Linkuri accesibilitate

Cele două mari partide din Statele Unite nu par să se înțeleagă în mai nici o privință.


Statele Unite se apropie de alegerile prezidențiale de la toamnă cu o scenă politică profund divizată între cele două mari partide, Republican și Democrat. Acest lucru îi face pe mulți analiști să se întrebe dacă alegerile vor vindeca această maladie politică, după cum relatează corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Europa sufera pentru ca nu dispune de mecanisme financiare si politice comune suficient de ample si eficace pentru a se manifesta ca Statele Unite - asa suna majoritatea opiniilor expertilor, care avertizeaza ca pina un astfel de sistem va fi creat, formulele de ajutor domolesc doar durerea, dar nu vindeca maladia. Din ce in ce mai multi in Statele Unite vad aici dezbinarea politica ca un factor considerabil si crescind de inhibitie pentru economia americana si implicit dezvoltarea sociala.

Cele doua mari partide din Statele Unite nu par sa se inteleaga in mai nici o privinta. Unele dezacorduri pornesc de la diferente ideologice, altele insa sint doar dorinta de a contracara adversarul politic si a spune exact invers de ceea ce el sustine. In aceasta privinta, unii experti cred ca poate ar fi mai bine ca un partid sa controleze atit Congresul cit si Casa Alba pentru a avea posibilitatea sa miste politicile intr-o anumita directie, in locul blocajului actual. In versiunea 2012, asta ar insemna o victorie a lui Mitt Romney pentru ca e putin probabil ca republicanii sa piarda Camera Reprezentantilor, iar Senatul este inca indecis.

Formula coabitarii a fost favorizata in ultimele decenii de catre alegatorii americani. Atit Barack Obama cit si George W. Bush si inaintea lui Clinton au avut parte de perioade de coabitare. Si pentru ca politica este arta compromisului, talentul lor politic s-a dovedit tocmai in acele perioade.

Dar politicienii membri ai Congresului spun ca niciodata ca acum, institutia nu a fost atit de divizata si probabilitatea colaborarii bipartizane atit de mica. „Este mai rau ca niciodata”, declara Darrell West, vice-presedinte al Fundatiei Brookings, adaugind „Liderii nostri sint adinc polarizati si compromis a ajuns un cuvint murdar”. „In loc sa negocieze” - spune expertul -, „liderii nostri poarta un dialog al surzilor, pentru ca vorbesc doar bazei lor electorale”.

Principalele subiecte care declanseaza in aceste zile pasiuni sint programul de reformare a sistemului de asigurari medicale, initiat de Obama si chestiunea cresterii impozitelor la persoanele cu venituri ridicate. Disensiunile permanente creaza confuzie si în rindurile populatiei. De exemplu, 56% aproba planul Obama de reformare a sistemului medical, dar, in aceasi timp, 51% vor ca acesta sa fie anulat de Camera Reprezentatilor.
XS
SM
MD
LG