Linkuri accesibilitate

Nicolae Juravschi: „Suntem practic pe ultimii metri de pregătire pentru Olimpiadă”.


22 de sportivi vor reprezenta R. Moldova la Jocurile Olimpice de Vară ce vor avea loc între 27 iulie şi 12 august, la Londra, în capitala Marii Britanii. Intr-un interviu cu Europa Libera, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi a vorbit despre lotul olimpic.

Nicolae Juravschi: „Suntem practic pe ultimii metri de pregătire pentru a ne deplasa la Londra. Echipa pleacă pe 25 iulie. Pe 27 avem ceremonia de deschidere. Pe 23 vom arbora drapelul Republicii Moldova. şi suntem prezenţi cu 9 probe de sport şi cu 22 de sportivi.”

Europa Liberă: Dar să ne povestiţi un pic din viaţa lor, cît de des ei merg la antrenamente. Şi eventual, ce mănâncă? Pentru că ştiu că sportivii au un anumit regim de alimentaţie.

Nicolae Juravschi: „Acum concurenţa în sport este foarte mare. Şi toţi sportivii sunt în pregătiri centralizate, adică toţi sunt în cantonamente cu un program de pregătire de trei ori pe zi, adică 5-6 ore de efort zilnic. Ce ţine de raţionul alimentar depinde şi de proba de sport. Cei de la haltere au o alimentaţie mai consistentă. Ceea ce nu putem spune de cei care sunt la gimnastică, sau de la lupte care trebuie să menţină categoria de greutate. Şi cei de la atletism la fel, ca să nu pună 1-2 kilograme în plus.

Sunt în pregătiri cu antrenori, cu specialişti care le sugerează şi raţia alimentară zilnică. E clar că ar fi bine ca în toate echipele să avem şi dietologi, şi psihologi care ar putea şi ei să-şi facă meseria şi să-i ajute pe sportivii noştri. Actualmente, încă nu s-a reuşit să ajungem pînă la nivelul acesta de asigurare. Dar, în fine, nu aş vrea să fiu pesimist acum înainte de jocuri. Sportivii sunt toţi bine dispuşi.”

Europa Liberă: Să ne spuneţi şi cum o să fie îmbrăcaţi sportivii noştri şi ce semnificaţie au uniformele?

Nicolae Juravschi: „Fiecare lot se străduieşte ca semnificaţiile să fie comune cu cele ale statului, a coloritului nostru naţional. Costumaţia sportivă o avem de la compania Nike şi altă vestimentaţie mai este de la compania locală Boviline cu simbolica noastră autohtonă. Două rânduri de vestimentaţie sunt de la compania franceză For Man. De la ei avem două ţinute, una de casual şi alta de cocktail, care este una foarte simpatică, un albastru închis - costum cu cravată. Şi cred că e pentru prima dată cînd am reuşit ca echipa să fie într-un set vestimentar în jur de 1000 de euro, inclusiv şi ţinuta de paradă, şi sportivă, şi de concurs, şi tot ce ţine de atributica pentru geanta fiecărui participant la jocurile olimpice.”

Europa Liberă: Culoarea dominantă a vestimentaţiei e albastru?

Nicolae Juravschi: „Da. Unii sportivi au început să primească vestimentaţia, cei care sunt pe loc. Majoritatea sunt în programul de pregătire în cantonamente. Cei care revin, vin aici la Comitetul Olimpic pentru a le primi. Şi cred că pe 23 iulie cînd vom merge la primul ministru la întrevedere pentru a primi drapelul Republicii Moldova, vom fi prezenţi în ţinuta noastră olimpică.”

Europa Liberă: Despre mascotă să ne spuneţi, pentru că a fost concursul dur de selecţie.

Nicolae Juravschi: „În premieră am organizat acest concurs. Au fost diferite păreri, dar specialiştii spun că totuşi corect s-a procedat. Am ales specialişti din domeniul heraldicii, care cunosc domeniul şi au selectat nu numai la placul ochiului, a văzului, dar şi din punct de vedere istoric. Şi a fost demonstrat că ar fi bine să ne reprezinte mascota olimpică „Lupul dacic”. S-a primit într-adevăr o mascotă destul de drăguţă. Cred că în curând vom încerca să o promovăm în societate, pentru ca să fie mai vizibilă.”

Europa Liberă: Dacă e să faceţi o previziune, cum credeţi, cum se vor prezenta sportivii moldoveni şi cu ce se vor întoarce?

Nicolae Juravschi: „E clar că eu în primul rînd îmi doresc să ne întoarcem în patrie cu medalie olimpică. Fiindcă Republica Moldova mereu a beneficiat, am fost printre echipele cu tradiţie olimpică. Din 205 ţări, unde 70-80 sunt pe podium şi noi tot timpul ne-am găsit locul nostru acolo. Sperăm şi chiar doresc să ne întoarcem cu medalie. Dar îmi dau bine seama cît e de dificil.

Sportul acum necesită investiţii enorme. Medaliile olimpice costă foarte mult. Şi plus la asta este necesar de a schimba şi din punct de vedere tehnologic, şi din punct de vedere a bazei materiale, şi din punct de vedere a asigurării, şi din punct de vedere a metodei de pregătire a sportivilor. Sperăm totuşi că Republica Moldova va fi printre acele ţări cu medalii olimpice. Şi ne va bucura nu numai pe noi, cei care suntem din sport, dar şi pe toţi cetăţenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Şi cît a costat total plecare?

Nicolae Juravschi: „Asigurarea cu echipamente, cu totul 1000 de euro costă sportivul, 16 mii de lei. Ducem tratative cu Air Moldova ca să fie partenerii noştri pe dimensiunea transportului tur-retur. Ce ţine de staţiunea în Londra este asigurată de comitetul organizatoric, de gazdă. O să avem executivul, unde vom decide să oferim ceva bani de buzunar pentru fiecare participant la jocurile olimpice.”
XS
SM
MD
LG