Linkuri accesibilitate

T. Băsescu și-a îndemnat suporterii să voteze la referendumul din 29 iulie ca să înfrângă ceea ce a numit „lovitura de stat


Președintele suspendat al României, Traian Băsescu, și-a îndemnat suporterii să voteze la referendumul din 29 iulie ca să înfrângă ceea ce a numit „lovitura de stat”. Vorbind la un miting la Iași, Băsescu a spus că-i înțelege pe cei care nu vor să meargă la vot, considerând referendumul o farsă, dar numai până la un punct, și ar fi mai bine ca suspendării lui să i se pună capăt printr-un vot popular cât mai masiv. Băsescu a spus că România are nevoie de o forță care să pună capăt regimului autoritar al premierului Victor Ponta, și această forță nu poate fi decât poporul român. Agențiile de presă românești relatează că la mitingul PDL de la Iași au avut loc încăierări între suporterii lui Băsescu și un grup de cetățeni cu vederi politice pro-guvernamentale.
XS
SM
MD
LG