Linkuri accesibilitate

„Lipsești și cîștigi” - șlagărul și sloganul referendumului...


Liberalii români nu par convinși că referendumul de demitere a președintelui Băsescu trebuie să aibă loc în concordanță cu recomandările CC.


Premierul român, Victor Ponta s-a întâlnit astăzi la Bruxelles cu președinții Consiliului European și Comisiei Europene, îngrijorați de graba cu care a fost suspendat președintele Traian Băsescu și de condițiile în care poate avea loc luna aceasta referendumul pentru demiterea sa. Marți, la Bruxelles, Ponta promitea că guvernul său va respecta decizia Curții Constituționale ca referendumul să fie considerat valabil numai dacă jumătate + unu din alegătorii români se prezintă la urne. Dar partenerii liberali ai premierului socialist au dat semnale că vor insista să nu existe nici un prag, așa ca Traian Băsescu să poată fi demis mai ușor. Relatează de la București Sabina Fati.

Liberalii români nu par convinsi ca referendumul programat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu ar trebui sa aiba loc in concordanta cu recomandarile Curtii Constitutionale.

Premierul Victor Ponta a promis, sub presiunile socialistilor europeni, că referendumul va fi validat daca participa la vot jumatate plus unu din totalul electoratului, adica 9 milioane de romani. Potrivit legilor autohtone referendumul national este de trei feluri: pentru votarea Constitutiei, pentru suspendarea presedintelui si pentru consultarea populatiei in privinta un probleme importante. In toate cazurile pentru ca referendumul sa fie valabil e nevoie sa participe jumatate plus unu din romanii cu drept de vot. Si in cazul demiterii unui primar functioneaza aceeasi regula.

Cu toate acestea USL, Uniunea Social-Liberal, a modificat prin ordonanta de urgenta legea in asa fel incit presedintele Traian Basescu sa poata fi demis, indiferent de participarea la vot. Curtea Constitutionala a declarat insa, ca pentru validarea referendumului de demitere a presedintelui e nevoie sa participe cel putin jumatate din numarul romanilor.
Presedintele interimar, liberalul Crin Antonescu a declarat chiar in ziua instalarii sale la Palatul Cotroceni ca referendumul ar trebui sa ia in considerare Ordonanta de Urgenta si nu decizia Curtii Constitutionale. Si alti fruntasi liberali mizeaza pe incalcarea regulii, sperind ca in acest fel Traian Basescu va putea fi mai usor rasturnat.

Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti a atras deja atentia ca organizarea referendumului din 29 iulie dupa o legislatie care nu este in concordanta cu Constitutia,
„ar provoca intentionat o criza constitutionala foarte periculoasa”. Vicepresedintele socialistilor, Ilie Sirbu, socrul premierului român, i-a raspuns diplomatului american ca românii au primit destule indicatii de la comisarii sovietici si ca nu mai au nevoie acum sa primeasca lectii din afara.
Premierul Victor Ponta incearca sa-i convinga pe liderii europeni ca vor fi respectate toate legile pentru demiterea lui Traian Basescu, dar pentru interior seful guvernului a transmis un mesaj destul de ambiguu, in vreme ce colegii lui de coalitie sustin in continuare ca n-ar trebui introdus pragul de prezenta impus de Curtea Constitutionala.
Seful Partidului Socialistilor Europenei, Serghei Stanisev, a declarat dupa intilnirea cu premierul român ca referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu va fi monitorizat de catre Comisia Europeana, pentru a elimina toate suspiciunile printr-o evaluare. Astfel de monitorizari se aplica de obicei statelor fragile in care democratia este nefunctionala, de aceea probabil ca Traian Basescu, presedintele suspendat al tarii a spus că „România este un stat stabil din punct de vedere al functionarii institutiilor implicate in referendum” si nu ar avea nevoie de supravegheri, desi masura ar fi in favoarea sa.
Exista speculatii ca Traian Basescu poate cistiga, fiindca in toiul verii e greu de crezut ca vor veni la vot nouă milioane de români, pragul necesar pentru validarea referendumului, de unde si sloganul ironic „Lipsesti si cistigi”.

Practic daca nu vor fi prezenti cel putin 9 milioane de votanti, referendumul nu este considerat valid, iar Traian Basescu ramine presedinte. Presedintele suspendat ar vrea totusi sa se intoarca la Palatul Cotroceni dupa un referendum cistigat la vot, in asa fel incit sa aiba suficienta legitimitate pentru a se impune.
XS
SM
MD
LG