Linkuri accesibilitate

Cum se împacă prețurile de la piață cu buzunarul cumpărătorilor


Pe lângă recolta slabă, mentalitatea producătorilor a dus la creşterea preţurilor.

Producătorii agricoli spun că sunt nevoiți să scumpească fructele și legumele din cauza secetei care le-a dat peste cap socotelile inițiale. Tamara Grejdean a încercat să afle dacă la noile socoteli producătorii țin cont și de puterea de cumpărare a consumatorilor.

Alexei Ivanov are în gestiune o suprafaţă de 650 de hectare. El spune că seceta a afectat mai cu seamă legumele, dar el nu are cum să-şi recupereze dauna din contul majorării preţurilor. Dacă anul trecut a vândut ardei cu 15 lei kilogramul, acum s-a văzut nevoit să scadă preţul de trei ori, adică până la 5 lei. El speră să poată recupera pierderile pe seama recoltei de roşii şi piersici:

„Clar că este păcat când astăzi se duce o bătrânică la piaţă şi nu-şi permite să cumpere un kilogram de roşii pentru că el astăzi este peste zece lei, e destul de neplăcut lucrul acesta, dar din altă parte, în câmp deschis anul acesta practic roşii puţine sunt, ele sunt în sere, dar în sere vrem sau nu vrem ele sunt scumpe, cheltuielile sunt destul de mari. Producătorii agricoli nu de aceea că au unele ambiţii de a creşte preţurile la producţia agricolă, este un an destul de dificil, hai să zicem că veniturile nu sunt, da măcar de acoperit cheltuielile, şi de aceea creşterea este inevitabilă.”

La piaţa de fructe şi legume din centrul capitalei l-am întâlnit pe Sergiu Ţurcanu. El nu ascunde că este intermediar şi se vede silit să se adapteze la fluctuaţiile de preţuri impuse de piaţă, la fel ca şi producătorii care livrează marfa:

„Lumea nu-i prea mulţumită de preţuri, cumpără mai puţin deoarece nu-l ajunge punga, în loc de cinci kilograme cumpără trei, care în loc de trei cumpără două, după buzunar. Preţurile cam acestea au să fie tot anul împrejur, scăderi de preţuri pot să fie tocmai la sfârşitul verii, poate să fie puţin, la legume, nu sunt condiţii la noi ca să le păstreze producătorii mai mult timp.”

I-am cerut şi părerea preşedinteluie Uniunii asociaţiilor producătorilor agricoli Alexandru Slusari.

„Orice producător trebuie să se gândească la capacitatea de cumpărarea a populaţiei din ţara unde se vinde marfa însă noi avem recoltă mai mică, atât la fructe cât şi la legume, nu doar din cauza secetei, dar la fructe chiar şi din cauza îngheţurilor de iarnă, respectiv noi avem foarte puţine fructe şi când oferta este mică, când cantităţile produselor sunt mai mici decât cererea, volens nolens apare deficitul, dar la deficit creşte preţul.”

Pe de altă parte, expertul economic Gheorghe Costandache crede că pe lângă recolta slabă, mentalitatea producătorilor a dus la creşterea preţurilor, întrucât aceştia vor să obţină venituri imediate din preţuri mari, pe când ar putea vinde marfa la preţuri mai reduse, dar într-un circuit şi volum mai mare:

„Capacitatea de cumpărare la majoritatea populaţiei noastre este redusă şi ţinerea preţurilor cu dinadins la preţuri mari face efecte reversibile atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător pentru că foarte multe produse sunt acuma vara alterabile, şi seara tomberoanele cu gunoi sunt pline cu producţie stricată, care nu şi-a găsit beneficiul nici la vânzător nici la consumator, exact volumul cel care se aruncă reflectă costul care ar fi fost să fie redus pentru consumatori.”

Economia de piaţă este o iapă nărăvaşă pe care nu o poţi încaleca dacă nu ai o minimă pregătire, îmi spunea un vânzător de legume cu vădite apucături de fost învăţător. Dacă vânzătorii de mărţişoare îşi pot ascunde marfa în sipeţel până la vremuri mai bune, zicea el, laptele sau carnea pot ajungea doar la gunoi după ce stau o zi întreaga în bătaia soarelui.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG