimic mai simplu – în primul caz ești chemat, în cel de-al doilea tu însuți decizi când și unde să pleci. Oricât de diferite s-ar arăta la prima vedere, orașele în care ai ajuns – chemat sau din propria pornire – sunt de două feluri: feminine și masculine. (Numele lor, de orice gen ar fi el, nu joacă nici un rol în acest sens.) Cele feminine se cunosc după apa curgătoare – de dorit navigabilă! – ce le străbate, de regulă prin centru, parcă despicându-le în două ca pe-un soi de… petra genetrix (las cititorului plăcerea de a întoarce pe toate părțile comparația).

Prezența apei – repet: curgătoare! – face niște metropole ca Moscova, Paris, Londra, Budapesta ș.a. să se simtă în elementul lor. Sunt orașe-iubite, orașe-metrese, orașe-regine, orașe-curtezane etc. (Nu-i mai puțin adevărat că și Antwerpenul e situat pe malul drept al unui râu, Escaut, care râu funcționează pe post de șliț descheiat, ceea ce-i confirmă caracterul eminamente masculin – este suficient să vizitezi cartierul roșu al burgului, în rada vechiului port.) Din contră, cele masculine își dau pe față caracterul arid, lăsându-se traversate cel mult de o cale ferată, implacabilă ca un fermoar tras în sus, după ce s-a consumat actul, loc de două ori neliniștitor: pentru cei care pleacă și nu știu ce-i așteaptă pe drum, și pentru cei care (se) așteaptă (la ce-i mai rău) din partea celor care tocmai sosesc (ce groază metafizică se citește în versurile poetului: „și cum vin cu drum de fier…”). De prisos să mai spui că preferi, de departe, orașele-yin, chit că locuiești de-aproape o viață într-o urbe-yang „cu un nume de parcă tragi apa în timp ce te Ch(iș-/in)ău…”. Or, într-un oraș-metresă Paul Celan s-a aruncat în Sena, pe de podul Mirabeau, devenind astfel Senator pe moarte după Ilarie Voronca (1946) și înaintea lui Gherasim Luca (1993), într-un întunecat aprilie 1970. Iar într-o urbe „cu drum de fier” Jozsef Attila s-a aruncat sub tren, în seara lui 3 decembrie 1937…

Chiar dacă nici un poet maghiar nu a vestit – în versuri ocazionale, dar care să rămână în istoria literelor europene asemenea poemului lui Jozsef Attila, Urare de bun venit lui Thomas Mann – sosirea ta la Budapesta, te-ai bucurat de întâmpinarea călduroasă a lui Mehes Karoly, el însuși poet & romancier, membru al Parlamentului Cultural European, și totodată curatorul Writer in Residence Iroprogram, Pecs. De la gara Keleti până la Pecs, pe-o autostradă netedă ca oglinda, Karoly pilotează cu stânga, în timp ce dreapta și-o folosește pentru a se face înțeles prin gesturi, acolo unde bruma sa de rusă nu e suficientă (la rândul tău, treci de la rusă – singura limbă „de intersecție” între voi doi, moștenirea „de neuitat” a lagărului socialist – la franceză sau română, în funcție de cuvântul potrivit/le mot juste ce-ti vine primul pe limbă).
(va urma)

* * * * * * *
József Attila

THOMAS MANN ÜDVÖZLÉSE

Mint gyermek, aki már pihenni vágyik
és el is jutott a nyugalmas ágyig
még megkérlel, hogy: „Ne menj el, mesélj” -
(igy nem szökik rá hirtelen az éj)
s mig kis szive nagyon szorongva dobban,
tán ő se tudja, mit is kiván jobban,
a mesét-e, vagy azt, hogy ott legyél:
igy kérünk: Ülj le közénk és mesélj.
Mondd el, mit szoktál, bár mi nem feledjük,
mesélj arról, hogy itt vagy velünk együtt
s együtt vagyunk veled mindannyian,
kinek emberhez méltó gondja van.
Te jól tudod, a költő sose lódit:
az igazat mondd, ne csak a valódit,
a fényt, amelytől világlik agyunk,
hisz egymás nélkül sötétben vagyunk.
Ahogy Hans Castorp madame Chauchat testén,
hadd lássunk át magunkon itt ez estén.
Párnás szavadon át nem üt a zaj -
mesélj arról, mi a szép, mi a baj,
emelvén szivünk a gyásztól a vágyig.
Most temettük el szegény Kosztolányit
s az emberségen, mint rajta a rák,
nem egy szörny-állam iszonyata rág
s mi borzadozva kérdezzük, mi lesz még,
honnan uszulnak ránk uj ordas eszmék,
fő-e uj méreg, mely közénk hatol -
meddig lesz hely, hol fölolvashatol?...
Arról van szó, ha te szólsz, ne lohadjunk,
de mi férfiak férfiak maradjunk
és nők a nők - szabadok, kedvesek
- s mind ember, mert az egyre kevesebb...
Foglalj helyet. Kezdd el a mesét szépen.
Mi hallgatunk és lesz, aki csak éppen
néz téged, mert örül, hogy lát ma itt
fehérek közt egy európait.
1937. január eleje
József Attila

Urare de bun venit lui Thomas Mann

Precum copilul tânjind după tihnă,
ajuns deja lângă patul de-odihnă
te mai roagă: „Rămâi, spune-o poveste” –
(să nu-l prindă noaptea brusc, fără veste)
şi-n timp ce inimioara-i bate-agitată
nu ştie nici el de-i mai înfocată
pofta de basm ori de a-i fi aproape:
te rugăm: Stai cu noi, zi-ne de toate,
străvechea poveste, nicicând uitată,
spune-ne că eşti cu noi laolaltă
şi suntem cu tine-mpreună toţi cei
ce au gânduri demne de om, idei.
Ştii, poetul nu minte pentru nimic:
zi-ne adevărul, nu doar ce-i veridic,
lumina de care scapără mintea,
căci singuri rătăcim în noaptea grea.
Precum prin madam Chauchat Hans Castorp,
azi să străvedem şi noi prin propriul corp.
Glasu-ţi calm nu trădează tărăboiul –
frumosul povesteşte-l, zi-ne şi baiul,
înalţă-ne din doliu la dorinţă.
Ca-n Kosztolányi, trecut în nefiinţă,
cancer groaznic roade-n umanitate
în prea destule monstruoase state,
iar noi întrebăm năuci: ce urmează,
de unde-s noile idei ce lezează,
se fierb otrăvuri noi pentru-a ne-nvrăjbi –
cât timp vom mai avea un loc pentru-a citi?...
Să nu ne-nmuiem când tu ridici glasul,
să rămână bărbat drept bărbatul
şi femeie femeia – liberi, senini –
şi oameni toţi, căci ei sunt tot mai puţini...
Ia loc. Începe-ţi povestea pe-ndelete.
Noi te-ascultăm; fi-vor şi din cei ce te
vor admira numai pentru că pot vedea
printre albi un european sadea.

1937, începutul lui ianuarie
(traducere în română de Kocsis Francisko)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG