Linkuri accesibilitate

Sunt doar două scenarii posibile şi amândouă dau un deznodământ tragic comediei bulevardiere prin care trecem.


Arşiţa a aprins scena politică iar creierele strategilor de campanie au dat în fiert. Pe aşa căldură, inspiraţia a secat, iar ideile nu mai pot fi pescuite decât cu grenada şi de aceea au gust de sulf şi fosfor. Animalele mari cu piele groasă care-şi fac veacul, cu tot cu păsările lor sanitare, prin apele tulburi ale politicii au halucinaţii, iar cei care se păstrează lucizi şi nerinocerizaţi riscă să moară intoxicaţi şi striviţi de o realitate de care toţi trag în toate părţile. Aşa se face că, în ultimele zile, s-a intrat în faza penală a campaniei, iar zicătorile şi strigăturile politice sunt acompaniate invariabil de zăngănitul cătuşelor şi de trâmbiţe apocaliptice.

Dacă înlăturarea preşedintelui ar fi un complot gândit de mult timp şi cu obiective pe termen îndepărtat, după cum spun toţi oamenii preşedintele suspendat, atunci conspiraţia a fost făcută neîndemânatic, pe picior, fără să ţină cont de calendarul intern şi internaţional.

Parlamentul se tot întruneşte în sesiuni excepţionale şi extraordinare pentru a discuta reglarea (sau poate că dereglarea) fină a reformelor instituţionale, în viziunea USL, în vreme ce guvernul a trebuit să amâne întâlnirea cu experţii Fondului Monetar Internaţional până după referendum, pentru că deocamdată nu se ştie cât şi ce poate negocia.

Pe de altă parte, aşa-zisa lovitură de stat parlamentară nu a putut evita impactul cu raportul Mecanismul de cooperare şi verificare, instrumentul prin care Comisia Europeană verifică paşii făcuţi în reforme, mai ales în justiţie şi în lupta anticorupţie. Acesta a fost citit pe mai multe voci, unele ironice, altele sarcastice, alte indignate. Unii spun că se putea şi mai rău, alţii-că ar fi putut fi mult mai bine.

Raportul a fost un balsam răcoritor pe sufletul măcinat de griji şi ranchiună al preşedintelui suspendat care a putut spune că, din cauza actualei puteri, România nu va mai intra în spaţiul Schengen toamna aceasta. Deşi nu râde ca de obicei, probabil că glumeşte: România era la fel de departe ca oricând de spaţiul Schengen ca şi anul trecut sau acum un cincinal. În urma deciziei luate de liderii Uniunii Europene, la începutul lunii martie, aşadar înainte de declanşarea delirului politic intern, doar în septembrie ar urma să fie reluată în discuţie acestă problemă, dar numai pentru a stabili o nouă agendă în locul celei la care s-a renunţat în martie. Şi oricum, aderarea s-ar face pe etape, de-a lungul unui timp mai îndelungat.

Cert este că, în ciuda paşilor făcuţi, mai avem restanţe care îndepărtează perspectiva aderării la spaţiul Schengen. Corupţia este încă o problemă de securitate naţională iar actualele acţiuni nu fac decât să scurme la suprafaţa muşuroiului cu furnici. De asemeni, în raportul Comisiei europene sunt evocate desele ingerinţe politice în treburile justiţiei atribuite vag guvernului Ponta. I se face, în felul acesta, o nedreptate lui Traian Băsescu, preşedintele suspendat, care a fost cel care a dat acestui tip de presiuni dimensiuni artistice.

El a fost cel care a umilit Consiliul Superior al Magistraturii şi a moşit naşterea unor noi conduceri a magistraţilor cu care să se poată juca el de-a hoţii şi vardiştii. Traian Băsescu le-a arătat magistraţilor cine e stăpânul pe când le indica ce soluţii să dea în cazul celor care-şi cereau lefurile înapoi. E neclar de ce aceste interferenţe subversive în deciziile justiţiei sunt mai puţin condamnabile decât încercarea guvernului Ponta de transforma Curtea Constituţională într-un ONG.

Pentru a mai câştiga o urnă de voturi, Traian Băsescu s-a hotărât să joace rolul de tătic grijuliu până la capătul lumii, adică până la referendum. Ştie ce ar vrea să audă oamenii şi-şi încearcă talentul hipnotic la ore de mare audienţă, în interviuri respectuoase în care aproape că e întrebat la ce întrebări vrea să răspundă.

Se întoarce cu faţa la popor pentru a-i spune că i s-a rupt sufletul când a anunţat reducerile salariale, că a vrut doar să ia asupră-i marea povară de responsabilitate a guvernului, că ştie bine care sunt grijile oamenilor de zi cu zi şi că a auzit şi a empatizat cu fiecare strigăt de revoltă din stradă. Vocea sa capătă inflexiuni de manea când căinează grijile poporului. Cu propriii săi copii de suflet este acum ceva mai dur. Îi mângâie cu biciul resentimentelor, spunând când sunt nişte expiraţi. Desigur, vorbeşte în şoaptă şi repezit atunci când e vorba despre corupţie.

Chiar dacă raportul Comisiei europene pe probleme de justiţie remarcă unele progrese, mai ales după condamnarea definitivă lui Adrian Năstase, părinte spiritual al actualului premier, Victor Ponta, anchetele i-au ocolit pe oficialii guvernelor PDL a căror foame de fonduri europene şi bani de la buget nu a avut ca limită decât cerul. Obiectivele predilecte ale anchetelor procuraturii au fost corupţii „celorlalţi”, prezentaţi cu cătuşe la marea întâlnire cu ştirile de la ore de vârf. A fost o hârjoană neîntreruptă cu mascaţi şi încătuşaţi iar marea revoluţie instituţională promisă de Traian Băsescu a fost, ca şi Revoluţia română, transmisă în direct. Şi la fel de abil manipulată. După ce se terminau timpii de antenă, marii corupţi ai partidului-stat erau lăsaţi la vatră cu ştampila de neîncepere a urmăririi penale sau primeau nişte ani cu suspendare. Ceilalţi înfundau puşcăria ca nu cumva liberi fiind să-şi strice imaginea de corupţi şi să-i convingă pe oameni că sunt victimele poliţiei politice.

Pe când era arbitru şi jucător în marile meciuri financiare româneşti, Traian Băsescu le dădea mingea doar oamenilor săi pentru care a garantat ani de zile. Nu numai că i-a protejat pe corupţii partidului, dar i-a şi primit cu braţele deschise pe cei pe care, înainte vreme, îi taxase că sunt recuperatorii mitelor lui Adrian Năstase. Le-a asigurat un rol decisiv în marea reformă instituţională despre care tot vorbea. Aceste manevre combinate între nucleul durificat de foame al partidului şi diverşi centri de putere din teritoriu care dispuneau de fonduri şi relaţii au democratizat corupţia şi i-au adus pe satrapii locali la masa centrală, să-i facă părtaşi la resurse şi pe liderii centrali.

Mulţimile ieşite în stradă în ianuarie şi ridiculizate pe-atunci de oamenii lui Băsescu ştiau bine cine le umblă prin buzunare. Mai bine, se pare, decât Procuratura şi Direcţia Anticorupţie.
Traian Băsescu are încredere în capacitatea de uitare şi iertare a românilor. Deşi nu arată bine în sondaje, spune preşedintele, speră până în ultima clipă că românii, cu toate că îl înjură, or să-l voteze până la unul pentru că aşa e bine pentru România. Aceasta este faţa de mucenic a lui Traian Băsescu. Căci deşi plin de miere când le vorbeşte oamenilor simpli protejat de sticla televizoarelor, îi umple de fiere pe inamicii săi politici care au vrut să-i fure telefonul special cel cu care ţine legătura în calitate de simplu cetăţean cu serviciile secrete. Către adversarii săi Traian Băsescu aruncă priviri de Meduză şi e gata să-i calce în picioarele agenţiilor de informaţii.

N-au adversarii politici atâtea mâini câte dosare stau pregătite pe masa preşedintelui suspendat care îşi joacă viitorul apolitic în aceste zile. El trăieşte, în continuare, sfâşiat între pasiune şi raţiune. Cele câteva zile în care ar fi trebuit să-şi pună cenuşă în cap şi să arate că a înţeles strigătele din stradă trec fără să lase o urmă pe caracterul impenetrabil al preşedintelui suspendat. Pe de-o parte promite că, dacă va fi reconfirmat, lucrurile vor merge înainte către victoria finală, în sunet de fanfară şi jocuri de artificii, pe de alta spune că adversarii săi politici, cei care-l contestă azi, ar trebui să-şi pregătească bocceluţele, pentru că-i va trimite la închisoare pe motive de înaltă trădare. În viziunea lui, suplinitorul său de la Cotroceni este paiaţa unor trădători care se pregătesc să întoarcă nava amiral a politicii către Moscova, o altă declaraţie care va da de gândit în capitalele europene.

Pentru asemenea afirmaţii liderii USL au trimis sesizări la Parchet, să cerceteze cazurile în care politicienii Partidului democrat liberal (e vorba despre Traian Băsescu şi alţi 15 parlamentari de pe Dâmboviţa sau de la Bruxelles) ar fi răspândit informaţii false, defăimând ţara şi naţiunea, periclitând siguranţa economiei naţionale şi stabilitatea monedei ( am citat din plângerea penală). Însă cu siguranţă Parchetul nu va afla niciodată cine a dat startul declinului economic şi de imagine externă: politicienii lui Traian Băsescu sau cei care au organizat blitzkrieg-ul împotriva instituţiilor statului. De vină par, mai degrabă, şi unii, şi alţii.

Sunt doar două scenarii posibile şi amândouă dau un deznodământ tragic comediei bulevardiere prin care trecem.

Primul, Traian Băsescu câştigă referendumul (mai degrabă, dacă e să credem sondajele de opinie publică, pentru că nu se întruneşte cvorumul alegătorilor, căci există o majoritate categorică împotriva preşedintelui suspendat). E greu de imaginat, după toate cele spuse şi făcute în atât de puţin timp, o coabitare cu USL, gruparea care controlează majoritatea în parlament. Preşedintele suspendat a ars toate punţile de comunicare cu partidele din coaliţia majoritară jucând, a câta oară? pe cartea agresivităţii. El îşi va răstălmăci în continuare atribuţiile, cu ajutorul Curţii Constituţionale, transformată în instanţă legislativă extraordinară şi se va amesteca în continuare în treburile executivului, prevalându-se de dreptul de a prezida şedinţele de guvern.

Conform celui de-al doilea scenariu posibil, Traian Băsescu pierde referendumul. Mulţi spun că, indiferent ce va fi după aceea, chiar şi un pustiu atomic, înlăturarea lui este o victorie care merită celebrată. Cu toate acestea, cei care aspiră la locul lui şi-au compromis, de foame şi nerăbdare, imaginea şi nu puţini sunt cei care se îndoiesc de buna lor credinţă. Cu toţii cred că a sosit vremea răzbunării şi pregătesc pădurea de ţepe promisă acum opt ani de Traian Băsescu. Câteva ţepe mai înalte sunt libere şi îi aşteaptă pe cei care vor pierde la referendum. Însă, cu certitudine acestea vor rămâne libere, spun unii, pentru că singurii care pierd, indiferent de rezultat, la referendum, sunt oamenii de rând, obişnuiţi cu ţepele din viaţa de zi cu zi.
XS
SM
MD
LG