Linkuri accesibilitate

Marian Lupu, președintele Parlamentului pledează pentru dezvoltarea relațiilor moldo-române în ajunul vizitei la Chișinău a premierului Ponta


Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a salutat într-un interviu cu Europa Liberă așteptata vizită de săptămâna viitoare la Chișinău a premierului român, Victor Ponta.
Întrebat ce conotaţii ar putea avea această vizită în contextul crizei politice de la Bucureşti, Lupu a spus că indiferent de situaţia politică din România relaţiile dintre cele două state trebuie să se dezvolte.
Victor Ponta se va afla la Chișinău înaintea referendumului de la 29 iulie inițiat de guvernul său pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. La ultimele alegeri prezidențiale, majoritatea absolută a moldovenilor cu cetățenie română care au venit la urne au votat cu Băsescu.
XS
SM
MD
LG