Linkuri accesibilitate

Noi acuzații de fals în curriculum vitae al premierului român Victor Ponta


Ziarul „Adevărul” susține că a descoperit încă o inadvertență în informațiile oficiale privind studiile premierului român Victor Ponta. Cotidianul bucureștean a scris că Ponta nu a obținut nici un masterat la colegiul britanic Oxford-Exeter, așa cum apare în biografia sa oficială publicată în lista personalităților române de anul trecut, „Who's Who Romania 2011”. ” Citând un răspuns al unui profesor al colegiului, pe care l-a contactat, „Adevărul” scrie că Ponta a făcut doar un curs de vară în Anglia, fără să obțină vreo diplomă de masterat. Presa română a contestat în mod asemănător informația privind un alt masterat pe care Ponta l-ar fi obținut în Italia, la Catania. Premierul român este suspectat de asemenea că și-a plagiat în cea mai mare măsură teza de doctorat. Ponta a negat aceste acuzații.
XS
SM
MD
LG